miercuri, 24 noiembrie 2010

Să vorbim ca să ne aflăm în treabă

Poezioara mea-parodie, "L'hiver sur la ulitza", prezentă şi pe acest blog, a starnit neaşteptate ecouri. Inclusiv o reacţie "corectă politic" a unei doamne stabilite chiar în Franţa, care mă acuza, nici mai mult nici mai puţin decât de "discriminare". Mai să mă tăvălească în catran şi fulgi, nu alta! Redau cateva din răspunsurile mele depe http://www.agonia.ro/.
Haideţi, doamnă, să fim serioşi! Unde naiba vedeţi dumneavoastră discriminarea aici? Dacă vreţi, discriminat mă simt eu, care văd listele de admitere la facultăţi unde e rubrică separată "Rromi", locuri furate unor canididaţi care poate au capacitate, dar nu aparţin unei minorităţi "discriminate".Chiar credeţi că francezii au adunat de pe străzi nişte lepre, uitându-se la culoarea pielii?Înseamnă că nu aţi simţit ruşinea fără seamăn pe care o simt oridecâte ori, în orice capitală europeană, mă agasează nesimţirea şi hoţia de care dau dovadă aceşti "discriminaţi" care nu au în comun cu mine decât paşaportul românesc.Şi să pui asta pe seama "discriminării", iertaţi-mă, este o orbire fără măsură!Pentru ceilalţi "incorecţi politic", mulţumiri pentru sesizarea adevăratelor valenţe ale textului!
O să salvez toate aceste comentarii şi o să le pun deoparte, bine. Poate într-un viitor (sper) apropiat le voi arăta şi altora şi vom râde în hohote, văzând ce furtună s-a stârnit în păhăruţul meu cu apă. Şi poate vom înţelege ce înseamnă să-ţi pui ochelari de cal şi să refuzi să vezi alte tonuri decât roz. Sper din tot sufletul să nu ajungem ca în State, unde unui om NEGRU la piele să trebuiască să-i spui AFRO AMERICAN (!!!!!), altfel te mănâncă alţii asemenea dumneavoastră. Eu, în parodia mea am expus o realitate, o stare de fapt, vizibilă oriunde in Europa, dacă vrei să o vezi şi nu te imbeţi cu apa chioară a unor imagini idilice. N-am spus că trebuie gazaţi ţiganii, ci am spus că nu sunt de acord cu discriminarea pozitivă ( cu atât mau mult cea negativă), care face ca unii să fie mai egali ca alţii şi, mai mult, pupaţi în fund (îmi cer scuze pentru cuvântul "pupaţi"), poate-poate se fac gigea!Şi dacă unii înţeleg "rasism" şi "discriminare" acolo unde nu e, e treaba lor. Activismul de sorginte hormonală e boala democraţiei. Când a fost în vremuri totalitare, am văzut unde a dus. Acum, măcar (unii) putem râde. Lăsaţi-ne măcar acest drept.
Eu nu ştiu unde aţi văzut că munceau şatrele din Franţa. Va spun eu, doamnă, muncesc oamenii sărmani plecaţi pentru asta.Am întâlnit pe unde m-a dus jobul români care MUNCEAU şi în Franţa, şi în Germania, şi în Italia, dar n-am văzut firicel de fustă creaţă. Pe acelea le-am văzut "muncind" cu puradelul în braţe, fie prin faţa magazinelor, fie prin metrourile marilor metropole. Iar domnii masculi aveau o ciudata pasiune de a se plimba cu o haină pe braţ prin metrou, ciocnindu-se "întâmplător" de oameni. Şi, de fiecare dată, evident dintr-un rasism sfidător, a trebuit să îmi pipăi buzunarul să văd dacă mai am portmoneul. O data a fost lipsă la apel, dar, mă rog, era un discriminat şi nu e cazul să îl cert pentru asta!Aşa că, mai slăbiţi-mă cu imaginile lacrimogene cu bieţii exploataţi.Am prieteni negri, am prieteni chinezi, de toate rasele. Nu mă interesează culoarea pielii când imi aleg prietenii. Şi nu trebuie să vă dau dumneavoastră socoteală asupra scrisului meu. Vă place, bine, nu vă place, au revoir!

duminică, 7 noiembrie 2010

Un reper al tinereţii mele

A murit Adrian Păunescu. Prilej pentru unii să-l bălăcărească, pe alţii, să-l idolatrizeze.
Că a fost un mare poet, că nu... asta numai istoria o va dovedi. În literatură, ierarhiile sunt o prostie. Mai ales cele făcute prin vot popular.
Eu vreau să vorbesc ca unul efectiv marcat de AP. Generaţia mea a fost generaţia însemnată cu fier roşu de Cenaclul Flacăra. Place sau nu unora, acolo am învăţat să apreciem poezia, muzica, atmosfera de libertate. Acolo i-am descoperit pe Bob Dylan, pe Rolling Stones, pe Pink Floyd, dar şi pe Maiakovski, pe Esenin, pe Federico Garcia Lorca, dar şi pe Vali Sterian, şi pe Victor Socaciu, pe Tatiana Stepa, şi... mai vreţi?
S-a spus că a fost un fenomen propagandistic pro-Ceauşescu. Poate, dar nu uitaţi că, pe Ceauşescu l-au dat jos exact aceşti „îndoctrinaţi”. La Revoluţie se cântau cântece de la Cenaclul Flacăra! Păi, unde e „îndoctrinarea”? Atunci, ori a fost o acţiune perfect sinucigaşă a poetului de curte Păunescu, ori a fost pur şi simplu un mare fâs al aparatului de propagandă. Iarăşi, istoria va descifra şi această enigmă.
Cert este că nu ne agăţa nimeni cu arcanul să mergem, ba chiar îţi trebuiau „pile” serioase ca să prinzi un bilet. Şi vorbim de spectacole pe stadioane, unde, - pare ridicol astăzi, gândindu-ne la bălăcăreala numită „fotbal”-încap 20-30.000 de oameni! Se făceau spectacole până la ora 3-4 dimineaţa şi, credeţi-ne, cei care zâmbiţi îngăduitor, nu pleca NIMENI până la sfârşit! Cântam de răguşeam, recitam cu un Păunescu în delir şi totdeauna într-o formă de zile mari. Putea să plouă cu găleata, nu conta!
Au fost primele noastre diferende cu părinţii atunci, cu autoritatea, în general. Vă amintiţi vorbele care circulau printre „oamenii de bine”? Că Păunescu-orgii, beţii, droguri ( droguri! Pe vrema lu’Ceaşcă!) .
Şi acum când (re)citesc „Ruga pentru părinţi”, îmi dau lacrimile. Ca atunci! Şi, nu ştiu cum, este imposibil a o citi fără să îmi sune in urechi vocea lui Ştefan Hruşcă: „ Enigmatici şi cumiiinţi....”
După Revoluţie, Păunescu a fost propria sa victimă. Cei care îl adulau acum îl ocoleau. Creaţia sa se întorsese împotriva sa. Devenise anacronic. Ce e de apreciat, după mine, a fost însă consecvenţa sa. Nu a căutat să fie altceva decât ce a fost. Nu s-a dat mare dizident, mare anticomunist. Nu a întors-o spre capitalism nici măcar de faţadă, ca Tătuca Iliescu. A fost şi a rămas un comunist în fiinţă şi un naţionalist în credinţă. Şi trebuie apreciat, chiar dacă nu eşti de aceeaşi părere.
Poţi fi de acord cu el sau nu. Îl poţi urî sau adula. Cam ăsta a fost Păunescu. N-a prea lăsat loc de comme çi-comme ça.
Şi.... mai vorbim peste vreo douăzeci de ani!

luni, 1 noiembrie 2010

Plăieşii lui Porumboiu la porţile Europei

Ce n-au reuşit nemţenii, nici ieşenii megieşi,
Iată, face Porumboiu, cu armata de plăieşi!
Chiar dacă la ei acasă este foame şi e frig,
Ei au dus echipa asta până-n Europa League!
Ce Dinamo, ce Craiova, ce Rapid şi care Stea?
Tot Vasluiul este „fruncea” şi echipa „cea mai cea”!
Europa-i speriată, face-n apărare zid,
Începând cu Barcelona, până la Real Madrid!
Explicaţii pot fi multe, câtă iarbă pe Pâmănt,
Dar, au declarat aseară purtătorii de cuvânt,
Că ameninţări există, după cum s-a dovedit:
Cică, fotbaliştii nu sunt ceva neobişnuit,
Nici suporterii nu-s fiare, bătăuşi, sau huligani
Şi nici clubul nu e-n lipsă, precum altele, de bani.
Însă au aflat un lucru, care le tot dă fiori:
Moldovencele-s frumoase şi-i vrăjesc pe jucători!
Ba, există situaţii, dovedite, mă-nţelegi,
De-au rămas la moldovence, galeriile întregi!
Trebuie măsuri luate, totul pentru-a evita
Un conflict cu Europa şi demografia sa.
Şi atunci, spre a fi pace, şi-n Vaslui şi primprejur,
Va ieşi Vasluiul sigur, poate chiar din primul tur!