Se afișează postările cu eticheta Actuale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Actuale. Afișați toate postările

duminică, 26 mai 2013

CV -Interviu acordat lui Daniel Iancu pe blogul său

D.I. : Unde te-ai născut, când, de ce? LGH: Găzar ca tine sunt, miroase,/ Şi pus pe mândre fapte,/ Născut în an şaizecişişase, /Februarie, pe şapte. D.I. : Profesia? LGH: Profesia îmi e decentă /Sunt inginer, şi ştim,/ Privire am inteligentă ,/ Dar nu pot să mă-exprim. D.I.: Ce cărţi ai publicat până acum? LGH: Dintre mai multele-mi demersuri/ Mi-am împlinit plăcerea/ Cu „SINGUR ÎNTRE PATRU VERSURI”/ Apoi, „ZÂMBETONIERA”! D.I.: De când pasiunea asta pentru epigramă? LGH: De când eram un studenţel /Lovit de-a vieţii valuri /Şi, cu colegul Daniel, /Cântam la festivaluri. D.I.: De unde îţi alegi subiectele? LGH: Răspunsul, clar e orişicui,/ Şi nu-l ascund sub farduri:/ Mare-i grădina Domnului/ Şi fără multe garduri!

marți, 30 octombrie 2012

David vs. Goliat

Un nume de retinut: Iulian Craciun, candidat ARD la Colegiul 8 pentru Senat! Un om cu un handicap fizic împotriva unei reptile cu handicap moral. Un om care a reuşit în viaţă de pe un scaun cu rotile, contra unui profitor care a adus in scaune pe rotile multe suflete. Un om care şi-a câştigat o grămadă de prieteni contra unui turnător ordinar,. dovedit şi care a scris rapoarte la Securitate chiar şi despre propriile rude. Un om care nu stă cu mâna întinsă la stat contra unuia care a dresat o ţară întreagă sa pomeni şi prostire în masă prin televiziunile sale nocive. Cine va câştiga? Rămâne să vedem reeditata legenda lui David şi Goliat. Să sperăm că şi cu acelaşi deznodământ, deşi realitatea e tare descurajantă!

marți, 16 octombrie 2012

Propunere

Propunere de schimbare a denumirii unui partid: PNL = Partidul Naţional Libecal!

joi, 19 iulie 2012

Ordonanţa de Urgenţă Ghiţă

Cu toate că sunt un partizan hotărât al exercitării votului, Cu toate că i-am certat de fiecare dată pe cei „scârbiţi” de clasa politică , cerându-le să meargă la vot, Cu toate că am considerat întotdeauna că este un drept câştigat cu sânge în Decembrie ’89, Din cauza modului grotesc în care o gaşcă autoproclamată „reprezentativă” a pus bocancii pe gruazul acestei ţări, Din cauza modului sfidător în care ne consideră pe toţi proşti care trebuie să creadă toate idioţeniile, Din cauza ruşinii pe care o încerc când prietenii şi colegii mei din Europa civilizată mă întreabă „cum e posibil aşa ceva”, Din cauză că nu a fost nimeni întrebat dacă e cazul să se ceară părerea poporului, ci aşa li s-a sculat unor exaltaţi, Din cauză că nu doresc să legitimizez in deplinătate această LOVITURĂ DE STAT, Am decis: Art. 1. Subsemnatul va BOICOTA farsa electorală de la 29 iulie; Art. 2. Subsemnatul va încerca să convingă pe cât mai mulţi să se alăture acestei forme de protest. Prezenta Ordonanţă intră în vigoare de la apariţia ei pe Monitorul calculatorului.

vineri, 13 iulie 2012

Semne pentru viitor

Pe la televiziuni, apar, ca reprezentanţi ai USL la dezbateri, tot felul de păcălici despre care habar n-ai fi avut că sunt parlamentari. Dincolo de insipiditatea-inodoritatea lor absolută (deşi, pentru ultima nu bag mâna în foc), te şochează gândirea şi modul lor de exprimare otova. Sunt în stare să debiteze aceeaşi placă minute în şir. La întrebări concrete, punctuale, slobozesc lozinci, citate din filozofia ciutacă, orice, numai nimic exact la subiect. La replici argumentate, se fac că plouă şi continuă imperturbabili propoziţiile învăţate pe de rost. Ce mă îngrozeşte e că sunt oameni relativ tineri. Aproape de generaţia mea. Nu sunt dinozauri de la Ştefan Gheorghiu. Apropo, aţi observat gă „greii” adevăraţi din PSD ( nu zic de PNL, căci acolo e greu să afli măcar aşa ceva) se cam codesc să iasă la lumină? Dincolo, e o mobilizare totală. Normal. Dar mişcarea de primenire e evidentă. Chiar daca un Videanu sau un Blaga sau un Oltean ies în faţă, nu mai zic de Robespierre Macovei., e evidentă trecerea în back-up a Elenei Udrea şi a Robertei Anastase. Dar cei mai vocali sunt o Andreea Vass, o Raluca Turcan, adică oameni cât de cât proaspeţi. Şi, foarte important, femei. Nu îmi dau seama de ce nimeni nu observă numărul masiv al fetelor din PDL. Eu zic că e un lucru de aplaudat. Ia uitaţi-vă, de pildă prin PSD sau PNL. In afara de comisarul NKVD Norika Nikolai, sau diafana Adriana Săftoiu, cam pauză. Mai era bătăuşa de la Craiova, dar acum e primăreasă, se burzuluieşte la bozgorii craioveni. Şi, cam atât. Asta ce înseamnă? Evident, că Băsescu e de vină!!

miercuri, 27 iunie 2012

Sunt deja la putere!

Într-o discuţie cu un fan USL acesta a afirmat că şi un cimpanzeu ar fi de preferat în locul lui Traian Băsescu şi PDL. Îl felicit, premoniţia i s-a adeverit. Cimpanzeii sunt la putere!

joi, 21 iunie 2012

Ceva se-ntâmplă!

Sub asaltul năucitor al USL-eilor, România a fost cotropită din nou de un tip de politică pe care îl credeam dispărut. Acela al primatului impostorilor şi al gargaragiilor. El, de fapt, nu dispăpruse de tot ci fermenta ca o cocă puturoasă sub pulpana ANTENELOR lui Voiculescu. Numai acolo zoaiele se lăţeau seară de seară peste o naţie tot mai manelizată şi îndobitocită de urlete. Apropo, nu aţi observat că la nici o altă televiziune nu se răcneşte ca la A3? Propagarea gratuita în eter ( cine are o antena prinde cu uşurinţă Antena 1), dar şi pe net (în vreme ce alte posturi cer taxa pentru a fi văzute, generosul dom’profesor lasă orice tiriplic sa preia emisiunile cloacelor sale. Ca şi OTV, de altfel), au dus la o diseminare incredibilă a mesajului transmis. Adăugaţi la asta prostiile crase făcute de guvernanţii precedenţi şi o să aveţi explicaţia isteriei anti-reformă care a ucis orice iniţiativă bună-rea şi care a dus la giganticele procente ale monstruoasei coaliţii. Alegerile locale din iunie au confirmat acest trend, ba chiar au dus la o adevărată disoluţie a PDL, considerat ţapul ispăşitor al situaţiei din ţară. E copleşitoare contribuţia ANTENELOR la această impresie dar, evident şi portocalii au contribuit cu vârf şi îndesat la construire propriei imagini catastrofale. Dar, despre asta, poate altădată, când va fi mai linişte. Că acum numai linişte nu e. Aduşi la putere, atenţie, nu prin vot popular, ci prin panglicării pidosnice, (exact ce combăteau cu spume la gură până atunci), USL-iştii au reuşit ca, în numai o lună să dea cu mucii în fasole mai abitir decâi PDL-ul în cinci ani. Gafele sunt monumentale şi iarăşi, ar fi intersant de analizat mai încolo. Lupta feroce pentru punerea pe labe a CCR, a ICR, a Arhivelor Naţionale, a tot ce miroase pentru ei a Traian Băsescu, au dovedit (pentru cine nu refuză să-şi dea basmaua jos de pe ochi) câtă sete de „progres” şi de „cinste” au aceşti şleahtici! Dar nu asta vreau să evidenţiez, ci faptul că, spre consternarea lor, apar tot mai multe semnale de respingere din partea celor care mai gândesc cu capul lor, nu cu balele lui Ciutacu. Acei pe care i-au crezut prea devreme puşi cu botul pe labe şi reduşi la stadiul de aplaudaci. Chiar dacă sunt (încă) o minoritate, chiar dacă marea majoritate a reduşilor sclavi ai ANTENELOR încă mai cred că Patapievici e un vândut ungurilor, evreilor, mă rog,... oricui, societatea românească de azi nu mai e cea din care s-au decriogenat fosilele trecutului. Nu mai înghite pe nemestecate orice îi bagi pe gât! Aşa imperfecte cum au fost, aşa trecute prin Parlament cu forcepsul, micile reformuţe ale lui Boc şi Băse dau semne de viaţă. Intelectualitatea cârcoteşte când pui botniţa singurului ambasador al culturii române în străinătate, mediul academic dă în clocot când află că primul ministru Ponta este un plagiator ordinar, iar, bomboana pe colivă, justiţia, atât de docilă cândva, a prins gustul independenţei şi nu mai ia poziţia de drepţi când , auzi colo, Ministrul de resort ameninţă arestarea procurorilor unui caz!!! Ba, mai mult, îl aruncă la zdup pe însuşi „capo dei tutti capi”, ,marele Bombo! Sigur, nu s-a făcut România Ţara Făgăduinţei, evident, dar, vorba aceea, ceva se întâmplă. Speranţele n-au murit toate, ba chiar există semne că mult trâmbiţata victorie din toamnă nu mai e chiar atât de categorică pe cat pare. Ca să nu sper la mai mult!

marți, 19 iunie 2012

Victor Ponta: "Eu merg la Bruxelles"!

Sigur (evident), pe el, Ca şi nou adus de barză, Ponta merge la Brussel, Că e cel mai... varză!

duminică, 17 iunie 2012

Paralele imposibile

Acum câteva luni, preşedintele Băsescu avea nefericita inspiraţie de a provoca demiterea doctorului Raed Arafat dela conducerea SMURD. A fost scânteia care a aprins valul de demonstraţii din iarnă, care a zgâlţâit serios puterea politică. Noua putere, venită, atenţie, nu prin vot sau legitimare politică, ci prin şopârleli de culise şi acte de vânzare-cumpărare, se pare că se şi consideră eternă şi imuabilă. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decretul de numire a prim+ministrului Ponta, că acesta a şi început lupta cea grea de refacere a ţării după „dictatura” PDL. Priorităţile ţării, ... bugetul?, ...Salariile?... Ariereatele?...Inflaţia? ....Criza zonei Euro? Neeee! Nici vorbă! Altele, mai gave: Institutul de Stat în Construcţii, Volodea Tismăneanu, Curtea Constituţională (!!), TVR şi, mai nou, Institutul Cultural Roman! Astea sunt urgenţele guvernului celor care plângeau pe umerii pensionarilor astă iarnă! Descăpăţâmnarea ICR a iscat un mic protest, al papioanelor, care m-a făcut să mă gândesc la o paralelă cu scandalul Arafat, de acum cateva luni. Dar, după câteva minute, am revenit cu picioarele pe pământ. Atunci trendul era altul. Acum, şi un cimpanzeu dacă ar fi pus la alegeri împotriva unui PDL-ist, gloata isterizată ar vota cimpanzeul. Anii de antenizare au lucrat eficient. Protestul câtorva naivi cu papioane nu va duce la ceva nici măcar asemănător cu evenimentele din iarnă. Singurul aliat rămâne timpul care, poate mai curând decât ne vom aştepta, va dezvălui adevătrata faţă a hidrei aduse la putere de entuziasmul popular. Şi, poate atunci va veni şi momentul în care anumite paralele

sâmbătă, 31 martie 2012

Ca la noi, la nimenea! Despre cazul Roşia Montană şi reacţii.

Se vede clar cum iese la lumină
Filonul mioritic de prin noi:
Decât la ei, la muncă, jos, în mină,
Mai bine sus, cârteală, în noroi!

P.S. Aici mai e de discutat, dar am văzut o demonstraţie la Bârlad împotriva exploatării gazelor de şist, unde îşi dădeau cu părerea o mulţime de habarnişti asupra fracturării hidraulice, un procedeu folosit de decenii în industria petrolieră. Dacă a ajuns "prinţesa" Briana Caradja cunoscătoare în acest domeniu, ce să mai spun?!

marți, 27 martie 2012

"La ei" şi "la noi"

Plecarea lui Sorin Frunzăverde, „vicele” de la PDL, la PNL , a lăsat „mască” pe toată lumea şi a lansat o serie de aprecieri şi de comentarii. Dincolo de entuziasmul celor care s-au grăbit să anunţe prohodul PDL, părerea mea e că lovitura are dublu sens.
Intr-adevăr, PDL pierde un „greu” foarte greu, bun organizator şi piesă de bază în angrenajul oranj.
Dar şi USL îşi bagă în casă un cal troian deosebit de otrăvit. Tot eşafodajul lor clădit împotriva „trădătorilor” de la UNPR se prăbuşeşte. Dintr-o dată, o ţintă favorită şi cu priză la public trebuie abandonată, că, de, nu mai cadrează!
Toată poliloghia vituperantă asupra „imoralităţii” parlamentarilor UNPR devine ce era evident că e, de la început: pură demagogie! Frumoasele diatribe ale lui Victoraş şi Crinuleţ se dovedesc limpezi ca apa chioară din care erau făcute!
„La ei” era crimă. „La noi” e dreptate!
Ca să cităm pagina de autor de pe AGONIA:
Traseismul ăsta, zău,
Îl privim cum ne convine:
Când trădează-ai noştri-i rău,
Când trădează-ai lor, e bine!

luni, 26 martie 2012

Gura păcătosului, adevăr grăieşte!

Victoraş cel Pontaş se întreba astăzi, revoltat, referindu-se la Gabriel Boldea, de modul în care a ajuns acesta în Parlament de pe locul 2!
Lângă poznaşul mic Titulescu, mic Che Guevarra, mic orice, zâmbea pe sub mustaţă, în infiorătorul său stil, nimeni altul decât Crin Orhidee Antonescu, ajuns senator prin puricarea puricilor, de pe locul 3!
Evident, Băsescu e de vină!

joi, 8 martie 2012

Despre demisii şi despre onoare în 5 minute

Acum 5 ani, în vremea faimoasei acţiuni securiste de suspendare a preşedintelui Băsescu, s-a făcut mare tam-tam pe o „promisiune” neonorată a domniei sale, şi anume „demisia în 5 minute”. Maşina de tocat lături de la ANTENA 3, prin gura scârbită a CTP-ului, bolborosea cele mai fioroase imprecaţii asupra lipsei de onoare a tiranului, care nu a binevoit sa abandoneze lupta şi să pice, pară-mălăiaţă în gurile căscate ale viitorilor uslaşi!
Mamă-mamă, ce ne auzeau urechile ce de mai valuri de disursuri despre onoare şi respect mai curgeau!
Recent, copreşedintele USL, Crinuleţ Antenescu, se dădea de ceasul morţii în mână cu demisiile întregii turme USL din Parlament. După ce câteva minţi mai lucide l-au tras de mânecă pe exaltat, ideea a murit, înlocuită de şi mai caraghiosul „protest activ”, care încă ucide evoluţia normală a ţării de câteva saptămâni bune.
Deci, luminaţi politicieni USL, cum e? Cum rămâne cu demisia şi onoarea?

miercuri, 15 februarie 2012

A început revoluţia bunului simţ !(?)

Antonescu cel năuc,
Nu s-a complicat deloc:
Şi-a şters contul de Facebook,
Şi-a intrat în FeseBoc!

marți, 31 ianuarie 2012

Bucureştiul ar putea rămâne fără gaze!!

Extraordinar! Nu-mi vine să cred ce citesc.
Şedinţă la Ministerul Economiei. S-a solicitat sporirea importurilor de gaze naturale. Există pericolul ca cetăţenii Bucureştiului (şi poate nu numai) să rămână fără căldură. Şocant este nu că se poate întâmpla asta, ci că se întâmplă după nici o săptămână de temperaturi mai serioase, de iarnă. Să fim serioşi, până acum a fost un fel de primăvară! Păi atunci, unde sunt munţii ăia de gaze inmagazinate în subteran care, ne asigurau oficialii TRANS şi ROMGAZ, sunt suficienţi să trecem prin iarnă? Ce naiba ne făceam dacă începea gerul din Noiembrie, ca în alte dăţi?
Nu cred în teoriile care văd conspiraţii peste tot. Nu cred că asta face parte dintr-un plan de diabolizare a Puterii. Deşi, vorba cuiva, urlătorii din piaţă n-or să strige „Jos Oprescu, ci, evident, „Jos Băsescu”! Pentru că, nu-i aşa, tot „tiranul” e de vină că nu-i gaz pe ţeavă!
Mai degrabă cred în realitatea prostiei româneşti şi a muncii specific „la stat”, extenuantă între 10.00 şi 10.05, când se mută dosarele de pe un birou pe altul şi când se calculează sporurile de neimaginat pentru un truditor la patron. Cu adăugirea că ultimului nu-i arde de ars prin pieţe şi „agore”, pentru că are treabă.
Pe bune.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Mari comici în viaţă

Din ciclul „Ba pe-a mamii dumneavoastră”, să ne distrăm şi să ne crucim citind:

Bistriţa , 29 noiembrie 2011. Conferinţă de presă USL. Întrebare referitoare la eliminarea lui Ion Iliescu din PSD, ţinînd cont de violenţele din timpul mineriadelor. Răspuns.
“Pe ce se bazează asta? Pe un veridict al justiţiei? E la fel de adevărată ca aceea că Băsescu a furat Flota acestei ţări. În fata justiŢiei, e o afirmaţie la fel de adevărată, ba chiar cea cu Flota e pusă la frigider. Mai vedem, e suspendată. În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineti, cu ce le făcea? Cu mîinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoasteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu. [...] Dacă vreţi să zicem aşa, Ion Iliescu e retras, e într-o poziţie de onoare, participă la nişte întîlniri ale PSD, spune lucruri corecte. Ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie, iar România, stimate domn, e singura ţară din Europa care e condusă de doi comunişti, Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce demult România.” - Crin Antonescu, preşedinte PNL, copreşedinte USL, fost şi presupus viitor candidat la Preşedinţia României.

Alo, Crinuleţ, dar ai uitat de Ministrul Agriculturii, care a asigurat pâinea pe care au mâncat-o minerii atunci!

duminică, 20 noiembrie 2011

Viziunea politică a unui lider umflat cu pompa

Iulie 2010. La Budapesta, premierul Viktor Orban denunţă cu mânie proletară acordul cu FMI, anunţând eliberarea Ungariei de sub jugul financiar mondial. Ţara merge înainte fără „sclavia” instituţiei mondiale!
La Bucureşti, preşedintele PSD, Viktor Ponta, exultă, constatând cât de josnic e Guvernul României şi, evident, Băsescu ( el, împreună cu co-păcăliciul de la conducerea USL, nu ştiu să spună „preşedintele Băsescu”, măcar) care ţin ţărişoara noastră la cheremul bancherului mondial.
Noiembrie 2011. Ungaria e în prag de criză. Forintul scânceşte, datoria publică e undeva pe la 80%, perspectivele sunt sumbre. Ce fac băţoşii guvernanţi maghiari? Îşi recunosc greşeala şi reîncep tratativele cu FMI pentru salvarea ţării. Victoraş şi ai săi? „Aaa, păi noi n-am spus aşa ceva. Băsescu dezinformează şi incită. Jos cu el”!
Octombrie 2011. După săptămâni încordate de discuţii şi tratative duse prin cancelariile europene pentru a scoate din rahat (scuzaţi eufemismul) Grecia, se ajunge la un compromis care şterge dintr-un foc jumătate din datoria ţării , colosala sumă de peste 100MILIARDE de Euro, cu condiţia ca şi grecii să-şi pună un picuşor pielea la saramură şi să o lase cu souvlaki şi tzatziki mai domol, renunţând la al 14-lea salariu şi la a 15-a pensie. Poate de asta, premierul de atunci, Giorgios Papandreu dă cu leuca la întoarcerea la Atena şi anunţă un referendum prin care să ceară acordul „boborului”. Ca şi cum cineva ar putea aproba entuziast să-şi reducă veniturile şi să munească niţeluş mai mult, doar de dragul amorului de ţară. Consternare generală în Europa, sentimentul că liderii au fost traşi pe sfoară prinde rădăcini. Un singur greieraş cântă voios la Bucureşti, că bine face grecul, nu ca despotul Băsescu! Poporul să-şi exprime voinţa, nu tiranul!. Referendum! Asta e. Că, nu demult, şi la noi, printr-un referendum, românii au decis Parlament unicameral şi maxim 300 de burtoşi în Parlament, nu se pune, că a fost o şmecherie de-alui Băsescu. Jos cu el!
Octombrie 2011. Papandreu e făcut cu ou şi cu oţet în Parlamentul Greciei şi îşi dă demisia, fiind înlocuit cu un nou premier, care recunpaşte că ţara nu are alternativă şi se angajează să ducă la îndeplinire un program înfiorător de austeritate , dar pe măsura situaţiei disperate. Reacţia lui Pontandreu? Alo....!
Octombrie 2011. Într-o postare pe blog, viitorul posibil prim-ministru al României se declară extaziat de premierul spaniol, Zapatero,pe care îl declară cel mi bun purtător al numelui de cizmar”, cum se traduce, nu ca Băsescu al nostru, care... Mă rog, logica scapă, dar asta nu îl deranjează pe mult prea micul Titulescu, ocupat cu războiul prostănaco-prostănac din partid.
Noiembrie 2011. Alegeri parlamentare în Spania. Confruntaţi cu un şomaj înspăimântător, peste 20% şi cu perspactiva neagră a repetării scenariului grec, spaniolii îi dau un şut în poponeţ marelui cizmatero şi aduc la putere Partidul Popular de dreapta, care anunţă sfârşitul siestei şi măsuri de austeritate.
Ocupat să-i administreze bunga-bunga lui Geoană, Victoraş şi Crinuleţ au uitat de Berlusconi, aruncat şi el peste copaie de italieni. Dar au un alt Cavaliere aici, la Bucureşti. Care , pentru toate cele de mai sus, trebuie suspendat! Jos cu el!
Curat viziune politică! Dovedită cu vârf şi îndesat până acum.

joi, 10 noiembrie 2011

Fără de Dumnezeu, și atît de liber (Mirel Palada, pe VOXPUBLICA)

Anul trecut pe vremea asta, din două părți total diferite, am primit două telefoane identice ca substanță.

“Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?”

O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.

Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).

La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.

La începutul anului trebuie depusă o cerere de retragere a copilului de la orele de religie. Un exemplu de formular de retragere a copilului de la școală găsiți aici, la TLP. Nu vă sfiiți să-l folosiți.

Parșivi și vicleni, cei care au introdus religia în școală nu au instituit pe dos, cum ar fi trebuit: vrei să-l înscrii la religie, atunci scrie tu cererea. Diferența dintre drepturile pozitive și cele negative – dar n-ai ce să le ceri. Viclenia și setea de putere stă în fișa postului bisericii ortodoxe de hăt, demult, de pe vremea bizantinilor, și nu poate fi ștearsă așa ușor din colecția lor de metehne procedurale.

Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!

Deh, poveste veche: controlează-le gîndurile și le vei controla viețile, trupurile, sorțile, averile, fericirile și tristețile, certitudinile și fricile, vinile și împlinirile, vei face păpuși din ei numa bune de manipulat și de stors de un bănuț cinstit, ușor făcut, sfințit.

Mă rog. Asta este, în țara asta trăim, în maclavaisul ăsta ideatic băltim. Noi să fim sănătoși, căci atunci cînd vom muri va veni degrabă popa la căpătîiul nostru să dea găina peste mormînt și să ia banii fără chitanță de la rudele îndurerate, un bănuț cinstit, netaxabil, produs prin fonfăiri repetate și prin sperierea celor slabi de înger. Iar noi, prea-morți și indiferenți și reci, ne vom umfla încet-încet în coșciug, albaștri și vineți și palizi ca ceara și hidoși și plini de miesme fetide, și ne va durea la bască și de găină, și de popă, și de duhoarea care iese din noi, pentru că pur și simplu nu vom mai fi. Ca în cîntecele lui Brel.

Pînă atunci, însă, mai e mult pînă departe. Vom muri, dar nu mîine și nici cînd vor caii, cîinii ori popii. Vom muri cind vom muri. Mare atenție să nu murim pe dinăuntru înainte de vreme, înainte să ni se oprească inima.

Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.

În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.

Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală și adevărată și eternă și plină de smoală pentru păcătoșii de noi, mama noastră de păcătoși, ce ne-am face noi fără acești popi care să ne salveze obligatoriu sufletele, provided the price is right.

Hai, martirilor întru bun simț ontologico-etic și minte limpede, hai că se poate, hai că mai e doar un pic, o fărîmă de timp, doar o sută de ani și vom fi majoritari. Paradisul ateilor ne așteaptă în viitor, iar voi sînteți apostolii de început. Într-o clipă, într-o clipeală de zeu, într-un oftat de dinozaur, într-un pîlpîire de nor galactic noi vom fi normalitatea, iară ei inadecvarea.

Nici nu mai e mult pînă departe: doar nouăzeci și nouă de ani. Un fleac. Nici nu știți cînd va trece. Doar că trebuie pornit. Marșul celor o mie de mile începe cu primul pas. Calea celor o sută de ani începe cu prima cutezanță, cu primul semn că ce e mult nu e puțin și că pînă aici, gata, basta, destul. Să mai fie și ca noi, nu tot timpul doar ca voi.

Hai, curaj! Fiți evanghelizatorii noului zetgeist, a noii ordini mondiale a spiritului cel liber. Spuneți la toți, dați vestea cea bună, să se bucure toată suflarea și să se mînie famenii cei bicisnici și habotnici și strîmți la scufița ideatică. Religia este un cuvînt de dînșii inventat, care încet-încet se dovedește a fi ceea ce este: o amăgire, o păcălire, un lanț de vorbe pentru folosința poftei de putere și a tămăduirii fricilor – de necunoscut, de nesiguranță, de moarte, de singurătate, de mister.

Nu există Dumnezeu, e doar o fantomă, o idee, o vorbă, o vrajă, o păcăleală lucrativă inventată de oameni pentru folosința oamenilor, și nimic altceva. Nu există atotcunoaștere, nu există atotputernicie. Nu există nimic după moarte, decît iarbă și praf și pămînt și viermi și non-existență. Nu există păcatul originar, nu există rai, nu există iad, nu există îngeri, nu există mistere și mumbo-jumbo, ci doar inexorabilele stele care fac lumea să se încălzească și să se disipe într-o supă entropică. Restul decurge pe cale de consecință din cauzele prime, precum teoremele din axiome, precum puiul din ou, precum efectul din cauză.

Dar pînă atunci, pînă la supa entropică, pînă la disiparea cea ultimă mai e mult. Ne vom fi întors de mult atunci la starea noastră inițială, la cea de praf de stele, indiferent și mărunt și aleator distribuit prin vid. Vom fi cu toții praf de stele și nimănui nu-i va mai păsa, pentru că nu vor mai fi observatori să noteze pe notepad ultima horcăială, ultima topire de vălureală de diferență.

Viitorul ultim e departe. Imposibil de departe. Prezentul e important. Ajutați copiii să gîndească liber, critic, cumpănit, limpede, nu în stereotipuri și frici animalice. Ajutați-i cu grijă, cu înțelepciune, discret și cu umor și dragoste părintească să devină niște adulți echilibrați, inteligenți, adaptați la realitate.

Niște făpturi înțelepte și luminoase și blînde, dar mîndre și sigure pe ele, care învață că nu e nevoie de pedeapsă pentru a face lucrurile care trebuie și faptele cele bune și că nu e nevoie de păcăleală mitologică și siropos-vicleană pentru a-și iubi semenii și că nu e nevoie de ipoteze inutil-suplimentare pentru a explica felul în care se învîrt sorii pe cer, mițorlanul în mușuroi, balena în sarea mărilor și electronii de-a lungul neuronilor lor.

Da, creștinii au dreptate: iubirea e cea care face lucrurile să se învîrtă. Nu, creștinii mai apoi greșesc: religia și creștinismul și budismul și cine o mai fi pe acolo nu au nici un drept să pună monopol pe acest sentiment cu adevărat uman.

Compasiunea se poate practica și cu smerenie frumoasă, clară, simplă, non-religioasă. Smerenie pur și simplu. Bun simț și iubire umană, nu condiționată de biciul lui Iahve, de fulgerele cele capricioase. Smerenie în fața acestei lumi frumoase și libere, necostruită de nimeni, neîngrădită de tentaculul nici unui mit, neîntinată de bîzdîcuri de zeu arogant ori de superstiții jenante ori de – worst of all, adevărata Satană pe pămînt – de dorința de putere mascată în iubire fățarnică.

Hai, că se poate. Trebuie doar să aveți curaj și să faceți acest leap of faith, acest salt întru curaj, acest gest de vigoare existențială, de apostoli ai creierului liber.

Hait, că am început să vorbesc ca ei. Ptiu, drace! Încă puțin și pot să dau și la seminar, să mă fac popă ateu, nu?

Întărâtă-i, Doamne!

Nici nu vă închipuiţi cu câtă voluptate urmăresc ultimele evoluţii de pe scena politică de la noi! Orice s-ar spune, numai de plictiseala nu ai parte.
Capul de afiş îl ţine, de câteva zile, păruiala din PSD, declanşată de orgoliul şi fudulia imberbului Ponta care tinde tot mai mult să îi acapareze toate titlurile oficiale şi neoficiale ale altei murături din cămara bunicuţei, nimeni altul decât dragostea Mihaelei, ginerele d-nei Costea, care umbă prin lume sub numele de Geoană Mircea. Până una-alta, singura cucerire este titulatura de „prostănacus maximus”, micul Titulescu şi, totodată, marele Che Gargara reuşind să îl detroneze la mustaţă pe vechiul purtător.
Să te arunci ca berbecul înainte într-o acţiune pe care şi femeia de serviciu de la Senat ar caracteriza-o drept „sinucigaşă”, să încerci să-ţi schimbi propriul şef al Senatului cu o himeră nu denotă altceva decât cecitate şi lipsă de viziune. Cam mult pentru unul care se visează viitorul Prim ministru al ţării! Adică chiar credea junele Ponta că PDL-iştii vor incremeni de admiraţie şi vor accepta fără obiecţii rocada cu alt vârf de lance al PSD-ismului modern, l-am numit pe Titus Corlăţean!
Bun, că pe el nu l-a dus mintea e explicabil. Dar ce te faci cu un întreg BPN care votează ca o turmă, fără să pună minima întrebare: „SE POATE”? Totul s-ar fi îndreptat cu voioşie spre cea mai mare pleaşcă pe capul partidului de guvernământ, dacă nu s-ar fi trezit adevăratul conducător al PSD, tătuca Ilici care l-a tras de mânecă pe pupilul Adişor Năstase şi l-a scos urgent din şedinţă ca sa dreagă busuiocul. Şi au dat comunicatele prin care începea scăldatul. În vremea asta, în Pontache se umfla tărâţa. „adică eu nu sunt preşedintele partidului?”. Şi dă-i înainte cu suspendarea ... pardon, ăla e altul.. cu schimbarea.Ba, mai mult, cum din beţie te trezeşti, dar din idioţenie mai greu, nici una, nici alta, preţiosul îşi pune la bătaie chiar funcţia. Frumos! Băsescu juisează de-a dreptul! Nici în visele sale cele mai udrice nu visa aşa ceva!
De partea cealaltă a USL, o tăcere profundă. Chiar şi un adormit ca Antonescu s-ar fi trezit siderat de evenimentele din tabăra aliatului său. Lipsa de reactie denotă, evident, o stupefacţie stupefiantă, dacă-mi daţi voie. Mă rog, ceva scânceli, cu manevrele diabolice ale „tiranului Băsescu” astea sunt de aşteptat. Deja pe la televiziunile anexă ale USL se sugerează tot felul de bazaconii cu Băsescu în prim planul acestor evoluţii.
Şi, că veni vorba, în vremea asta, marinarul punctează la impresia artistică. Îi lasă pe berbeci să-şi rezolve problemele („E treaba Senatului” - nota 10!) şi dă o fugă până la Berlin să se întâlnească cu coana Angela, la un şnaps. Nu aşteaptă nimeni să se întoarcă cu un sac de Deutsche Euro, dar imaginea e de rău augur pentru postacii PSD-işti şi pentru ciutacii voiculescieni.
Şi mai e ceva, e şi un pic de spălare pe mâini de problemele tot mai evidente ale partidului său de suflet, care a devenit cam obraznic. Recentele arestări de la Cluj arata o mică pisicuţă către baronii portocalii. Dar şi un semnal clar, că nimeni nu e ferit de fulgere. Atât pentru propriul partid, cât şi pentru ceilalţi, cărora li se taie o macaroană consistentă. Aia cu justiţia aservită. Ai fi văzut aşa ceva pe vremea lui Bombo? Un fir de păr nu s-ar fi atins de baronii PSD-ului.
Ce va urma? Zău dacă mă pot aventura în previziuni. La noi e posibil orice.
E posibil ca, în PSD să asistăm la cuţite pe masă, să curgă sânge de Prostănac. Nou sau vechi. Mai degrabă cred că Ponta îşi va rupe dinţişorii. Beneficiar, cine altcineva decât puterea, sau mai degrabă UNPR, care nu va ezita să mai pună la butonieră câţiva trandafiraşi ofuscaţi. Nu e exclusă nici o nouă formaţiune politică fondată de Geoană şi întunecimea sa Vanghelie, care tropăie de nerăbdare să-i plătească lui Ponta afrontul de la organizaţia Bucureşti:
Rămâne un mister ce efect va avea vendetta roşie asupra amorţitului PNL. Dacă Crinuleţ se va trezi la timp şi va bate cu pumnul în masă poate va reuşi să evite efectele colaterale. Deşi sunt semne de răzvrătire şi aici.Am văzut nişte idei expuse de dl. Cataramă, Patriciu nu dă nici el semne că s-a împăcat cu situaţia actuală din partid.
Oricum, adunătura numită USL nu prea are motive de bucurie. Aşa scârţăit şi cu chin, Emil Boc pare să fi adus ţara pe linia de plutire. Suntem departe de catastrofa din Grecia şi ar trebui să fim conştienţi că, dacă pentru Elada s-a mobilizat un întreg continent, mi-e greu să cred că ar fi făcut acelaşi lucru pentru Românica. Dacă Boc &co s-ar screme un pic şi ar da drumul la cateva măsuri de stimulare a creşterii producţiei şi ar avea mşansa să prindă şi ceva efecte până în alegeri ( evident, dacă şi situaţia în Europa s-ar mai detensiona oleacă), nu sunt choar aşa de sigur că USL îşi va atinge scopul pentru care s-a încârdăşit, şi anume cele 50%! Iar dacă nenea Franks îşi dă OK-ul pentru câteva procente de creşteri salariale şi de pensii, duetul Ponta-Antenescu e pierdut!

vineri, 4 noiembrie 2011

Elena Udrea începe să devină simpatică

Reacţia vituperantă a masculilor Alfa, Beta, Gama, Delta, a fost lansată probabil pentru a face plăcere femelelor Alfa, Beta, Gama, Delta din ogradă, altfel nu-mi explic virulenţa şi intensitatea.
Ce s-a întâmplat, de fapt? O femeie frumoasă, a pozat într-o revistă, în nişte ipostaze departe de a fi obscene, departe de a fi jenante. Că, (nu) întâmplător, femeia în cauză e şi politician şi, mai mult, ministru, poate fi cauza pentru care ayatolahii purişti au sărit de doi coţi. A devenit deja obişnuinţă ca printre cele mai stridente trompete sa fie tinerii (cel puţin în acte) politicieni Victor Ponta şi Crinuleţ Antonescu. Daca la al doilea putem bănui că abia se trezise din nişte vise umede, la primul e cu atât mai ciudat cu cât, cu doar câteva zile mai inainte, unul din ciracii săi, freaky Mazăre, primarele care este în Constanţa, apărea într-un pictorial mult mai decoltat decât cel din TABU.
Dar la Ponta deja guriţa o ia cu mult înaintea creieraşului. Abia a scos Papandreou porumbelul cu referendumul care era cât pe aci să arunce în aer Europa, că Victoraş se trezeşte să-l aplaude frenetic, văzând unul care nu procedează ca dictatorul Băsescu, să nu ţină cont de părerea „boborului”. Că taman bampirul Băsescu organizase demult un mic referendum pentru reducerea numărului de parlamentari nu contează. Asta nu se pune, că e „de la ei”!
Sau când tocmai Che Gargara Ponta s-a uitat cu mânuţa pe sus la întrebarea„ Cine e contra?” când se vota legea anti-cămătărie, numai aşa, de kiki, e o nouă dovadă de ideologie „ba pe-a mamei dumneavoastră”.
În cazul celuilalt piţiponc din fruntea USL, treaba e mai clară! La el totul se reduce la „Jos Băsescu”. Nu există nuanţe. Cine sugerează şi alte idei, fie e „femeie pedistă” fie „un laş”! După care, extenuaţi, mergem la culcare!
În atari condiţii, să ne mai mire că bostănăria USL a început s-o ia la vale? Ce era evident, începe să fie tot mai limpede pentru oricine are „capul la el”, ca să cităm din cei doi caraghioşi care se visează preşedinte-premier.
În partidul ANTENA 3 treaba e şi mai groasă. Singurele figuri care se întrevăd pe după platoşa varanului Voiculescu-Felix încep să emită declaraţii de independenţă. Ba, mai grav, părăsesc coşmelia caraghios numită PC, cu toate scâncetele bebeluşului pus de formă preşedinte.
E bine că evenimentele astea au loc acum, cu un an inainte de primele alegeri. Şi sunt convins că e abia începutul. Vom mai avea parte de răsturnări teribile. Deja nori negri se adună dinspre partea violet a PSD, unde dragostea Mihaelei s-a săturat să tot fie pus pe coji de nucă şi aşezat pentru poze la şefia senatului. Marinarul încă nu şi-a scos toate armele din teacă şi îl ştiţi că e ca peştele în astfel de ape tulburi. Cuplul comic Lolek şi Bolek încă nu şi-au epuizat zestrea de gogomănii, aşa că ne aşteaptă distracţie mare.
Numai să nu ne înece plânsul în cazul în care vom fi atât de grecofili încât să ne lăsăm vrăjiţi de promisiunile gogonate ale hămesiţilor din opoziţie. Sunt atât de nehaliţi şi sătui de a nu fi mai avut tacâmurile în mână că ne-ar promite şi trecerea la yuan, 5 zile repaus pe săptămâna, taxe plătite de stat către noi, nu invers, TVA pe ATV, numai să-i votăm. Şi, din păcate, mulţi sunt cei care muşcă la aşa ceva!
Dar, până atunci, şo pe madam Udrea, care-şi permite să sfideze gospodinele prin reviste!