Poezioara mea-parodie, "L'hiver sur la ulitza", prezentă şi pe acest blog, a starnit neaşteptate ecouri. Inclusiv o reacţie "corectă politic" a unei doamne stabilite chiar în Franţa, care mă acuza, nici mai mult nici mai puţin decât de "discriminare". Mai să mă tăvălească în catran şi fulgi, nu alta! Redau cateva din răspunsurile mele depe http://www.agonia.ro/.
Haideţi, doamnă, să fim serioşi! Unde naiba vedeţi dumneavoastră discriminarea aici? Dacă vreţi, discriminat mă simt eu, care văd listele de admitere la facultăţi unde e rubrică separată "Rromi", locuri furate unor canididaţi care poate au capacitate, dar nu aparţin unei minorităţi "discriminate".Chiar credeţi că francezii au adunat de pe străzi nişte lepre, uitându-se la culoarea pielii?Înseamnă că nu aţi simţit ruşinea fără seamăn pe care o simt oridecâte ori, în orice capitală europeană, mă agasează nesimţirea şi hoţia de care dau dovadă aceşti "discriminaţi" care nu au în comun cu mine decât paşaportul românesc.Şi să pui asta pe seama "discriminării", iertaţi-mă, este o orbire fără măsură!Pentru ceilalţi "incorecţi politic", mulţumiri pentru sesizarea adevăratelor valenţe ale textului!
O să salvez toate aceste comentarii şi o să le pun deoparte, bine. Poate într-un viitor (sper) apropiat le voi arăta şi altora şi vom râde în hohote, văzând ce furtună s-a stârnit în păhăruţul meu cu apă. Şi poate vom înţelege ce înseamnă să-ţi pui ochelari de cal şi să refuzi să vezi alte tonuri decât roz. Sper din tot sufletul să nu ajungem ca în State, unde unui om NEGRU la piele să trebuiască să-i spui AFRO AMERICAN (!!!!!), altfel te mănâncă alţii asemenea dumneavoastră. Eu, în parodia mea am expus o realitate, o stare de fapt, vizibilă oriunde in Europa, dacă vrei să o vezi şi nu te imbeţi cu apa chioară a unor imagini idilice. N-am spus că trebuie gazaţi ţiganii, ci am spus că nu sunt de acord cu discriminarea pozitivă ( cu atât mau mult cea negativă), care face ca unii să fie mai egali ca alţii şi, mai mult, pupaţi în fund (îmi cer scuze pentru cuvântul "pupaţi"), poate-poate se fac gigea!Şi dacă unii înţeleg "rasism" şi "discriminare" acolo unde nu e, e treaba lor. Activismul de sorginte hormonală e boala democraţiei. Când a fost în vremuri totalitare, am văzut unde a dus. Acum, măcar (unii) putem râde. Lăsaţi-ne măcar acest drept.
Eu nu ştiu unde aţi văzut că munceau şatrele din Franţa. Va spun eu, doamnă, muncesc oamenii sărmani plecaţi pentru asta.Am întâlnit pe unde m-a dus jobul români care MUNCEAU şi în Franţa, şi în Germania, şi în Italia, dar n-am văzut firicel de fustă creaţă. Pe acelea le-am văzut "muncind" cu puradelul în braţe, fie prin faţa magazinelor, fie prin metrourile marilor metropole. Iar domnii masculi aveau o ciudata pasiune de a se plimba cu o haină pe braţ prin metrou, ciocnindu-se "întâmplător" de oameni. Şi, de fiecare dată, evident dintr-un rasism sfidător, a trebuit să îmi pipăi buzunarul să văd dacă mai am portmoneul. O data a fost lipsă la apel, dar, mă rog, era un discriminat şi nu e cazul să îl cert pentru asta!Aşa că, mai slăbiţi-mă cu imaginile lacrimogene cu bieţii exploataţi.Am prieteni negri, am prieteni chinezi, de toate rasele. Nu mă interesează culoarea pielii când imi aleg prietenii. Şi nu trebuie să vă dau dumneavoastră socoteală asupra scrisului meu. Vă place, bine, nu vă place, au revoir!
miercuri, 24 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Credeam ca doar eu ma simt discriminata in tara mea. Peste tot avem locuri speciale pentru rromi, pentru fratii nostri din Republica Moldova...mi se pare aberant .
RăspundețiȘtergereAm vazut cazuri in care romani nu au putut sa isi inscrie copilul la scoala penru ca , clasa avand 25 de locuri , se ocupasera toate. Dupa ce oamenii au renuntat la idee , a venit un rrom sau un basarabean si i-a fost inscris copilul pentru ca are alt statut si are dreptul sa invete. Romanul refuzat nu avea acelasi drept?