sâmbătă, 10 decembrie 2011

Sugestie către UE

Ca să nu mai dăm prilej de confuzii legate de termenii RROM - ROMÂN, şi ca să înţeleagă şi alţii ce provoacă această confuzie, propun ca, de acum încolo, ţiganilor din Ungaria să li se zică MMAGHIARI, celor din Bulgaria BBULGARI, celor din Serbia, SSÂRBI ş.a.m.d.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Mari comici în viaţă

Din ciclul „Ba pe-a mamii dumneavoastră”, să ne distrăm şi să ne crucim citind:

Bistriţa , 29 noiembrie 2011. Conferinţă de presă USL. Întrebare referitoare la eliminarea lui Ion Iliescu din PSD, ţinînd cont de violenţele din timpul mineriadelor. Răspuns.
“Pe ce se bazează asta? Pe un veridict al justiţiei? E la fel de adevărată ca aceea că Băsescu a furat Flota acestei ţări. În fata justiŢiei, e o afirmaţie la fel de adevărată, ba chiar cea cu Flota e pusă la frigider. Mai vedem, e suspendată. În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineti, cu ce le făcea? Cu mîinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoasteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu. [...] Dacă vreţi să zicem aşa, Ion Iliescu e retras, e într-o poziţie de onoare, participă la nişte întîlniri ale PSD, spune lucruri corecte. Ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie, iar România, stimate domn, e singura ţară din Europa care e condusă de doi comunişti, Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce demult România.” - Crin Antonescu, preşedinte PNL, copreşedinte USL, fost şi presupus viitor candidat la Preşedinţia României.

Alo, Crinuleţ, dar ai uitat de Ministrul Agriculturii, care a asigurat pâinea pe care au mâncat-o minerii atunci!

duminică, 20 noiembrie 2011

Viziunea politică a unui lider umflat cu pompa

Iulie 2010. La Budapesta, premierul Viktor Orban denunţă cu mânie proletară acordul cu FMI, anunţând eliberarea Ungariei de sub jugul financiar mondial. Ţara merge înainte fără „sclavia” instituţiei mondiale!
La Bucureşti, preşedintele PSD, Viktor Ponta, exultă, constatând cât de josnic e Guvernul României şi, evident, Băsescu ( el, împreună cu co-păcăliciul de la conducerea USL, nu ştiu să spună „preşedintele Băsescu”, măcar) care ţin ţărişoara noastră la cheremul bancherului mondial.
Noiembrie 2011. Ungaria e în prag de criză. Forintul scânceşte, datoria publică e undeva pe la 80%, perspectivele sunt sumbre. Ce fac băţoşii guvernanţi maghiari? Îşi recunosc greşeala şi reîncep tratativele cu FMI pentru salvarea ţării. Victoraş şi ai săi? „Aaa, păi noi n-am spus aşa ceva. Băsescu dezinformează şi incită. Jos cu el”!
Octombrie 2011. După săptămâni încordate de discuţii şi tratative duse prin cancelariile europene pentru a scoate din rahat (scuzaţi eufemismul) Grecia, se ajunge la un compromis care şterge dintr-un foc jumătate din datoria ţării , colosala sumă de peste 100MILIARDE de Euro, cu condiţia ca şi grecii să-şi pună un picuşor pielea la saramură şi să o lase cu souvlaki şi tzatziki mai domol, renunţând la al 14-lea salariu şi la a 15-a pensie. Poate de asta, premierul de atunci, Giorgios Papandreu dă cu leuca la întoarcerea la Atena şi anunţă un referendum prin care să ceară acordul „boborului”. Ca şi cum cineva ar putea aproba entuziast să-şi reducă veniturile şi să munească niţeluş mai mult, doar de dragul amorului de ţară. Consternare generală în Europa, sentimentul că liderii au fost traşi pe sfoară prinde rădăcini. Un singur greieraş cântă voios la Bucureşti, că bine face grecul, nu ca despotul Băsescu! Poporul să-şi exprime voinţa, nu tiranul!. Referendum! Asta e. Că, nu demult, şi la noi, printr-un referendum, românii au decis Parlament unicameral şi maxim 300 de burtoşi în Parlament, nu se pune, că a fost o şmecherie de-alui Băsescu. Jos cu el!
Octombrie 2011. Papandreu e făcut cu ou şi cu oţet în Parlamentul Greciei şi îşi dă demisia, fiind înlocuit cu un nou premier, care recunpaşte că ţara nu are alternativă şi se angajează să ducă la îndeplinire un program înfiorător de austeritate , dar pe măsura situaţiei disperate. Reacţia lui Pontandreu? Alo....!
Octombrie 2011. Într-o postare pe blog, viitorul posibil prim-ministru al României se declară extaziat de premierul spaniol, Zapatero,pe care îl declară cel mi bun purtător al numelui de cizmar”, cum se traduce, nu ca Băsescu al nostru, care... Mă rog, logica scapă, dar asta nu îl deranjează pe mult prea micul Titulescu, ocupat cu războiul prostănaco-prostănac din partid.
Noiembrie 2011. Alegeri parlamentare în Spania. Confruntaţi cu un şomaj înspăimântător, peste 20% şi cu perspactiva neagră a repetării scenariului grec, spaniolii îi dau un şut în poponeţ marelui cizmatero şi aduc la putere Partidul Popular de dreapta, care anunţă sfârşitul siestei şi măsuri de austeritate.
Ocupat să-i administreze bunga-bunga lui Geoană, Victoraş şi Crinuleţ au uitat de Berlusconi, aruncat şi el peste copaie de italieni. Dar au un alt Cavaliere aici, la Bucureşti. Care , pentru toate cele de mai sus, trebuie suspendat! Jos cu el!
Curat viziune politică! Dovedită cu vârf şi îndesat până acum.

vineri, 18 noiembrie 2011

Mi-e dor să merg la meci / Amintiri din copilăria ploieşteană

Mi-e dor să merg, cu tatăl meu, la meci,
Să înfruntăm răcoarea şi nămolul,
Să stăm chirciţi sub stropii mari şi reci
Şi să urlăm când bagă gol Petrolul!

Mi-e dor să stăm pe scorojite bănci,
Pe locuri vechi şi lângă cunoştinţe,
Şi să luăm, de-un leu, de la ţigănci,
Cornete încărcate cu seminţe.

Mi-e dor să-mi facă tata, din ziar,
Un coif împăturit în unghiuri scurte,
Cu care să m-asemăn cu-un zidar
Ce-a dat cu var pereţii dinspre curte.

Mi-e dor să fiu copil emoţionat,
Pe care-l trec uimirea şi fiorii
Când, pe terenul verde şi tuşat,
De la cabine, intră jucătorii.

Mi-e dor să fiu la table, copilot,
Să suflu-n zar, să iasă cel valabil,
Şi s-aruncăm cutie, zaruri, tot,
Atunci când marţul e inevitabil.

Mi-e dor să ne mutăm pe stadion,
Cum trece vremea, să nu ţinem seama,
Doar-doar Petrolul iese campion,
Şi chiar de-o să ne certe-acasă mama.

Mi-e dor să mergem iar la fotbal, toţi,
Ca la un joc, sau ca la sărbătoare.
Jandarmi să nu mă cate şi-n chiloţi,
Să-mi dea bastoane pentru-o scobitoare!

Mi-e dor să vizionez un meci curat,
Să văd, pe stâlpi, cum publicul se suie,
Şi să aud scandând adevărat,
Mai mult cu „Hai” şi mai puţin cu „Muie”!

Şi mai mi-e dor, o spun ca un profan,
Cu galeria să pornim cântarea,
Pe stradă, la Ploieşti, că şi-acest an,
Am evitat din nou retrogradarea!

duminică, 13 noiembrie 2011

Fabula taurului îndrăgostit

În Castilia toridă,
Într-un ranch întins, imens,
Sta un taur de corridă,
În adevăratul sens.

O magnifică fiinţă,
Ce-a luptat adeseori,
Posedând pe conştiinţă
Zeci şi zeci de matadori.

Şade azi, privind pe stradă,
Printre frunze de copaci,
Deplasându-se, -o cireadă,
De încântătoare vaci.

Toate l-au vrăjit de-a dreptul,
Ce mai mers şi ce mai trup!
Mai c-ar deveni adeptul
Unui mic amor în grup!

Una-i mai deosebită,
Şi ieşită din tipic,
A mai primă clasă vită,
Despre uger... nu mai zic!

Dragostea e declanşată
Şi-i atât de mare-n el,
C-ar sări pe ea îndată,
Să conceapă un viţel.

Însă vraja nu durează,
Timpul curge foarte crud,
Ceata se îndepărtează
Pe un drum mergând spre sud.

Şi, când după trei uluce
Şi iubita a cotit,
Rupe gardul şi se duce,
După ea, îndrăgostit!

N-a văzut, vai, din păcate,
(Evident, de-atât amor),
Un panou, ce vrea s-arate
Drumul către abator.

Astfel, din nefericire,
S-a întors acest atlet,
La pachet, cu-a lui iubire,
Dar, sub formă de cotlet.

Iar morala pare fadă,
Şi nimic n-aduce nou:
De te iei după cireadă,
Eşti, automat, un bou!

Fabula porcului

Calul şi măgarul se plângeau odată
C-au o viaţă dură, dusă în zadar,
Muncă excesivă, practic nenormată,
Greutăţi în hamuri, respectiv samar.

Sau, că niciodată nu le-ajunge fânul,
Apă, nu e sigur dacă-au căpătat,
Bice pe spinare când e beat stăpânul,
(Ba, chiar, câteodată, şi când nu e beat).

Lângă ei, în staul, domnul porc exultă,
Tremură pe dânsul slăninosul strat:
„Hrană am destulă, poate chiar prea multă,
Apă este-n troacă, staulu-i curat.

Paiele-s comode, ţin de căldurică,
Şi mă culc pe ele, parcă sunt în pat,
Când aud ce spuneţi, păru-mi se ridică,
Viaţa voastră nu e de invidiat!”

Şi, zicând acestea, porcul se retrage,
Cu un pai în gură, vremea prezicând.
Calu-atunci nechează, iar măgarul rage,
Şi, râzând în sine, porcului răspund.

Fără să-şi abţină o privire-amară,
Calul şi măgarul vorbele-i întorc:
- Ni se pare nouă, sau, cumva, ast‘ vară
Discutam aceleaşi chestii... cu alt porc?!

Fabula cucurigului

Când zorii zilei dau năvală,
Drapat cu penele de gală,
Sfidând şi beznă, dar şi frig,
Cocoşu-ncepe-un cucurig.

Stăpân e, absolut, pe-ogradă,
Fiindcă, fără vreo bravadă,
Numai prin truda dumnealui,
E plină curtea azi de pui.

Găinile i-au fost iubite,
Ba, fost-au, cică, tăvălite,
În braţele-i ca nişte furci,
Şi-o raţă şi vreo două curci!

E ora patru dimineaţa
Şi soarele-şi arată faţa,
Grăbit să vadă încetat
Acest sonor cucurigat.

Cu timbrul său, dar şi cu tonul,
Ar dărâma şi Ierihonul,
Căci scoate, fără opinteli,
O sută zece decibeli!

Din casa unde-şi doarme somnul
Doamna stăpână şi cu domnul,
Nu mai răzbat sforăituri
Şi-au apărut înjurături.

Căci domnul a venit azi noapte,
După un chef şi alte fapte
(Ce-o să le trecem sub perdea),
Şi-a adormit pe canapea.

Acuma, dus e somnul dulce,
Căci cine poate să se culce,
Să doarmă, să-şi găsească loc,
Când cântă-afar-un dobitoc?

Şi-odată, enervat, se scoală,
Şi, cum era, în pielea goală,
Se duce,-nhaţă un topor
Şi-o ia spre cucurigător!

..............................................
Pe-acei ce sunt mai slabi din fire,
Rugăm să nu mai dea citire
La tragicul deznodământ,
Că-i film de groază, pe cuvânt!
...................................................

Esenţa e, că pân’ la urmă,
Cântatul cocoşesc se curmă,
Stăpânul e la loc, în pat
Iar prânzul este rezolvat.

Deci, ce ne-nvaţă personajul?
Oricât ţi-e de util mesajul,
Ai grijă când şi cui vorbeşti,
Că-altfel, în ciorbă o sfârşeşti!

joi, 10 noiembrie 2011

Fără de Dumnezeu, și atît de liber (Mirel Palada, pe VOXPUBLICA)

Anul trecut pe vremea asta, din două părți total diferite, am primit două telefoane identice ca substanță.

“Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?”

O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.

Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).

La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.

La începutul anului trebuie depusă o cerere de retragere a copilului de la orele de religie. Un exemplu de formular de retragere a copilului de la școală găsiți aici, la TLP. Nu vă sfiiți să-l folosiți.

Parșivi și vicleni, cei care au introdus religia în școală nu au instituit pe dos, cum ar fi trebuit: vrei să-l înscrii la religie, atunci scrie tu cererea. Diferența dintre drepturile pozitive și cele negative – dar n-ai ce să le ceri. Viclenia și setea de putere stă în fișa postului bisericii ortodoxe de hăt, demult, de pe vremea bizantinilor, și nu poate fi ștearsă așa ușor din colecția lor de metehne procedurale.

Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!

Deh, poveste veche: controlează-le gîndurile și le vei controla viețile, trupurile, sorțile, averile, fericirile și tristețile, certitudinile și fricile, vinile și împlinirile, vei face păpuși din ei numa bune de manipulat și de stors de un bănuț cinstit, ușor făcut, sfințit.

Mă rog. Asta este, în țara asta trăim, în maclavaisul ăsta ideatic băltim. Noi să fim sănătoși, căci atunci cînd vom muri va veni degrabă popa la căpătîiul nostru să dea găina peste mormînt și să ia banii fără chitanță de la rudele îndurerate, un bănuț cinstit, netaxabil, produs prin fonfăiri repetate și prin sperierea celor slabi de înger. Iar noi, prea-morți și indiferenți și reci, ne vom umfla încet-încet în coșciug, albaștri și vineți și palizi ca ceara și hidoși și plini de miesme fetide, și ne va durea la bască și de găină, și de popă, și de duhoarea care iese din noi, pentru că pur și simplu nu vom mai fi. Ca în cîntecele lui Brel.

Pînă atunci, însă, mai e mult pînă departe. Vom muri, dar nu mîine și nici cînd vor caii, cîinii ori popii. Vom muri cind vom muri. Mare atenție să nu murim pe dinăuntru înainte de vreme, înainte să ni se oprească inima.

Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.

În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.

Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală și adevărată și eternă și plină de smoală pentru păcătoșii de noi, mama noastră de păcătoși, ce ne-am face noi fără acești popi care să ne salveze obligatoriu sufletele, provided the price is right.

Hai, martirilor întru bun simț ontologico-etic și minte limpede, hai că se poate, hai că mai e doar un pic, o fărîmă de timp, doar o sută de ani și vom fi majoritari. Paradisul ateilor ne așteaptă în viitor, iar voi sînteți apostolii de început. Într-o clipă, într-o clipeală de zeu, într-un oftat de dinozaur, într-un pîlpîire de nor galactic noi vom fi normalitatea, iară ei inadecvarea.

Nici nu mai e mult pînă departe: doar nouăzeci și nouă de ani. Un fleac. Nici nu știți cînd va trece. Doar că trebuie pornit. Marșul celor o mie de mile începe cu primul pas. Calea celor o sută de ani începe cu prima cutezanță, cu primul semn că ce e mult nu e puțin și că pînă aici, gata, basta, destul. Să mai fie și ca noi, nu tot timpul doar ca voi.

Hai, curaj! Fiți evanghelizatorii noului zetgeist, a noii ordini mondiale a spiritului cel liber. Spuneți la toți, dați vestea cea bună, să se bucure toată suflarea și să se mînie famenii cei bicisnici și habotnici și strîmți la scufița ideatică. Religia este un cuvînt de dînșii inventat, care încet-încet se dovedește a fi ceea ce este: o amăgire, o păcălire, un lanț de vorbe pentru folosința poftei de putere și a tămăduirii fricilor – de necunoscut, de nesiguranță, de moarte, de singurătate, de mister.

Nu există Dumnezeu, e doar o fantomă, o idee, o vorbă, o vrajă, o păcăleală lucrativă inventată de oameni pentru folosința oamenilor, și nimic altceva. Nu există atotcunoaștere, nu există atotputernicie. Nu există nimic după moarte, decît iarbă și praf și pămînt și viermi și non-existență. Nu există păcatul originar, nu există rai, nu există iad, nu există îngeri, nu există mistere și mumbo-jumbo, ci doar inexorabilele stele care fac lumea să se încălzească și să se disipe într-o supă entropică. Restul decurge pe cale de consecință din cauzele prime, precum teoremele din axiome, precum puiul din ou, precum efectul din cauză.

Dar pînă atunci, pînă la supa entropică, pînă la disiparea cea ultimă mai e mult. Ne vom fi întors de mult atunci la starea noastră inițială, la cea de praf de stele, indiferent și mărunt și aleator distribuit prin vid. Vom fi cu toții praf de stele și nimănui nu-i va mai păsa, pentru că nu vor mai fi observatori să noteze pe notepad ultima horcăială, ultima topire de vălureală de diferență.

Viitorul ultim e departe. Imposibil de departe. Prezentul e important. Ajutați copiii să gîndească liber, critic, cumpănit, limpede, nu în stereotipuri și frici animalice. Ajutați-i cu grijă, cu înțelepciune, discret și cu umor și dragoste părintească să devină niște adulți echilibrați, inteligenți, adaptați la realitate.

Niște făpturi înțelepte și luminoase și blînde, dar mîndre și sigure pe ele, care învață că nu e nevoie de pedeapsă pentru a face lucrurile care trebuie și faptele cele bune și că nu e nevoie de păcăleală mitologică și siropos-vicleană pentru a-și iubi semenii și că nu e nevoie de ipoteze inutil-suplimentare pentru a explica felul în care se învîrt sorii pe cer, mițorlanul în mușuroi, balena în sarea mărilor și electronii de-a lungul neuronilor lor.

Da, creștinii au dreptate: iubirea e cea care face lucrurile să se învîrtă. Nu, creștinii mai apoi greșesc: religia și creștinismul și budismul și cine o mai fi pe acolo nu au nici un drept să pună monopol pe acest sentiment cu adevărat uman.

Compasiunea se poate practica și cu smerenie frumoasă, clară, simplă, non-religioasă. Smerenie pur și simplu. Bun simț și iubire umană, nu condiționată de biciul lui Iahve, de fulgerele cele capricioase. Smerenie în fața acestei lumi frumoase și libere, necostruită de nimeni, neîngrădită de tentaculul nici unui mit, neîntinată de bîzdîcuri de zeu arogant ori de superstiții jenante ori de – worst of all, adevărata Satană pe pămînt – de dorința de putere mascată în iubire fățarnică.

Hai, că se poate. Trebuie doar să aveți curaj și să faceți acest leap of faith, acest salt întru curaj, acest gest de vigoare existențială, de apostoli ai creierului liber.

Hait, că am început să vorbesc ca ei. Ptiu, drace! Încă puțin și pot să dau și la seminar, să mă fac popă ateu, nu?

Întărâtă-i, Doamne!

Nici nu vă închipuiţi cu câtă voluptate urmăresc ultimele evoluţii de pe scena politică de la noi! Orice s-ar spune, numai de plictiseala nu ai parte.
Capul de afiş îl ţine, de câteva zile, păruiala din PSD, declanşată de orgoliul şi fudulia imberbului Ponta care tinde tot mai mult să îi acapareze toate titlurile oficiale şi neoficiale ale altei murături din cămara bunicuţei, nimeni altul decât dragostea Mihaelei, ginerele d-nei Costea, care umbă prin lume sub numele de Geoană Mircea. Până una-alta, singura cucerire este titulatura de „prostănacus maximus”, micul Titulescu şi, totodată, marele Che Gargara reuşind să îl detroneze la mustaţă pe vechiul purtător.
Să te arunci ca berbecul înainte într-o acţiune pe care şi femeia de serviciu de la Senat ar caracteriza-o drept „sinucigaşă”, să încerci să-ţi schimbi propriul şef al Senatului cu o himeră nu denotă altceva decât cecitate şi lipsă de viziune. Cam mult pentru unul care se visează viitorul Prim ministru al ţării! Adică chiar credea junele Ponta că PDL-iştii vor incremeni de admiraţie şi vor accepta fără obiecţii rocada cu alt vârf de lance al PSD-ismului modern, l-am numit pe Titus Corlăţean!
Bun, că pe el nu l-a dus mintea e explicabil. Dar ce te faci cu un întreg BPN care votează ca o turmă, fără să pună minima întrebare: „SE POATE”? Totul s-ar fi îndreptat cu voioşie spre cea mai mare pleaşcă pe capul partidului de guvernământ, dacă nu s-ar fi trezit adevăratul conducător al PSD, tătuca Ilici care l-a tras de mânecă pe pupilul Adişor Năstase şi l-a scos urgent din şedinţă ca sa dreagă busuiocul. Şi au dat comunicatele prin care începea scăldatul. În vremea asta, în Pontache se umfla tărâţa. „adică eu nu sunt preşedintele partidului?”. Şi dă-i înainte cu suspendarea ... pardon, ăla e altul.. cu schimbarea.Ba, mai mult, cum din beţie te trezeşti, dar din idioţenie mai greu, nici una, nici alta, preţiosul îşi pune la bătaie chiar funcţia. Frumos! Băsescu juisează de-a dreptul! Nici în visele sale cele mai udrice nu visa aşa ceva!
De partea cealaltă a USL, o tăcere profundă. Chiar şi un adormit ca Antonescu s-ar fi trezit siderat de evenimentele din tabăra aliatului său. Lipsa de reactie denotă, evident, o stupefacţie stupefiantă, dacă-mi daţi voie. Mă rog, ceva scânceli, cu manevrele diabolice ale „tiranului Băsescu” astea sunt de aşteptat. Deja pe la televiziunile anexă ale USL se sugerează tot felul de bazaconii cu Băsescu în prim planul acestor evoluţii.
Şi, că veni vorba, în vremea asta, marinarul punctează la impresia artistică. Îi lasă pe berbeci să-şi rezolve problemele („E treaba Senatului” - nota 10!) şi dă o fugă până la Berlin să se întâlnească cu coana Angela, la un şnaps. Nu aşteaptă nimeni să se întoarcă cu un sac de Deutsche Euro, dar imaginea e de rău augur pentru postacii PSD-işti şi pentru ciutacii voiculescieni.
Şi mai e ceva, e şi un pic de spălare pe mâini de problemele tot mai evidente ale partidului său de suflet, care a devenit cam obraznic. Recentele arestări de la Cluj arata o mică pisicuţă către baronii portocalii. Dar şi un semnal clar, că nimeni nu e ferit de fulgere. Atât pentru propriul partid, cât şi pentru ceilalţi, cărora li se taie o macaroană consistentă. Aia cu justiţia aservită. Ai fi văzut aşa ceva pe vremea lui Bombo? Un fir de păr nu s-ar fi atins de baronii PSD-ului.
Ce va urma? Zău dacă mă pot aventura în previziuni. La noi e posibil orice.
E posibil ca, în PSD să asistăm la cuţite pe masă, să curgă sânge de Prostănac. Nou sau vechi. Mai degrabă cred că Ponta îşi va rupe dinţişorii. Beneficiar, cine altcineva decât puterea, sau mai degrabă UNPR, care nu va ezita să mai pună la butonieră câţiva trandafiraşi ofuscaţi. Nu e exclusă nici o nouă formaţiune politică fondată de Geoană şi întunecimea sa Vanghelie, care tropăie de nerăbdare să-i plătească lui Ponta afrontul de la organizaţia Bucureşti:
Rămâne un mister ce efect va avea vendetta roşie asupra amorţitului PNL. Dacă Crinuleţ se va trezi la timp şi va bate cu pumnul în masă poate va reuşi să evite efectele colaterale. Deşi sunt semne de răzvrătire şi aici.Am văzut nişte idei expuse de dl. Cataramă, Patriciu nu dă nici el semne că s-a împăcat cu situaţia actuală din partid.
Oricum, adunătura numită USL nu prea are motive de bucurie. Aşa scârţăit şi cu chin, Emil Boc pare să fi adus ţara pe linia de plutire. Suntem departe de catastrofa din Grecia şi ar trebui să fim conştienţi că, dacă pentru Elada s-a mobilizat un întreg continent, mi-e greu să cred că ar fi făcut acelaşi lucru pentru Românica. Dacă Boc &co s-ar screme un pic şi ar da drumul la cateva măsuri de stimulare a creşterii producţiei şi ar avea mşansa să prindă şi ceva efecte până în alegeri ( evident, dacă şi situaţia în Europa s-ar mai detensiona oleacă), nu sunt choar aşa de sigur că USL îşi va atinge scopul pentru care s-a încârdăşit, şi anume cele 50%! Iar dacă nenea Franks îşi dă OK-ul pentru câteva procente de creşteri salariale şi de pensii, duetul Ponta-Antenescu e pierdut!

vineri, 4 noiembrie 2011

Elena Udrea începe să devină simpatică

Reacţia vituperantă a masculilor Alfa, Beta, Gama, Delta, a fost lansată probabil pentru a face plăcere femelelor Alfa, Beta, Gama, Delta din ogradă, altfel nu-mi explic virulenţa şi intensitatea.
Ce s-a întâmplat, de fapt? O femeie frumoasă, a pozat într-o revistă, în nişte ipostaze departe de a fi obscene, departe de a fi jenante. Că, (nu) întâmplător, femeia în cauză e şi politician şi, mai mult, ministru, poate fi cauza pentru care ayatolahii purişti au sărit de doi coţi. A devenit deja obişnuinţă ca printre cele mai stridente trompete sa fie tinerii (cel puţin în acte) politicieni Victor Ponta şi Crinuleţ Antonescu. Daca la al doilea putem bănui că abia se trezise din nişte vise umede, la primul e cu atât mai ciudat cu cât, cu doar câteva zile mai inainte, unul din ciracii săi, freaky Mazăre, primarele care este în Constanţa, apărea într-un pictorial mult mai decoltat decât cel din TABU.
Dar la Ponta deja guriţa o ia cu mult înaintea creieraşului. Abia a scos Papandreou porumbelul cu referendumul care era cât pe aci să arunce în aer Europa, că Victoraş se trezeşte să-l aplaude frenetic, văzând unul care nu procedează ca dictatorul Băsescu, să nu ţină cont de părerea „boborului”. Că taman bampirul Băsescu organizase demult un mic referendum pentru reducerea numărului de parlamentari nu contează. Asta nu se pune, că e „de la ei”!
Sau când tocmai Che Gargara Ponta s-a uitat cu mânuţa pe sus la întrebarea„ Cine e contra?” când se vota legea anti-cămătărie, numai aşa, de kiki, e o nouă dovadă de ideologie „ba pe-a mamei dumneavoastră”.
În cazul celuilalt piţiponc din fruntea USL, treaba e mai clară! La el totul se reduce la „Jos Băsescu”. Nu există nuanţe. Cine sugerează şi alte idei, fie e „femeie pedistă” fie „un laş”! După care, extenuaţi, mergem la culcare!
În atari condiţii, să ne mai mire că bostănăria USL a început s-o ia la vale? Ce era evident, începe să fie tot mai limpede pentru oricine are „capul la el”, ca să cităm din cei doi caraghioşi care se visează preşedinte-premier.
În partidul ANTENA 3 treaba e şi mai groasă. Singurele figuri care se întrevăd pe după platoşa varanului Voiculescu-Felix încep să emită declaraţii de independenţă. Ba, mai grav, părăsesc coşmelia caraghios numită PC, cu toate scâncetele bebeluşului pus de formă preşedinte.
E bine că evenimentele astea au loc acum, cu un an inainte de primele alegeri. Şi sunt convins că e abia începutul. Vom mai avea parte de răsturnări teribile. Deja nori negri se adună dinspre partea violet a PSD, unde dragostea Mihaelei s-a săturat să tot fie pus pe coji de nucă şi aşezat pentru poze la şefia senatului. Marinarul încă nu şi-a scos toate armele din teacă şi îl ştiţi că e ca peştele în astfel de ape tulburi. Cuplul comic Lolek şi Bolek încă nu şi-au epuizat zestrea de gogomănii, aşa că ne aşteaptă distracţie mare.
Numai să nu ne înece plânsul în cazul în care vom fi atât de grecofili încât să ne lăsăm vrăjiţi de promisiunile gogonate ale hămesiţilor din opoziţie. Sunt atât de nehaliţi şi sătui de a nu fi mai avut tacâmurile în mână că ne-ar promite şi trecerea la yuan, 5 zile repaus pe săptămâna, taxe plătite de stat către noi, nu invers, TVA pe ATV, numai să-i votăm. Şi, din păcate, mulţi sunt cei care muşcă la aşa ceva!
Dar, până atunci, şo pe madam Udrea, care-şi permite să sfideze gospodinele prin reviste!

vineri, 21 octombrie 2011

Andrei PLEŞU - Cei ce cred şi cei ce nu cred

Zilele trecute, cardinalul Gianfranco Ravasi a propus reflecţiei publice bucureştene (la Ateneul Român şi la Colegiul Noua Europă) tema dialogului necesar dintre credinţă şi necredinţă. Iniţiativa înaltului prelat se înscrie într-un program („Il Cortile dei Gentili“, „Curtea Neamurilor“), organizat de Sfîntul Scaun pentru stimularea comunicării dintre cei ce cred (cu toate deosebirile implicate de diversitatea religiilor) şi cei ce nu cred (dar sînt dispuşi să participe laolaltă cu ceilalţi la o interogaţie comună).

Mi-am amintit, cu acest prilej, de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“. Pe de altă parte, sîntem îndemnaţi să observăm că nu există doar categoria credincioşilor şi cea a necredincioşilor. Există şi categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) şi categoria celor care nu cred că cred, pentru că îşi fac o idee falsă despre ce înseamnă „a crede“. E un tip de amplasament spiritual pe care Dostoievski i-l atribuie lui Stavroghin.
Cei care cred că cred ilustrează tipul de derapaj pe care părintele Andrei Scrima îl numea „ortopraxie“. Sînt sîrguincioşii „gesticulaţiei“ religioase, cei care se simt „în ordine“ pentru că pontează birocratic la oficierea liturghiei, mănîncă de post şi se roagă doar „cu buzele“ (Matei, 15, 8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ (Matei, 7, 21) şi se socotesc îndreptăţiţi, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai. Cei care sînt siguri de mîntuirea lor şi privesc condescendent spre semenii lor mai puţin norocoşi. Evident, credinţa care nu devine şi un mod de a fi, care nu-şi practică premisele, care nu participă la viaţa comunitară nu depăşeşte nivelul speculaţiei intelectuale şi al „gratuităţii“ estetizante. Dar credinţa care se epuizează în ritualism bigot şi superstiţie coregrafică nu e mai puţin lovită de vacuitate. Credinciosul „instalat“ confortabil în credinţa sa, credinciosul care nu mai are întrebări, drame, griji sufleteşti, stupori şi incertitudini e un simplu funcţionar bisericesc, a cărui suficienţă, al cărui „sedentarism“ spiritual pot fi exasperante pentru Dumnezeu însuşi (cf. Isaia, 1, 11-15).

La celălalt pol se situează cei care nu cred că cred, pentru că au despre credinţă o imagine în acelaşi timp schematică şi sofisticată. Schematică, atunci cînd o confundă cu obedienţa formală, cu stricta „execuţie“ a canoanelor. Sofisticată, atunci cînd o plasează pe un cer intangibil şi solemn, cînd nu concep faptul de a crede decît ca pe o stare de „răpire“ perpetuă, de beatitudine fără breşă. Dacă idolatrizezi credinţa, dacă îţi faci „chip cioplit“ din „sublimitatea“ ei, vei trăi necontenit cu senzaţia că experienţa credinţei îţi este, din principiu, refuzată, că nu eşti şi nu vei fi niciodată demn de înălţimile ei. E un mod de a nu percepe componenta de „aşteptare“ şi de încredere pe care actul credinţei o presupune. Or, există cîteva parabole nou-testamentare, construite tocmai pe metafora aşteptării unui stăpîn absent („Slujitorul credincios şi înţelept“, „Slugile veghetoare“, „Portarul“, „Cele zece fecioare“).
Credinţa, spune undeva Nicolae Steinhardt, n-are nimic de-a face cu „înalta spiritualitate“. Ea poate fi degustare extatică a fulgurantei Prezenţe divine, dar poate fi şi înţelepciunea de a aştepta răbdător, disponibil, pregătit, momentul manifestării ei. În parabolele amintite „stăpînul“ e întotdeauna plecat. Şi îşi somează supuşii să-l aştepte, să vegheze pînă în clipa întoarcerii sale. Iar aşteptarea cuviincioasă, orientată, plină de speranţă, e una din feţele credinţei. Aşteptarea ca anticipare a Prezenţei, relaţia vie cu Cel temporar absent, capacitatea de a-ţi administra viaţa prin raportare la un reper inevident – iată tot atîtea chipuri ale credinţei, aşa cum poate fi ea trăită în limitele condiţiei umane. Cel ce crede e, fără încetare, într-un riscant dialog cu necredinţa, tot astfel cum cel ce nu crede e mereu cuplat la orizontul credinţei. Ca în versetul 24 din capitolul 9 al Evangheliei după Marcu: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“.

Ultimele 24 de ore. Cu cine s-a intalnit Base? Cu cine s-au intalnit Ponta&Crin?

Reiau mai jos observatie excelenta semnata bugsy pe forumul Hotnews.ro :

Base s-a intalnit in 24 ore cu: Obama, Biden, H.Clinton, Panneta adica President, Vice President, Secretar de Stat , Sef CIA.

Chip+Dale / Lolek+Bolek / adk Ponta+Crin se vor intalni in seara asta cu: Andreea Cretulescu/ Mugur Ciuvica, (poate) Ciutacu, Striblea, Monica Tatoiu, un actor ratat + alti loseri abonati la RTV si A 1,

joi, 13 octombrie 2011

De bun simţ - Mircea Cărtărescu

SENATUL EVZ: Vremea utopiilor

Autor: Mircea Cărtărescu

În ultimele săptămâni iniţiativa politică a aparţinut Puterii, nu neapărat în sensul unor realizări sau a unor acţiuni bine gândite, ci al unei mai mari vizibilităţi.

Opoziţia pare obosită şi măcinată intern. Cred şi eu: n-o poţi ţine la nesfârşit cu "jos Băsescu", te saturi tu însuţi la un moment dat. Îţi trebuie o reală atitudine politică, un proiect, ca să fii credibil. Sunt absolut de acord că actuala putere are nevoie să fie scuturată bine: e în bună măsură coruptă şi clientelară.

Dar opoziţia a eşuat în a fi – sau măcar a părea - o alternativă la actuala putere chiar din momentul în care s-a constituit. Nu se poate pleca pe un nou drum cu PSD şi PC, voi susţine acest lucru împotriva argumentelor oricui. Nu au dreptate cei care spun: orice, numai PDL nu, oricine numai Băsescu nu. Da, PDL şi Băsescu nu sunt cea mai bună soluţie pentru România, dar ce se pregăteşte în opoziţie, după cum arată opoziţia acum, nu va fi mai bun, dimpotrivă. OK, nu PDL şi nu Băsescu, dar îi înlocuim cu PSD, PC şi Ponta? Scăpăm de dracul şi dăm de taică-său?

Soluţii posibile au venit, în ultimul timp, din sfera Puterii, sau în orice caz a dreptei politice. Mulţi spun: parcă la noi mai contează care e dreapta şi care e stânga: toţi sunt nişte profitori şi nişte nenorociţi. Or fi, dar sunt profitori de dreapta şi profitori de stânga. Cu profitorii de dreapta există o şansă să profite şi ceilalţi. Cu profitorii de stânga nu profită nimeni. Primii îi reprezintă, de bine, de rău, pe cei care "muncesc", iar ceilalţi pe cei care "cerşesc", după expresia nediplomatică a şefului diplomaţiei noastre. Mă rog, cei care "cerşesc" muncesc de fapt mai greu decât ceilalţi şi sunt mai oropsiţi, dar muncesc asemenea celui care duce apă cu ciurul. Toţi muncim de ne ies ochii din cap în România, dar unii muncesc productiv, iar alţii sunt angajaţi la uriaşa cooperativă "Munca în zadar" care e statul român.

Nu "jos Băsescu" ne va rezolva problemele. E nevoie de un nou curent şi o nouă atitudine în politică. De o primenire, de jucători noi pe scenă. Pe cei de-acum
i-am văzut şi ştim ce le poate pielea. Am scris data trecută despre Noua Republică, o grupare deocamdată informală, având toate trăsăturile tipului de gândire modelat de internet. Am găsit pe platforma lor principii corecte şi principii puţin exaltate (nicidecum însă "fascistoide", cum s-au repezit să spună atâţia). Am citit şi interviul dat ieri de Sebastian Lăzăroiu. Sunt de acord, şi din cele spuse de el, cu fiecare dintre principiile enunţate. Le-am susţinut şi eu de-a lungul timpului: reîmpărţirea administrativă a României în opt mari regiuni, vot uninominal şi vot prin corespondenţă pentru cei din diaspora, revizuirea radicală a Constituţiei, o justiţie independentă, o viaţă parlamentară mai strict definită moral şi juridic.

Dar toate aceste principii, oricât de corecte ar fi, nu valorează mare lucru dacă nu pot fi puse în practică. Nici măcar Puterea, aşa cum e acum, nu le poate implementa, şi nu din cauza opoziţiei..., ci din cauză că interesele UDMR sunt altele decât ale PDL. Chiar constituită în partid, Noua Republică nu va putea acţiona decât ca grup de presiune pentru realizarea acestor deziderate politice. Am făcut lucruri incredibile în ultimii douăzeci de ani: am aderat la UE şi la Nato, de pildă. Dar am făcut-o sub o enormă presiune externă. Nici un străin n-o să ne spună însă cum să ne împărţim ţara sau cum să ne revizuim constituţia. Aşa că sunt sceptic că "noi dă noi", cum se spunea în "Ţiganiada", o să facem prea curând vreo scofală.

E semnificativ totuşi că încercările de primenire vin din dreapta eşichierului politic. Acest fapt a fost interpretat ca o încercare a Puterii de a arunca praf în ochi electoratului prin false tendinţe progresiste. Nu cred. Noile mişcări sunt şi împotriva felului în care guvernează Puterea. Lăzăroiu a fost dat afară de la Ministerul Muncii, iar "progresiştii" din PDL nu sunt bine văzuţi. Nimeni din sfera Puterii nu-l sprijină nici pe Mihai Neamţu. Noua Republică e deocamdată o acţiune politică venită dinspre intelectualitatea universitară şi exprimă starea de frustrare şi marginalizare a intelectualităţii noastre. Îi va lua mult timp acestei grupări să capete o semnificaţie politică reflectată în scorul electoral. Dar este ceva în loc de nimic.

De fapt, înnoire politică presupune o înnoire morală şi de civilizaţie a noastră, a tuturor. Nu poţi avea o clasă politică decentă aleasă de o populaţie indecentă. Şi deocamdată, fie că votăm cu Opoziţia sau cu Puterea, nu ştim încă să fim decenţi.

Citiţi mai mult: SENATUL EVZ: Vremea utopiilor - Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-vremea-utopiilor-949659.html#ixzz1ajT12Vvu
EVZ.ro

miercuri, 12 octombrie 2011

Albă ca zăpada

Fără nici o legătură cu NR (Sau poate cu?)

Frumoasă Albă ca Zăpada,
În calitate de prinţesă,
Ne cheamă iată, cu grămada,
La conferinţa ei de presă.

Căci lumea-ntregă vrea să ştie
Cum a fost traiul cu piticii,
Acolo, în sălbăticie,
Fără coafor, fără servicii.

Sunt televiziuni în sală,
Fotoreporteri berechet,
Şi, cunoscute-n capitală,
Reviste pentru cuconet.

Curg întrebarile în valuri,
Se cer detalii palpitante,
Ce mai, se caută scandaluri
Şi amănunte mai picante!

Când, o-ntrebare îndrăzneaţă,
Pe care-o reproduc aici,
A spus aşa: “Făcut-au faţă,
Că erau şapte, dar pitici?”

Răspunsul fetei de zăpadă
S-a strecurat aşa, prin şoapte,
Lăsând roşeaţa să se vadă:
“Erau pitici…..dar erau ŞAPTE!”

marți, 11 octombrie 2011

Imnul Noii Republici -propunere, evident

Ne vrem ţara înapoi!

Suntem mulţi şi suntem tineri,
Buni prieteni şi vecini,
Ţara vrem s-o luăm pe umeri
Şi să prindem rădăcini.

Munca ne e crez de bază,
Ne e silă de pomeni,
Vrem o ţară ce contează
Pe români europeni.

Vrem o nouă Românie,
Unde-i lege, nu tocmeli,
Fără mită şi hoţie,
Fără false rânduieli.

Nu ne mai prostiţi în faţă,
Nu ne mai serviţi minciuni,
Noi vom izbândi în viaţă,
Oameni liberi, demni şi buni!

Nu ne trebuie cadouri,
Nu ne-ncredem în minuni,
N-avem vreme de talk-show-uri
Pe la televiziuni!

Vrem să spargem impostura,
Să ne ştergem de puroi,
Şi strigăm cu toată gura:
NE VREM ŢARA ÎNAPOI!

duminică, 2 octombrie 2011

Manifestul Noua Republică - Cu amendamente POLITEIA

1
Tradiţie şi noutate
Cu amendamentele Politeia
Premise:
• România trebuie să slujească interesele românilor de pretutindeni, iar nu castei politicienilor de profesie.
• Clasa politică se poate înnoi doar prin redescoperirea unor valori, oameni şi instituţii. Noua Republică e deschisă vocilor credibile, cu expertiză verificată, dornice să depăşească sectarismul orb şi steril.
• Noile mijloace de comunicare permit agregarea unor grupuri de presiune şi acţiune pe care organizarea post-comunistă a politicii din România le-a ignorat sistematic.
• Noua Republică e platformă democratică prin care se reunesc, într-o acţiune coerentă şi vizibilă, sensibilităţile clasic-liberale, conservatoare şi creştin-democrate.
• Noua Republică se adresează cetăţenilor de dreapta dezamăgiţi de structurile politice actuale din România.
Miza luptei noastre
- A fi de dreapta nu înseamnă a fi bogat, ci a căuta dreptatea.
- În România interbelică, noţiunea de dreapta a fost compromisă de fascismul anti-capitalist, anti-liberal, colectivist şi anti-semit, iar propaganda stângii (de la Ion Iliescu încoace) caută să descurajeze renaşterea unei drepte europene şi civilizate.
- Noua Republică afirmă categoric virtuţile dreptei şi necesitatea reîntoarcerii la cetăţean.
- Noua Republică refuză un destin mediocru pentru România. Revenirea stângii la putere in 2012 ar fi o lovitură letală la adresa reformei constituţionale şi a modernizării economice a ţării.
- Doar o participare în masă la alegerile din 2012 poate dejuca planul celor care au jefuit şi care ruinează România.
- Absenteismul favorizează abuzul şi face jocul baronilor sau castei politicienilor.
- Noua Republică recomandă virtutea discernământului: într-un noian de minciuni şi manipulări mediatice, adevărul abia mai poate fi întrezărit.
Diferenţa între doctrine:
- În România, partidele nu pun preţ pe idei, valori, doctrine. Cu toate acestea, acţiunea la nivel executiv şi legislativ reflectă în mare diferenţa dintre stânga şi dreapta. PDL a susţinut un nou Cod al Muncii şi o Lege a Educaţiei, în timp ce USL s-a opus cu vehemenţă oricărei schimbări. Consecinţele practice ale orientării doctrinare trebuie bine înţelese şi explicate în orizontul alegerilor din 2012.
- Prin iresponsabilitatea funciară a lui Victor Ponta, Dan Voiculescu şi Crin Antonescu, România riscă derapajul rapid pe o pantă a falimentului economic şi a dezastrului social. Aşa cum liberalii lui Tăriceanu & Vosganian au golit visteria ţării înaintea furtunii, Ponta & Antonescu vor arunca amaneta viitorul copiilor noştri.
- Socialismul (fie el şi deghizat în socialism-liberal) instigă la invidie şi ură de clasă. Capitalismul creează locuri de muncă şi stabilitate. Guvernarea de dreapta garantează o imagine pozitivă a României în ochii pieţei libere. Stânga ne lasă la cheremul cămătarilor şi a statelor cu trecut şi prezent comunist.
2
- Revenirea stângii la putere pune în pericol dreptul de proprietate (vezi naţionalizările din Argentina anului 2001). Prin impozit progresiv, stânga va suprataxa reuşita şi performanţa. Stânga va alunga investitorii străini către meleaguri mai ospitaliere.
- Stânga ar arunca România în spirala nesfârşită a risipei şi a cheltuielilor nesăbuite.
- Stânga pasează datorii de neconceput în contul generaţiilor viitoare.
- Stânga ar perpetua mita şi hoţia într-un sistem sanitar primitiv şi ineficace.
- Stânga românească nu s-a delimitat niciodată, în sens moral sau juridic, de comunism. Noua Republică respectă cu pioşenie memoria victimelor tuturor dictaturilor de extremă stânga sau extremă dreapta.
- Noua Republică respinge fără echivoc orice derapaj al dreptei în extremism, colectivism, fascism, antisemitism, teoria conspiraţiei, naţionalism tribal sau negarea Holocaustului sau a Gulagului.
- Noua Republică respectă memoria victimelor fascismului şi ale comunismului din Europa interbelică.
Activism:
Activismul este cheia succesului dreptei în 2012. Dreapta se exprimă astăzi instituţionalizat şi informal – prin mijloace clasice şi neconvenţionale. Există mai mulţi poli de agregare pentru dezbaterea publică: unele grupuri militează pentru transparenţă în reducerea taxelor, altele dau bătălia pentru patrimoniu, unele fundaţii susţin explicit lideri, doctrine şi partide, altele caută suflul tineresc al noilor generaţii.
Toate aceste organizaţii exprimă urgenţa momentului: înnoirea politicii din România.
În locul seminariilor, al conferinţelor publice, al comentariilor nesfârşite pe Internet, urmează anotimpul acţiunii:
- Răspândeşte manifestul Noua Republică mai departe: diaspora, înainte de toate, prietenilor, rudelor, vecinilor şi colegilor tăi de muncă.
- Nu te limita la prieteni şi familie. Nu subestima valoarea entuziasmului la vârstele tinere. În 1989, tinerii
au provocat căderea comunismului. În 2012, tot tinerii trebuie să blocheze ascensiunea socialismului falimentar.
- Fă o listă cu toţi cunoscuţii tăi şi, cu acordul lor, transmite-le pe email mesaje care lămuresc riscul falimentului în cazul revenirii stângii la putere.
- Arată prietenilor tăi importanţa implicării.
- Nu te lăsa descurajat de sondajele propagate de televiziunile stângii.
- Apără marca Noua Republică (concept, oameni, acţiune).
- Descoperă noi lideri la nivel local şi fă-i cunoscuţi liderilor de la centru.
- Nu lăsa activitatea de recrutare pe seama altora.
- Nu pierde mai mult timp pe internet decât poţi obţine în întâlnirile directe. Regula principală: mesajele scurte sunt mai eficiente (less is more). Reciteşte de două ori mesajul înainte de a-l trimite.
- Noua Republică e un proiect care va ţine cont de noile tehnologii media. Astăzi, producerea unui videoclip, a unui slogan, a unui poster şi a altor mesaje vizuale este facilitată de canale precum YouTube, Vimeo, etc. Exploatează aceste oportunităţi unice. Încearcă să produci un clip viral.
- Există oameni care nu cunosc resursele vaste ale comunicări pe Internet (e-mail, Facebook, Twitter). Nu
ignora faptul că un simplu SMS poate genera astăzi un mesaj pe blogul personal, Facebook şi Twitter.
- Vorbeşte despre proiectul Noua Republică în intervenţiile tale la staţiile locale de radio şi TV.
Persuasiune:
- Discuţiile domestice despre Noua Republică au ca scop discutarea ultimelor ştiri din piaţă.
- O prioritate o reprezintă dialogul cu independenţii: cei dezamăgiţi sunt, adesea, bine intenţionaţi.
3
- Calmul şi seninătatea trebuie să domine atmosfera întâlnirilor Noua Republică. Poţi oferi un plus de culoare întâlnirilor printr-o discuţie despre o declaraţie proaspătă înregistrată pe YouTube etc.
- Militantul de dreapta e caracterizat de un optimism molipsitor. Acolo unde majoritatea proclamă dezastrul şi fatalitatea eşecului, omul de dreapta are soluţii şi le articulează convingător.
- Nu ezita să inviţi şi a doua oară o persoană care rămâne independentă/neutră.
- Discuţiile de la vecin la vecin au o importanţă crucială. Vei vedea care sunt limitele puterii tale de convingere, deficienţele de comunicare ale dreptei, dar vei putea devoala totodată intenţiile ascunse ale stângii.
- Stânga se bazează întotdeauna pe alegătorii neinformaţi, needucaţi şi uşor de manipulat prin discursul urii. Dreapta se bazează pe alegătorii inteligenţi, informaţi, cu personalitate, cu idei, soluţii şi spirit întreprinzător. Stânga generează ură şi discurs apocaliptic iar dreapta oferă stabilitate.
- Întâlnirile la domiciliu trebuie să fie iniţiativa ta. Nu te aştepta niciodată ca alţii să-ţi ceară de la centru ceea ce tu poţi face singur la tine acasă. Nu uita de puterea exemplului personal.
- Nu uita niciodată că mass-media controlată de USL oferă informaţii selective, tendenţioase şi false unui
electorat confuz.
- Îţi recomandăm să urmăreşti comentatorii posturilor de televiziune: TVR Info, TVR, B1TV, 10 TV, precum şi intervenţiile unor jurnalişti credibili de la Revista 22, Kamikadze, România liberă şi Evenimentul Zilei.
- Pentru discuţii sofisticate, legate de contextul internaţional, îţi recomandăm să urmăreşti documentele furnizate: The Heritage Foundation, Lord Acton Institute, The Heartland Institute, American Enterprise Institute, The Cato Institute, Citizens Against Government Waste şi The Manhattan Institute.
- Abonează-te la newsletter Noua Republică.
Protest civic
- Românii au demonstrat de-a lungul timpului că ştiu să-ţi apere interesele şi demnitatea. Lupta împotriva taxei auto e doar un exemplu în acest sens.
- Ca oameni de dreapta, credem în sprijnul financiar modest, dar generalizat la nivelul membrilor simpli ai mişcării Noua Republica. Înaintea unui eveniment local (întâlniri în parcuri, pieţe, stadioane), redactează împreună cu prietenii şi colaboratorii tăi bugetul acţiunii.
- Stabilieşte un contact cu organizaţia centrală de la Bucureşti. Alege o temă de protest civic. Propune o listă de vorbitori. Ia contact cu presa locală. Pregăteşte postere, afişe, anunţuri în blogosferă. Foloseşte intensiv SMS-ul. Caută sloganuri puternice, dar nu jignitoare sau abuzive la adresa adversarilor dreptei. Identifică buni vorbitori care pot purta mesajul mai departe.
- O acţiune centrală a platformei Noua Republică o reprintă petiţia la adresa reprezentanţilor aleşi: primari, consilieri locali, consilieri judeţeni, parlamentari şi miniştri. Spune-le păsul. Arată-ţi îngrijorarea. Adu-le aminte că ei sunt plătiţi din taxele tale! Scrie-le scrisori şi dă telefoane la cabinetul reprezentantului.
- Mulţi români se refugiază în pesimism şi resemnare, hotărând să nu mai recurgă la aceste practici. Şi totuşi, e vital ca într-un an electoral vocea cetăţenilor să răzbată dincolo de cabina de vot.
- Îndeamnă-ţi prietenii să meargă la vot. Dacă nu eşti mulţumit de oferta locală, identifică noi lideri şi propune-le să te reprezinte în postura de candidat-independent.
- Nu sunteţi singuri, suntem foarte mulţi.
- Notează-ţi numerele de telefon ale următoarelor instituţii:
- Avocatul Poporului: 021.312.71.34
- DNA: 021.312.14.97
- Parchet: 021/319.38.33
- Camera Deputaţilor: 316 0300, 414 1111
- Senat: 316 36 77, Fax: 316 36 52.
4
- Guvern: 021-314.34.00; 230.36.60
- Administraţia Prezidenţială: 0214.10.05.81
- MAE (Votul în Străinătate): 021 319.21.08 sau 319.21.25
E vital să cunoşti numele fiecărui reprezentant al judeţului/circumscripţiei tale în Parlamentul României. Nu ezita să-l interpelezi şi să-i ceri socoteală:
1. Ce legi ai susţinut în Parlament?
2. Care proiecte ale dumneavoastră mi-au ajutat comunitatea?
3. Cum vă justificaţi absenţele de la lucrările Parlamentului (plen, comisii)?
- Cetăţenii care nu şi-au contactat niciodată reprezentanţii (Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Parlament) trebuie să înceapă s-o facă.
- Dacă nu cunoşti numele preşedintelui Consiliului Judeţean, al primarului, al reprezentantului in consiliul local sau consiliul judetean ori în Parlament, fă-ţi timp pentru a obtine aceste informatii.
- Boicotează agenda socialistă a USL. Demască necontentit incompetenţa, prostia şi ipocrizia reprezentanţilor socialiştilor.
- Abandonează timiditatea.
- Luptă cu determinare!
- Miza acestei lupte politice este salvarea României. Patru ani cu stânga la putere înseamnă bascularea spre faliment şi incapacitate de plată. Modelul Greciei ne dă de gândit.
- Modernizarea, competiţia liberă, dreptul fundamental la proprietate vor depinde de victoria dreptei.
- Dacă vrei să urneşti ţara din loc, atunci trebuie să lupţi cu determinare pentru principii, oameni şi proiecte concrete de schimbare. În vremuri de răstrişte, pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Noua Republică şi renaştera speranţelor

Am fost şi eu adeptul celor care susţineau trişti că suntem un popor vegetal şi fără reacţie. De curând am primit cu bucurie infirmarea acestei păreri dăunătoare.
Avem, aşa e, o viteză de reacţie mai în contratimp cu restul lumii, iar ideile novatoare trebuie impuse cu biciul.Dacă nu apărea o generaţie excepţională în 1848, cred că purtam şi acum işlic şi turban.
În zilele noastre peisajul politic a devenit de-a dreptul irespirabil. Pe de o parte, un PDL la putere care a salvat ţara de la o prăbuşire de tip grecesc, prin nişte măsuri curajoase şi sinucigaşe, dar care a început să piardă tot mai mult din suflul şi apetenţa de a duce la bun sfârşit acest demers. E un prilej unic, la cateva zeci de ani să poţi declanşa procedura de modernizare a acestei bicisnice ţări. Semnele sunt, însă, că baronetul portocaliu a început să simtă în ceafă vântul rece al alegerilor şi să lunece tot mai mult pe panta populismului şi a pesedizării.
De cealaltă parte, Dumnezeu cu mila. În locul unei Opoziţii reale, animată de nişte principii şi alternative, o adunătură, o gaşcă de piţifelnici şi marionete ale fosilelor comuniste. Crezul lor politic : "Jos Băsescu!" Atât! Dacă ei cred că asta e suficient să mobilizeze un electorat cu mai mult de 10 clase făcute pe bune, se înşeală amarnic.
Aşadar, ca toţi cei care, vorba lui Ponta-Che Gargara , "avem capul la noi" (Hal de expresie de viitor posibil prim-ministru!!) eram şi eu oarecum în ceaţă. Ezitam, alegeam. Vorba aceea, eu cu cine votez? Cu USL? În nici un caz! PDL? Ce să aleg? Oricum, decât Lolek şi Bolek animaţi de sforile tătucului Iliescu...! Dar, dă-o-ncolo de treabă, iar votez răul cel mai mic?
Apropo de Pontănac. S-o fi uitat şi el la excepţionalul documentar "The Soviet Story" de joi seara la TVR? Poate îi mai trece cheful de tricouri cu secera şi ciocanul. Dar nu cred, TVR e undeva pe la coada telecomenzii sale, împănată cu Antena 3 şi Realitatea.
În fine, zilele trecute, am aflat vestea că un tânăr de 33 de ani,a luat taurul de coarne şi şi-a asumat sarcina coagulării unei drepte sănătoase, a unei forţe a celor sătui de demagogie şi lichelism.
Într-unul din entuziastele mesaje pe care i le-am trimis, îi uram succes, mă ofeream şi eu să ajut şi îmi exprimam speranţa ca Noua republică să poată să se feri de oportuniştii care nu vor întărzia să dea târcoale.
Am să public şi eu manifestele acestei mişcări şi am să fiu aproape!
Acum avem speranţe!

miercuri, 21 septembrie 2011

Noii cerşetori

O nouă specie de cerşetori îmbogăţeşte insectarul deja vast al practicanţilor acestei meserii în România. După specia cu „Maamelor din lumea-ntreagă...” de la metrou şi evlavioşii cu „Taatăl nostru care eşti...” din autobuze, iată că nici într-un spaţiu ultracontrolat şi aseptic ca holul aeroportului Otopeni sau cum i se spune în pliante, Henri Coandă, nu scăpăm necerşiţi.
Treci de filtrul unde îţi laşi si plombele sa fie scanate cu raze X, unghiera e confiscată ca armă letală şi nici măcar un Pet de 0.5l de apă nu poţi trece, scapi de controlul paşapoartelor şi crezi că te poţi aşeza pe scaunele incomode, ca să-ţi savurezi apa plată care se vinde aici incluzând în preţ şi avionul care a adus-o de la Afumaţi.
Îi vezi cum roiesc ca muştele lângă balegă. Îşi fac semn şi se despart brusc, atacând nefericitul care a luat poziţia cea mai relaxată. Mai întâi, îţi zâmbesc. Ooo, ce urăsc eu zâmbetul ăla prefabricat, tâmp, vizibil exersat la ogindă şi corectat de PR-işti! După ce te umplu de zâmbet, te atacă. Subtil, insinuant, dulceag, te salută mieros, te întreabă dacă ai „un minuţel”. Apoi te întreabă dacă călătoreşti des, dacă îţi place, dacă mergi frecvent cu aceeaşi linie, bla, bla. Odată pragul psihologic trecut şi interlocutorul frăgezit, te lovesc în punctul moale. Ia să vă arătăm noi oferta noastra de cardul X, de creditul TOTULPENTRUTINENIMICPENTRUNOI! AI în altă parte? Câh! Caca! Al nostru e cel mai bun.
Şi te trec apoi prin supliciile unui chestionar, chipurile, de sondare a opiniei tale personale, atât de şmecheresc facut încât, la sfârşit, exasperat, nu mai poţi îngăima decât „Unde e pixul? Daţi-i să semnez”!
Dacă reuşeşti să rezişti torturii, răsufli uşurat. Se ridică şi pleacă în căutarea unei alte victime. Cu acelaşi rânjet cretin pe faţă. Nu-ţi mai trebuie ziar, apă, pipi, nimic. Rămâi sleit pe canapea, până se strânge turma la strunga îmbarcării.
Aceiaşi roboţei te sună duminica după amiază la telefon, întrebându-te, nu dacă apelul lor te-a deranjat (nu mai spun trezit din moţăiala pe careo a ştepţi după o săptămână epuizantă de muncă), ci dacă te interesează oferta Y sau W a băncii Ţ sau P.
Aceiaşi cerşetori te agaţă pe holul supermarketului ca să testezi crema de scos mucii din piele gratuit (dacă achiziţionezi un vagon înainte).
Aştept optimist vremea când şi stewardesa (sau însoţitoarea de zbor, cum ar trebui să-i spun corect) înainte să-ţi toarne o cafea, să-ţi turuie „un minut” despre cardul Z sau creditul PENTRUCARENICIDRACUNUSTIECÂT
PLATEŞTI.
Până atunci, nu pot decât să urlu: Lăsaţi-mă, dracului, în pace!!

joi, 8 septembrie 2011

Despre ce nu ar trebui să fie posibil

Unii or să spună ca am idiosincrazii comuniste, dar eu consider că pocirea imnului de către manelistul Marcel Pavel la meciul România-Franţa, este consecinţa firească a atitudinii generale faţă de simboluri şi ceea ce ne reprezintă cu adevărat a societăţii actuale.
Si, pentru asta sunt de vină, în primul rând reprezentanţii clasei „politice” actuale.
Nu este posibil ca, invitat de Preşedintele ţării la nişte consultări politice importante, un papiţoi ajuns şef de mare partid să susţină cu emfază: „ Eu nu-l recunosc, nu e preşedintele MEU”. Ba da, musiu, este şi al tău, chiar dacă nu l-ai votat, căci 50.001% din alegătorii care au catadicsit să-şi mişte fundul către urne, au hotărât asta. ŞI PUNCT!!
Nu este posibil ca, de Ziua Naţională, la o adunare, în timpul intonării imnului naţional, în loc să incremeneşti cu mâna la inimă, să începi să zbieri ca apucatul „Jos X sau Z”! Fă asta cu 5 secunde înainte şi după acel moment solemn.
Nu este posibil ca un post de televiziune să ridiculizeze imnul naţional punându-l în ţambalele maneliştilor şi transformându-l în „ Deşteaptă-te, române, mânca-ţi-aş”!
Nu este posibil ca privighetoarea cu buze ţuguiate să ia, împreună cu habarniştii de la Federaţia Română de Fotbal, decizia de a repeta ca papagalul, versurile cu „tiranii cei cruzi”, numai pentru că numele împăratului Traian al Romei este purtat de vremelnicul preşedinte Băsescu şi, astfel, populaţia de pe stadion, va face imediat legătura cu rochiţa d-nei Udrea. Şi, după asta, la obişnuitele talk showuri de tocat apa în piua, să apară şi unii care să considere asta ceva OK. Nu vorbesc de maimuţa urlătoare de Pipera care s-a oferit să plăteasca el amenda, de parcă asta ar conta. Şi-o recuperează Marcelică Pavelică din jumate de nuntă!
Nu este posibil ca cetăţenii acestei ţări să nu ştie măcar prima strofă din imn, după „cruzii tirani” intrând în amnezie.
Şi, încă ceva. Susţin şi eu, cu puţina mea reprezentativitate ideea de a se reveni la Tricolor, ca imn. Acest „Deşteaptă-te Române”, nu e urât, dar muzica e greu de interpretat de toată lume, iar versurile, să fim sinceri, dacă ştim în ce context au fost scrise, nu se poate să nu jignească alte etnii pe care le dorim fidele acestei ţări. Când se cânta Tricolorul (originalul, nu bălăria ceauşistă), chiar că nu-ţi venea să bâzâi ca musca beată.

marți, 6 septembrie 2011

Cum sapă bizbuzdrucii*

Văzând imaginile la televizor cu bijuteria de stadion născută în mijlocul Bucureştiului, m-am entuziasmat şi eu, ca tot românul cu pieptul umflat şi mi-am luat bilet la meciul cu Argentina. Sincer, nu Messi &co mă atrăgeau, cât noutatea participării la un meci frumos, pe un stadion mai de mileniul în care am fost azvârliţi.
Ei, dragii moşului, din acel moment au început să sape bizbuzdrucii la temelia entuziasmului meu tâmp.
Mai întâi, după ce câteva mii de fraieri şi-au achiziţionat „on-line” biletele (mamăăă, ce frumos sună), hopa, se schimbă calimera. Aar-hen-tii-naa, nu mai vii-ne! Morţi, dumnezei, mame, în combinaţii de cate trei luate câte două. Opţiuni: sau păstrezi biletele pentru meciul cu Franţa, sau ceri returnarea banilor. Evident, fără comisioanele nesimţite de expediere şi „prelucrare”. Şi cu o procedură de toată scârba. Aşa că, decid să păstrez biletele. Iar piept bengos, iar pene umflate! Luptăm, luptăm/ Şi ne calificăm!
Hai la meci! Plecăm cu maşina, patru cetăţeni. Găsim, cu chiu, cu vai, o fâşie Gaza unde să parcăm, undeva la limita nesimţirii, lângă o alveolă de staţie de autobuz. Avem ceva de mers pe jos, dar asta e! Pe traseu, surpriză! Aleea pe care figura intrarea noastră în stadion era blocata! Stânga împrejur, dumnezei, mame, etc.
Bizbuzdrucii sapă!
Ne luăm după turma dezorientată care foşgăie pe străduţe, căutând strunga. O găsim, ne strecurăm şi ne minunăm cât de rapid am intrat în incinta stadionului. Admirăm ce admirăm, după care revenim cu picioarele pe pământ. La intrarea în sectorul nostru, o coadă cu nimic mai prejos decât cozile de la celelalte sectoare. Adică, pur românească, stil „buluc”. De ce? Pentru ca doi mocoflenderi de la firma de pază să te buzunărească şi să arunce obictele extrem de periculoase găsite asupra ta: pix, brichetă, unghieră. Procedeul poate dura circa 5-6 minute pe cap de vită introdusă în stadion.
Scăpăm! Copilului îi va fi sete, aşa că ne aşezăm la o nouă coadă la sucuri sau apa. Bizbuzdrucii au aici serios de lucru, pentru că reuşim să scăpăm după numai 40 de minute!
Finally, ne aşezăm pe scaun, în tribună, şi încercăm să ne tragem sufletul. Dar, ce, se poate? Nuuu, pentru că apare EA, numai EA. Doamnelor şi domnilor, ne va (în)cânta unica, măreaţa şi nemaiauzita INNAAAAA!
Aici, bizbuzdrucii noştri au cooperat temeinic cu bizbuzdrucii celorlalţi spectatori, dar mai ales cu cei ai lui Freddy Mercury, care s-a zgâlţâit serios la el acolo, în mormânt, când mâţa leşinată care răspunde la numele de mai sus a masacrat „We are the champions”. Organizatorii trebuiau să prevadă aşa ceva şi să pună, lângă steguleţul, plăcuţa colorată şi Diploma de spectator găsită pe scaun, şi o pereche de dopuri pentru urechi. Pentru că fătuca menţionată s-a simţit obligată să ne mai terorizeze cu două miorlăituri atât de stridente, încât a început să crape gazonul.
Am uitat să vă spun că, până să ne aşezăm, a mai apărut o maimuţă urlătoare pe gazon, care mai avea puţin şi ne împuşca pe cei care îndrăzneam să nu ne ridicăm ca boii să facem „valul” la comenzile sale!
Perla perlelor a fos însă divinul, sublimul Marcel Pavel, care, după ce a făcut harcea-parcea imnul naţional, a fost trimis de bizbuzdruci să-şi schimbe numele în: Harcel-Parcel Pavel. Care a avut ceva cu „cruzii de tirani”, de i-a pomenit în vreo 6 strofe!
După aceea, ce mai meci, ce mai epopee! Ce tranşee am săpat (la propriu), şi la noi, şi la ei. Cu fiecare şut, zburau hălci din gazonul oprişenesc montat e firma aleasă după o procedură transparentă, nu-i aşa....?
La sfârşit, terenul arăta ca la Verdun, cu acelaşi rezultat de egalitate ca acolo, cu deosebirea că acum morţii erau echipaţi numai în galben şi erau în starea asta încă de la început! Fluierul final ne găseşte făcând ce ştim noi mai bine: tragem de timp, apărând un nou rezultat glorios. Victor Piţurcă susţine că fluierăturile nu erau adresate lui Tătăruşanu, care întârzia repunerile de parcă aveam 8-0 după ce pierdusem în tur cu 0-7, ci copiilor de mingi, care nu mai ştiau, săracii, cui să returneze băşicile.
Astfel, după un nou meci ruşinos, bizbuzdrucii mi-au nenorocit starea de optimism şi m-au făcut să par din nou bătrân atât în ochii fiului meu, dar şi ai mei, auzindu-mă iar cu expresia: „pe vremea mea...” Din păcate, chiar aşa e. Pe vremea mea, aveam fotbalişti şi echipe. Naţionala intra pe orice teren hotărâtă să muşte din orice adversar, pe când acum, ne tremură chiloţii până şi cu Andorra, sau Luxemburg. Steaua, Dinamo, Craiova, mureau de gât cu Anderlecht, Hamburg sau Benfica, nu ca acum cu alde nimeni!
Dar, despre asta altă dată! Acum sa mergem să ne liniştim bizbuzdrucii!


*Bizbuzdruci = o specie aparte de frichiderme, care ne mănâncă zilnic din starea de bine clasa nervofagi, categoria sictirizăcioşi

miercuri, 24 august 2011

La o discuţie despre modificările Codului Rutier

1. Propun sancţionarea nesimţiţilor care opresc unde "vrea muşchii lor", punând luminile de avarie şi blocând toată strada. Cum? Simplu. Dacă ai avarie, pune şi triunghiurile la distanţa regulamentară. Altfel eşti oprit neregulamentar, indiferent de "avarii";
2. Să se mărească sancţiunile în caz de recidivă. Sistemul de puncte nu e chiar aşa de inutil şi funcţionează în multe ţări;
3. În cazul depşirii limitelor de viteză cu mai mult de 5okm/h (e clar ca e pură nesimţire), confiscarea maşinii, indiferent de valoarea ei. Pericolul la care îi expun pe ceilalţi merită neglijarea "dreptului constituţional la proprietate". Dreptul la viaţă e mai imoprtant;
4. Idem în cazul depăşirilor de coloane, la bariere, etc;
5. Posibilitatea contestariii proceselor verbale şi sanctionarea poliţiştilor care comit abuzuri;
6. Pedepsirea dură a celor care agresează un poliţist. Altfel, "caşketele" vor continua sa fie bătaia de joc a cocalarilor.Şi ar mai fi, dar vor mai fi ocazii. Ceea ce este mai important, este ca legea, aşa cum este sau va fi, SĂ FIE APLICATĂ. Fără comentarii sau târguieli. Şi pentru toţi. Iar cei cu replici de genul "infrastructură, şosele, gropi,etc" să se abţină. Respecţi legea indiferent dacă circuli pe autostradă sau pe uliţă!

Premiate la Domneşti

„Combustibil” de Domneşti
Şoferii nu intră în panică,
Prin zona Domneşti când se-abat:
Rachiu-are-o cifră octanică
De-l bagi în motor şi-ai zburat!


Ne pleacă tinerii!
Viitoru-şi construiesc
Tinerii, la unison,
Nu pe-arípi de dor domnesc,
Ci, pe-arípi de avion!

Schimb de generaţii, la ţară
Când, în toamnă, strângem rod,
Tata-ncarcă fânu-n pod,
Iară eu, modernul plod,
Încarc muzică-n iPod.

Emigrarea forţei de muncă de la ţară
În urmă cu doar câţiva ani,
Aveam ţărani, n-aveam pământ.
Acu,-n al crizei plin avânt,
Avem pământ, n-avem ţărani!

Pastorală 2011
Ca într-un timp îndepărtat,
Când de la plug ţăranii vin,
Miroase-a pâine peste sat.
(Că a adus la magazin)!

marți, 23 august 2011

Soluţia de ieşire din criză


Bine ar fi ca orbiţii din fruntea USL să fi învăţat ceva din rezultatele alegerilor parţiale de duminică, numai că realitatea ne-a demonstrat că nu sunt capabili de aşa ceva. La ei totul se reduce la “Jos Băsescu”!
Să nu uităm un lucru: dacă la Maramureş nu se producea “defecţiunea” UDMR, nu sunt sigur că rezultatul era acelaşi.
E de toată jena “strategia” văicărelilor de la TV despre “cum ne-au furat”. Mi-era groază, văzând sondajele trâmbiţate peste tot că, în 2012 istoria se va întoarce înapoi şi rânjetul lui Iliescu ne va inunda iarăşi ecranele. Acum, încep să mai sper că reformele vor putea continua.
DA, actuala putere a făcut greşeli peste greşeli, are şi ea faliţii şi corupţii săi, dar sunt mici copii pe lângă rechinii PSD-şti.
Să nu poţi, în schimb, să pui pe masă un argument real, o strategie credibilă, ci numai promisiuni deşănţate, e prea de tot!
Ba chiar, să transformi în dezbatere naţională, de pildă, problema rochiţei d-nei Udrea e o sfidare la adresa bunulul-simţ. Apropo, cum ar trebui să se îmbrace un ministru? Să fii femeie elegantă şi (nu se poate contesta), drăguţă e iar o crimă împotriva “boborului”?
Deci, să o trimitem pe d-na Udrea să se îmbrace din Dragonul Roşu şi gata, am rezolvat ţara!

sâmbătă, 20 august 2011

Analiza texte concurs Daniel Iancu

Aveţi aici TOATE creaţiile perticipante la concursul organizat de Daniel Iancu, pe blog.
Alături, cu roşu, comentariile şi notele mele.

Barbu Gabriel 6 - Idee buna, pacat de i-ul acela in plus, greseala si gramaticala, si de ritm (induce o silaba in plus)
Foaie-verde, puf de cuc
Soacra-mea e pe Facebook
Imi venii pe loc sa sar
Sa ii rup capu' cu un par...
Iancu Daniel 4 – Hei, ce faci, organizezi si participi? Unde mai pui ca “la capul” are accentul pe UL, bine ca urmatorul cuvant nu incepe cu A
Ma simt singur ca un cuc
Ce sa fac ? Hai pe Facebook
Ma mai enervez si sar
La capul cuiva c-un par.

Iancu Daniel Nu e epigrama
Cand o aud cu SUCCESURI
Mama ce-as mai lua un par
Cand o vad cu botul ala
Cu pumnii as vrea sa sar
Umbla capie ca un cuc
Sper sa nu umble-n Facebook
Cu buzitele umflate
De la atata carte?????????????

Elisabeta Holhos 4 Ar ficeva, dar scartaie la constructie. Silabele sunt 7-8-7-7, deci nu se respecta regula ca versurile rimate sa aiba acelasi nr. de silabe. Plus ca accentul la al doilea vers ar fi trebuit sa cada, ca la celelalte, pe prima silaba.
Nu-s frumos asa cum par
Din floare-n floare nu mai sar
Nu mai sunt nici singur cuc
Am iubita pe Facebook..

Mircea Lelea 5 –Nota de trecere, pacat de eroarea de accent gresit la versul 3. Vezi sugestia mea.
Sunt nebun sau numai par
Seman cu un pui de cuc
Ca sa cant, eu din somn(din somn eu) sar
Nu pe creanga...pe facebook!

Silviu Breahna Sorry, dar nu e epigrama
nu sunt prost asa cum par
la bataie vreau sa sar
ca mi-au luat din beneficii
mama lor de sacrificii
nu sunt singur ca un cuc
c-am dat anunt pe facebook
adunarea fratilor!
c-astia vor sa ma omor
sa conduca singuri tara
sa-mi manince pensioara
numai ei cu neamul lor...
...mama lor...mama lor...

Elisabeta Holhos 5 – Aceeasi observatie ca la Mircea, mai sus.
Un pui de cuc,in varf de par(puiul cucului, pe-un par)
canta orele-n zadar!!
du-te naibii pui de cuc
Io vad ceasu pe feisbuc..!!!

Valentin Constantin Nu e epigrama
El si ea pe o bancuta
Vechi prieteni pe feisbuc,
nici de 15 ani nu par.
Se tot pupa, scantei sar,
el o strange, ea prostuta,
el ii zice ca-i draguta...
dupa gardul viu se duc.
Ea, timida si slabuta,
zice: “am o vrabiuta!
Vrei s-o combinam c-un cuc?”

Valentin Constantin Nu e epigrama
Cucul si cu vrabiuta
dupa ce-au testat bancuta
c-o schimbare de decor
s-au mutat in dormitor
trecand de la uta-uta
la antrenament de zbor
Dupa vreo 5 ani si-un pic
tot pe feisbuc i-am gasit
printre statusuri uitate
sesizez, deloc mirat:
“suntem la maternitate”.
zborul lor s-a incheiat :p

Marilena Rusu 4- La fel ca mai sus, la Mircea si Elisabeta, si, mai mult, doua erori de cosntructie. Compara versul 1 cu versul 3, si o sa vezi ca accentele pica aiurea.
Nu-mi spune ca trist iti par Nu imi spune ca trist par
Amarat si singur cuc,
Caci am vlaga, si-acum si-n sus sar:
"Am prieteni pe Facebook!"
Alec Lupu 6,5- Constructie relativ corecta, poanta bunicica, e in top, dar parca mai trebuie ceva
la cafteala-ntr-una sar
am piciorul ca un par
si gagiii pe feisbuc
imi zic capitanul cuc

Viorica Topliceanu 3-Accentul la Facebook pica pe prima silaba, nu are cum sa rimeze cu “cuc”. Constructia e usor fortata, ca sa nu mai spun ca nu stiu ce inseamna aici “sar”
de cind stau atit pe facebook
a sarit arcul la cuc
am sa il repar cu-n par
de nu ,il pun intr-un sar!!

Viorica Topliceanu 3 –idem mai sus
un biet pui de cuc
isi testa norocul pe facebook
din senin veni un par
si ajunse intr-un sar.

Viorica Topliceanu 3- mai stii ce vroiai sa spui la inceput?
din creanga,in creanga eu tot sar
incercind sa mai pun la gard ,cite un par
in acest pridvor facebook
dar,tot o sa ramin ,singur cuc.


Viorica Topliceanu 2- Idem mai sus, cu circumstante agravante
am crezut ca facebook
voi gasi numai lapte de cuc
trebuie sa invat ,sa mai sar
de nu,imi voi pune poftele intr-un par!/

Viorica Topliceanu 3- no more comments
love,love,striga bietul cuc
hai cu mine pe facebook
ca sa-ti pun cununa-n par
pirleazul sa invat sa il sar.

Marilena Rusu 5-bunicica, dar mi s-a scrantit limba citind versul al treilea, fragmenteat de intreruperi.
Nu credeam ca pe Facebook
Sunt atatia pui de cuc.
Sunt naiva? Nu! Doar par.
Asa ca la "jump", nu sar!

Marilena Rusu 7 – Faina, e de top
Nu credeam ca pe Facebook
Sunt atatia pui de cuc.
Zic ca-ti sunt amici, chiar par
Dar in ajutor nu-ti sar.

Marilena Rusu 6-si asta e buna, se pare ca avem aici o potentiala epigramista
Vai, sarmanul pui de cuc
Nu mai canta-n varf de par!
Si-a facut cont pe Facebook
Si-acum "like"-urile sar

Valentin Constantin 5 are idee, dar pare prea trista pentru o epigrama. E mai mult catren.
Celor ce au uitat ca exista viata chiar si pe Marte, nu doar pe facebook:

Mai terni amicii mei imi par,
anoşti precum un ceas cu cuc
atunci când peste-"ACUM" ei sar
şi-şi mută "MÂINE" …pe Facebook

Dragos Marcean 6.5 – Buna, Are rima, are ritm, idee, poanta, tot.Paraca, insa, mergea mai bine un SA-I la ultimul vers
Eu din pod insfac un par
Si pe geam m-avant si sar
Ca sa paruiesc un cuc
Sa-i pun poza pe facebook.

Dragos Marcean 4Pacat de doua greseli de versificatie. Insa , nu se ridica la valoarea celei de mai sus, oricum.
Eu om linistit va par
Peste cai mereu nu sar
Sunt tacut si singur cuc
N-am prieteni nici pe facebook






Amalia Ami ‎- nu e epigrama,
Dacă-i vorba de succesuri :
Tata-i cel mai mare cuc,
Cântă chiar și pe facebook!
Iar ca-n Parlament să sar
Peste bot mi-a tras un par!

Adrian Stavian 3 -?
Cine are cel mai cuc ,
Ia un premiu pe facebook,
Cine are peste-un par ,
Sa se-abtina...o sa-l sar.

Livia Smeu 4- Lasand la o parte greseala de versificatie din versul 3, unde e ideea?
Mi-am batut in curte un par,
Coarda mai usor s-o sar,
Sa nu fiu singura Singura, sa nu fiu, cuc,
Numai eu si cu facebook.

Adrian Stavian 5 - Ar fi ceva idee, daca n-ar da cu parul in balta in versul 2: Parca-ar fi un mare cuc... pe bune?
Toata lumea-i pe facebook,
Parca-ar fi vreun mare cuc.
Cred c- ar trebui sa sar,
Sa pun mana pe un par.


Silviu Breahna 5 – In sfarsit, Silvlu a facut o epigrama, care ar fi fost bunicica, fara accentul gresit din versul 2, pe care mi-am permis sa il corectez, ca o sugestie.
chiar daca setosi imi par
Toti barbatii de pe facebook
la butoaie nu prea sar
Fiindca se imbata... "cuc".


Hadrian Adrian Nu e epigrama
Base-i cel mai tare cuc,
Din pacate-i prea nauc,
Zau ca-mi vine iar sa sar,
Sa-i dau peste bot cu-n par,
Si sa-i fac un mare look,
Ca sa radem pe Facebook.

Costel Macovei 5- Ti-as sugera o modificare in ultimul vers si atunsi ar semana cu o epigrama de luat in seama.
uite steagu-n varf de par
suplu-s ca sa pot sa sar
singur ca un pui de cuc
si-sDar cu in poza pe facebook
Costel Macovei 3- Ei, hai, nu merge, zau
pufuleti-I car pe par
peste baltoace nu sar
berile-s ca-n cuib de cuc
iata-ma-s si pe facebook

Dumitru Maftei 8- de departe, cea mai buna epigrama
...sint asa cum vreau sà par
si de bucurie sar,
pentru cà nu-s singur cuc !
...am prieteni pe facebook ! !

Costel Macovei 6- Cam sinistru primul vers, dar are un “ceva” bun
catu-I ziulica imi las capu-n par
noaptea cu prajina catre luna sar
si in zboru-mi mandru peste cuib de cuc
as da share la toate, ca-n cont la facebook

Viorica Topliceanu 4-Din toata seria ta, cea mai rasarita, cu corecturile de rigoare. Ia numara silabele si verifica ritmul
Cocotata-n virf de par,
Ca si cum as vrea sa sar,
Rotindu-mi mouse-ul pe facebook,
Vazui deodat'Am vazut un pui de cuc!






Un mic semnal

Ştiu că poate unii vor strâmba din nas, dar am fost rugat de bunul meu prieten Daniel Iancu, să îmi dau cu părerea faţă de un concurs organizat de el pe blogul său propriu şi pe Facebook. Un concurs la care s-a cerut crearea unei epigrame pe rime obligatorii.
Acuma, ştiţi cum e, la astfel de concursuri apar câte în lună şi în stele, "epigrame" cu 6 versuri, catrene rimate perfect, dar la care nici autorul nu mai ştie ce vroia să spună, evident, inevitabilele trageri spre Băsescu, etc. Una peste alta, să ştiţi că am fost surprins atât de numărul mare de participanţi, cât şi de faptul că au fost destule chiar bunicele. Sunt câteva nume care ar merita să încerce să îşi facă mâna aici, fiind clar peste mulţi grafomani care umplu zilnic această secţiune.
Este încă o dovadaă că mai sunt epigramişti pitiţi prea bine.

Preiau integral articolul de pe blogul lui Daniel:http://blogdanieliancu.blogspot.com/


Concursul de epigrame - catren de pe Facebook

Rime obligatorii : par – sar – cuc - Facebook

Ce să mai comentez apropo de cele 45 de creaţii, epigrame, catrene, sau orice altceva au fost ele... Important este că am reuşit să ne amuzăm un pic şi chiar să scoatem la lumină adevărate talente. Nu aş vrea să ne oprim aici, aşa că micul nostru concurs va continua.

Juriul a fost compus din trei „tovarăşi”, recidivişti în domeniu, chiar dacă sub forme diferite:

- Laurentiu Ghiţă - Vice-preşedinte al cenaclului epigramiştilor bucureşteni “Cincinat Pavelescu” şi autor al cărţilor de epigrame “Zâmbetoniera” (2010), şi “Singur între 4 versuri” (2008)
http://laurentiughita.blogspot.com/

- Costel Pătrşcan - caricaturist de renume naţional şi internaţional, colaborator al publicaţiilor “Adevarul” , “Evenimentul zilei”, “Plai cu boi” , etc.
http://www.patrascan.ro/

-Si ... eu !
www.danieliancu.ro

Întrucât gusturile nu se discută ci se execută, nici unul dintre noi nu a văzut acelaşi câstigător , ...aşa că am decis să acordăm trei premii 1, trei premii 2 si trei premii 3. Evident că în această situaţie vor pleca 3 CD-uri “Mii de smaralde ( vă rog, nu “Mii de sarmale”!!!) către cei 3 câstigători ai premiilor 1 . Aţi înţeles ceva ?

Pentru premile 2 si 3 aş dori să ofer câte un poster cu semnatură, evident tot “Mii de smaralde”. Rămâne să vedem cum luăm legătura pentru expedierea premiilor.

Am plăcerea să ofer şi un premiu special pentru creaţia domnului Valentin Constantin, care nu avea cum să fie încadrată în genul epigramă / catren, ţinând cont de numarul de versuri prea mare. Premiul constă în faptul că ... mă gândesc să pun versurile lui Valentin pe muzică. Deci dragă Vali, dacă mai lucrezi putin la poezie şi eşti de acord să facem şi cântecul, eu sunt pentru. Let me know ! (creaţia lui Vali , mai jos )

Premiile 1

Dumitru Maftei
...Sunt aşa cum vreau să par,
Şi de bucurie sar,
Pentru că nu-s singur cuc !
...Am prieteni pe Facebook ! !

Marilena Rusu
Vai, sărmanul pui de cuc,
Nu mai cântă-n vârf de par!
Şi-a făcut cont pe Facebook,
Şi-acum "like"-urile sar!

Costel Macovei
Câtu-i ziulica, îmi las capu-n par,
Noaptea cu prăjina către lună sar,
Şi în zboru-mi mândru peste cuib de cuc,
Aş da “share” ...la toate! …c-am cont pe Facebook.

Premiile 2

Marilena Rusu
Nu credeam că pe Facebook
Sunt atâţia pui de cuc.
Zic ca-ti sunt amici. Chiar par...
Dar în ajutor nu-ţi sar!

Dumitru Maftei
...Sunt aşa cum vreau să par,
Şi de bucurie sar,
Pentru că nu-s singur cuc !
...Am prieteni pe Facebook ! !

Amalia Ami
Tata-i cel mai mare Cuc!
Cântă chiar și pe Facebook...
Iar ca-n Parlament să sar,
Peste bot mi-a tras... un par!

Premiile 3

Barbu Gabriel
Foaie-verde, puf de cuc,
Soacră-mea e pe Facebook!
...Îmi veni pe loc să sar,
Să-i rup capu' cu un par...!

Silviu Breahna
Chiar dacă setoşi îmi par,
Bărbaţii de pe Facebook,
La butoaie nu prea sar...
Fiindcă se îmbată... "cuc".

Elisabeta Holhos
Un pui de cuc, în vârf de par,
Cânta orele-n zadar!!
Du-te naibii pui de cuc!
Eu văd ceasu’ pe Facebook..!!!

Şi creaţia lui Valentin Constantin:

Valentin Constantin
El şi ea, pe o băncuţă,
Vechi prieteni pe Facebook,
Nici de 15 ani nu par.
Se tot pupă... scântei sar!
El o strânge, ea... prostuţă.
El îi zice că-i drăguţă...
După gardul viu se duc.
Ea, timidă şi slăbuţă,
Zice: “Am o vrabiuţă!
Vrei s-o combinăm c-un cuc?”

Cucul şi cu vrabiuţa,
După ce-au „testat” băncuţa,
C-o schimbare de decor,
S-au mutat în dormitor,
Trecând de la „uţa-uţa”
La antrenament de zbor.

După vreo 5 ani şi-un pic,
Tot pe Facebook i-am găsit.
Printre statusuri uitate,
Sesizez, deloc mirat:
„Suntem la maternitate !”

Zborul lor s-a încheiat !

luni, 9 mai 2011

În sprijinul propunerii legislative de dublare a filmelor

Aşa cum a susţinut dl. Victor Socaciu în Expunerea de motive la propunerea de legiferare a dublarii filmelor străine în limba română, aceasta duce la protejarea identităţii naţionale şi ajută la recepţionarea mesajului filmului şi de către categoriile defavorizate (copii, bătrâni, pensionari, Marean Vanghelie etc).
Perfect conştienţi că urmărirea subtitrării este o activitate care solicită, într-adevăr, un mare efort fizic şi intelectual, venim în întâmpinarea acestui demers şi mergem chiar şi mai departe, propunând ca nici măcar filmul să nu mai fie difuzat, fiind arhisuficient dacă cineva ( chiar şi Mircea Badea), ni l-ar povesti, cât mai pe scurt, nemaifiind necesar să stăm ore întregi cu ochii lipiţi de televizor, timpul astfel scutit putând fi folosit la alte activităţi mai utile ( comutat pe Irimonopepeoana, sau pe Gigi Saga).
Pentru exemplificare, sugerăm câteva filme care ar putea fi astfel difuzate in pauzele dintr reclame sau în intervalul în care îşi trage Nicolae Guţă mucii:

CASABLANCA: Un tip o iubeşte pe una care i-a dat papucii şi o revede în restaurantul său din Casablanca, unde paţachina vine cu gagiul cel nou. Au loc câteva chestii, după care se despart iar!

RAMBO 1: Unul şucărit fleaşcă se ascunde în munţi şi îi cafteşte pe toţi. La final îi pare rău.

PE ARIPILE VÂNTULUI: Era odată în America.... Hopa, ăsta nu, că mă aşteaptă dealurile Moldovei.

CEI ŞAPTE SAMURAI: La ţară, unii fac scandal. Se adună şapte samurai care sar pe şapte cai de strigă şogunul „Vai” şi le fac harachiri la toţi răii.

RAMBO 2, 3, etc. : Tot ăla şucărit ia la omor poporul vietnamez (R2), poporul chinez (R3) după care aşteaptă RAMBO 4, ca să vadă cine mai supără marele popor american.

Şi exemplele pot continua, totul fiind să ai ceva cultură cinematografică şi să se poată sintetiza întregul mesaj în cât mai puţină vorbărie şi în cuvinte cât mai accesibile.
Astfel, poporul român va avea cea mai protejată limbă, cel mai odihnit creier şi cel mai mult timp liber.
Konieţ filma!

duminică, 8 mai 2011

Postare pe VOXPUBLICA

Debaterea a pornit de vineri, când s-a aflat de această chestie. Am tot urmărit şi, din păcate, VOXPUBLICA dormea. N-am înţeles de ce nu apare nimic împotriva acestei aberaţii, pentru că nu mă aşteptam ca pe această platformă să fie cineva care să înghită o astfel de gogoaşă.Am prieteni nemţi, francezi, etc şi care, atunci când vin în România, se uită precum curca în lemne la televizor, pentru că nu pricep o boabă din nimic, indiferent în ce limbă e vorbit, alta decât materna lor.
Dublarea înseamnă un fel de apratheid lingvistic. Cum cuvântul vorbit protejează mai bine o limbă decât cel scris?Cum să mai recepţionezi corect un film dacă actorul NU VORBEŞTE?Bineînţeles că e mai simplu să-ţi dea cineva mură în gură replicile, fără să te mai “oboseşti” să citeşti subtitrarea? Dar n-ar fi şi mai simplu ca, în loc să ne obosim ochişorii, să ne povestească cineva filmul? Cât mai pe scurt, dacă se poate.
Exemplu, "Casablanca" : Un tip iubeşte pe una care vine pe nepusă masă, cu gagiul ei, la restaurantul lui. Au loc nişte chestii, după care se despart iar. Kanieţ filma!!!

vineri, 6 mai 2011

La propunerea lui Victor Socaciu de a legifera dublarea filmelor în limba română

Ce m-a şocat în primul şi în primul rând la această idioţenie, a fost ca nu a venit din partea unor troglodiţi gen Gigi Becali sau Marinescu Bideu, ci din partea unui om care, totuşi, se vrea a fi un om de cultură.Argumentele PRO sunt argumentele unor puturoşi cărora le e greu să citească chiar şi contorul de gaze, d-apoi o subtitrare pe ecran.
Ce relevanţă are că acest sistem este folosit în multe ţări europene? În primul rând mai sunt ţări care au curajul de a nu merge pe această variantă şi rezultatele sunt vizibile. Mă refer în primul rând la Olanda unde, spre deosebire de celelalte ţări europene, şi un măturător pe stradă o rupe în engleză. Am crescut atâtea generaţii in acest mod şi suntem printre puţinele naţii cu aprehensiune pentru limbi străine, tocmai (şi) pentru asta! (N.B. Persoanele care au greutăţi la cuvântul "aprehensiune" sunt rugate să aştepte să vină articolul dublat în limba lor!)
Ceilalţi,nemţii, spaniolii, italienii, ungurii etc odată ieşiţi din cetăţuia lor, devin pur şi simplu handicapaţi.Nu mai insist aspura argumentelor de bun simţ legate de deformarea actului artistic , de stupizenia de a auzi un mare actor într-o limbă total străină lui.Copii mei au învăţat o limbă străină de la desenele animate, pe vremea când nu decăzusem să dublăm şi acolo.Dar, deh! Creieraşele trebuie să fie odihnite şi netede, nu cumva să le afecteze vreo increţire! Să nu le punem la vreun efort, că se pot dezvolta! Şi e de ajuns să fie folosite ca să ridicăm telecomanda şi să apăsăm pe A3!N-ar fi mai bine, dacă tot ne roade grija pentru limba română şi identitatea naţională, să începem cu un piculeţ de gramatică, ca să nu mai auzim pe la televiziuni tot felul de analfabeţi cu expresii gen "şi-au luat bătaie"! şi după aia să ne gândim să îl obligăm pe Arnold să zică: "No, servus, bace", în loc de "Hasta la vista, Baby"! Chiar, aici cum se va proceda? Că nu mai e engleză, ci spaniolă. Atunci, ce facem? Lăsăm aşa sau mai angajăm un traducător?
În concluzie, procesul de indobitocire al acestui popor trebuie desăvârşit. Asta dacă noi, ceilalţi cu mai mult de 2 neuroni activi îi punem la conservare şi nu reacţionăm!

sâmbătă, 26 martie 2011

Rostul României

Un articol amar, dar care sintetizează, sper, sictirul unei generaţii:

Bradut Florescu, unul din “vechii” publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda. IATĂ CE ARTICOL A SCRIS, DUPĂ CE A PLECAT :
Rostul
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.
Bătrânii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pământul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile “prietene”.
La noi chestia asta se numeste “agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinţa. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt… Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu’ parinte, e urgent!
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani; altfel se prostitueaza.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Sună-ţi familia, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi!!!
Sa traiesti!
Bradut Florescu

luni, 14 februarie 2011

Pontăcelul (după Elena Farago)

Ante scriptum: Mi-am dat seama că "Baronelul" e cam forţat şi că acest titlu e mai haios.

-„De ce m-ai luat cu procurori,
Băsescule, tu nu ştii oare
C-or să mă bage la răcoare,
Până plătesc judecători?

Tot om politic sunt şi eu
Şi-mi place să mai fur şi mie!
Ce ură trebuie să-ţi fie
Pe cloaca din judeţul meu!

De ce să mă fi pus la zid,
Că am şi eu, colegi, ca tine
Şi-ar plânge Ponta după mine
Şi tot activul de partid!

Şi-ar plânge Adrian Năstase
C-am cotizat abia o lună,
Îndură-te, ai fire bună
Şi dă comandă să mă lase!”

Aşa plângea un mic baron,
Pe când îl ridicau mascaţii,
Şi-urlau cu el, ca apucaţii,
Colegii lui, la unison.

Au încercat să-l slobozească,
Ameninţând judecătorii,
Numai că, vezi tu, roata morii,
Nu mai putea să se oprească!

Degeaba faci pe resemnatul,
Baronule, se-ngroaşă gluma.
Ci, la Parchet te du acuma,
Şi dă, urgent, cu subsemnatul!

Declară că, de-acu ‘nainte,
Vei cotiza cu judecată,
Să fie lumea împăcată,
Că, nu se ştie niciodată
Cine-o să iasă Preşedinte!

vineri, 14 ianuarie 2011

Felix (După Tanu, de Elena Farago)

Felix e-un motan cuminte
Şi-i atâta de spălat,
C-are voie să se ceară
Preşedinte de Senat!

Antoneasca îl iubeşte
Şi e zilnic la TV.
Astăzi însă, e absentă.
Nu a explicat de ce.

„Miau!”, pe-ANTENE o îmbie,
Insă Crina stă pe loc.
„Taci, măi Felixe, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc”!

„Ce-ai păţit?”
„Păi... dom' Patriciu,
Aşa tare m-a certat...!”
„I-ai greşit ceva?”
„ De unde?
Fiindcă ne-am aliat!”

„Ştiu, c-aşa se cam aude.
Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,
Pentru asta te-aş exclude,
De-ai fi în partidul meu!”

luni, 3 ianuarie 2011

Contra spălaţilor pe creier

Bun găsit într-un an nou! Să fie acesta anul regăsirii noastre, al reintrării românilor pe făgaşul civilizaţiei? Mă îndoiesc, dar sper.
Mai cu seamă când aflăm că ceea ce numim noi "civilizaţie" a devenit un talmeş-balmeş de concesii şi abdicări de la normalitate. Zilele trecute, o cuconiţă ofuscată mă beştelea pe AGONIA că sunt un nemernic care îşi bate joc de bieţii ţigani (bine, dumneaei le zice încă rromi, dar o să-i treacă).
Amu i s-a căşunat iar pe mine că am ce am cu bietul homosexual Elton John, care a devenit mămică şi, prin extensie, sunt în urmă cu mentalităţile moderne. În acest caz, DA, sunt în urmă!
Deci, faptele brute. Numitul Elton John, sau cine se ascunde sub acest pseudonim artistic, un mare cântăreţ, pe care îl apreciez, nu s-a mulţumit că şi-a pus voalul de mireasă neprihănită în biserică, pentru alesul-aleasă al inimii sale. Ci, sentimentul matern i-a impus sa aibă un copil! Bine, dar, pentru asta e necesar un proces tehnologic "câh"! Vai, tu, şi atunci, cum să facem? Simplu. Angajăm o nefericită care, pentru o sumă frumuşică, va purta în pântece una bucată copil, care se va livra la destinaţie cu scutec şi cu caca , la termenul cunoscut de anormalii ăia hetero. Bine, pentru început, facem un pic de tam-tam, că, de fapt noi vroiam să adoptăm un micuţ ucrainean bolnav de SIDA, dar încuiaţii ăia nu ne-au lăsat. Probabil că nici solicitarea din Somalia nu a găsit un răspuns pe măsură, că dădea mai bine la presă.
Apoi, preluăm marfa, ...pardon, pruncul, lăcrimăm un picuţ, emoţionaţi, ca mamele, deh, şi gata!
Măi, măi, dar ce simplu e! Bun, dar acum intervin problemele. Cine-l alăptează? Tatul sau mamul? A, scuzaţi, angajăm dădacă!!! Noi doar trebuie să ieşim la pozuţe din când în când şi să-i ştergem mucii când bate blitzul.
Dincolo de amuzament, problema e gravă. De fapt a pornit de la ideea cretină că un cuplu de homosexuali poate fi numit "familie". Cu tot ce derivă de aici. Uitând că menirea unei familii, dincolo de aspectele economice şi sociale, este de a asigura propagarea speciei umane, de a avea urmaşi cărora să li se transmită valorile morale şi intelectuale ale părinţilor. Că e creştină, musulmană, budistă, atee, cum vreţi, o familie se reduce la taţi, mame, copii. Aţi observat că nu am spus tata, mama, pentru că există religii care permit mai mulţi/te. Dar şi aici, factorul sexual este subjugat aceluiaşi scop.
Pe când, o uniune de tip homosexual, chiar dacă vrea, NU POATE face asta. Ea este doar expresia alăturării a doi indivizi cu aceleaşi înclinaţii. Că e legal, că e moral, că e sănătos, nu discutăm. Ea nu poate avea , biologic vorbind, aceleaşi finalităţi. Şi atunci, ce facem? Ne scărpinăm cu stânga în urechea dreaptă şi obţinem prezenta struţo-cămilă. Care jigneşte majoritatea oamenilor normali, pentru că ne este impusă a o respecta ca pe o normalitate, când, de fapt, NU E!
Mai rău e că s-a dezvoltat o şleahtă de spălaţi pe creier care, în numele "corectitudinii politice", ne ceartă pe cei care ofensăm pe bieţii neînţeleşi. Că ei, săracii, se simt altfel, dar noi trebuie să îi acceptăm aşa cum sunt. OK, îi acceptăm. Dar nu, staţi aşa, nu numai atât! Ei, sărmanii, se simt frustraţi că nu au viaţă de familie. Haideţi, fiţi înţelegători, că trebuie să se cotârcească şi ei în cadru legal! Mă rog, nu i-a oprit nimeni nici până acum, dar vrea şi el, bietul, să-şi pună voal şi să arunce buchetul...! Şi, stai aşa, ce facem cu instinctul matern? Că tare îl/o roade la poponeţ!!
Unde ne vom opri? La urma urmei, e de înţeles şi nătângul ăla din Moldova care şi-a regulat iapa. El de ce n-ar avea dreptul la o familie cu ea? Sau un biet pedofil, că doar el vrea mai repede ce alţii au mai târziu!! Cu ce diferă ei de alde Elton John?
Coana mare, activista, îmi îndeasă pe gât nişte statistici in care se susţine că mai toţi copiii crescuţi în astfel de "familii" au ieşit oameni normali şi serioşi. Nu zău? Cât de normali? Şi ce relevanţă au aceste statistici, când această nebunie a început acum maxim 20 de ani? Cât de reprezentativi pot fi acei copii? Li se opune o istorie de 2000 de ani!
Tot zbuciumata activistă mi-l ridică în slăvi pe Elton John , cu generozitatea sa. Hai, tanti, că e ridicol! Bravo lui, dacă a fost aşa. Dar ce legătură e intre bunătate şi, coada vacii? Poţi fi un homosexual cumsecade, la locul tău, aferim, tot respectul. Nu asta a iscat toată nebunia! MAMĂ, el nu va fi NICIODATĂ!
Iar faptul că se încearcă a ne îndobitoci într-atât încât să considerăm anormalul drept culmea normalului, este o jignire uriaşă.