marți, 23 august 2011

Soluţia de ieşire din criză


Bine ar fi ca orbiţii din fruntea USL să fi învăţat ceva din rezultatele alegerilor parţiale de duminică, numai că realitatea ne-a demonstrat că nu sunt capabili de aşa ceva. La ei totul se reduce la “Jos Băsescu”!
Să nu uităm un lucru: dacă la Maramureş nu se producea “defecţiunea” UDMR, nu sunt sigur că rezultatul era acelaşi.
E de toată jena “strategia” văicărelilor de la TV despre “cum ne-au furat”. Mi-era groază, văzând sondajele trâmbiţate peste tot că, în 2012 istoria se va întoarce înapoi şi rânjetul lui Iliescu ne va inunda iarăşi ecranele. Acum, încep să mai sper că reformele vor putea continua.
DA, actuala putere a făcut greşeli peste greşeli, are şi ea faliţii şi corupţii săi, dar sunt mici copii pe lângă rechinii PSD-şti.
Să nu poţi, în schimb, să pui pe masă un argument real, o strategie credibilă, ci numai promisiuni deşănţate, e prea de tot!
Ba chiar, să transformi în dezbatere naţională, de pildă, problema rochiţei d-nei Udrea e o sfidare la adresa bunulul-simţ. Apropo, cum ar trebui să se îmbrace un ministru? Să fii femeie elegantă şi (nu se poate contesta), drăguţă e iar o crimă împotriva “boborului”?
Deci, să o trimitem pe d-na Udrea să se îmbrace din Dragonul Roşu şi gata, am rezolvat ţara!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu