Viziunea politică a unui lider umflat cu pompa

Iulie 2010. La Budapesta, premierul Viktor Orban denunţă cu mânie proletară acordul cu FMI, anunţând eliberarea Ungariei de sub jugul financiar mondial. Ţara merge înainte fără „sclavia” instituţiei mondiale!
La Bucureşti, preşedintele PSD, Viktor Ponta, exultă, constatând cât de josnic e Guvernul României şi, evident, Băsescu ( el, împreună cu co-păcăliciul de la conducerea USL, nu ştiu să spună „preşedintele Băsescu”, măcar) care ţin ţărişoara noastră la cheremul bancherului mondial.
Noiembrie 2011. Ungaria e în prag de criză. Forintul scânceşte, datoria publică e undeva pe la 80%, perspectivele sunt sumbre. Ce fac băţoşii guvernanţi maghiari? Îşi recunosc greşeala şi reîncep tratativele cu FMI pentru salvarea ţării. Victoraş şi ai săi? „Aaa, păi noi n-am spus aşa ceva. Băsescu dezinformează şi incită. Jos cu el”!
Octombrie 2011. După săptămâni încordate de discuţii şi tratative duse prin cancelariile europene pentru a scoate din rahat (scuzaţi eufemismul) Grecia, se ajunge la un compromis care şterge dintr-un foc jumătate din datoria ţării , colosala sumă de peste 100MILIARDE de Euro, cu condiţia ca şi grecii să-şi pună un picuşor pielea la saramură şi să o lase cu souvlaki şi tzatziki mai domol, renunţând la al 14-lea salariu şi la a 15-a pensie. Poate de asta, premierul de atunci, Giorgios Papandreu dă cu leuca la întoarcerea la Atena şi anunţă un referendum prin care să ceară acordul „boborului”. Ca şi cum cineva ar putea aproba entuziast să-şi reducă veniturile şi să munească niţeluş mai mult, doar de dragul amorului de ţară. Consternare generală în Europa, sentimentul că liderii au fost traşi pe sfoară prinde rădăcini. Un singur greieraş cântă voios la Bucureşti, că bine face grecul, nu ca despotul Băsescu! Poporul să-şi exprime voinţa, nu tiranul!. Referendum! Asta e. Că, nu demult, şi la noi, printr-un referendum, românii au decis Parlament unicameral şi maxim 300 de burtoşi în Parlament, nu se pune, că a fost o şmecherie de-alui Băsescu. Jos cu el!
Octombrie 2011. Papandreu e făcut cu ou şi cu oţet în Parlamentul Greciei şi îşi dă demisia, fiind înlocuit cu un nou premier, care recunpaşte că ţara nu are alternativă şi se angajează să ducă la îndeplinire un program înfiorător de austeritate , dar pe măsura situaţiei disperate. Reacţia lui Pontandreu? Alo....!
Octombrie 2011. Într-o postare pe blog, viitorul posibil prim-ministru al României se declară extaziat de premierul spaniol, Zapatero,pe care îl declară cel mi bun purtător al numelui de cizmar”, cum se traduce, nu ca Băsescu al nostru, care... Mă rog, logica scapă, dar asta nu îl deranjează pe mult prea micul Titulescu, ocupat cu războiul prostănaco-prostănac din partid.
Noiembrie 2011. Alegeri parlamentare în Spania. Confruntaţi cu un şomaj înspăimântător, peste 20% şi cu perspactiva neagră a repetării scenariului grec, spaniolii îi dau un şut în poponeţ marelui cizmatero şi aduc la putere Partidul Popular de dreapta, care anunţă sfârşitul siestei şi măsuri de austeritate.
Ocupat să-i administreze bunga-bunga lui Geoană, Victoraş şi Crinuleţ au uitat de Berlusconi, aruncat şi el peste copaie de italieni. Dar au un alt Cavaliere aici, la Bucureşti. Care , pentru toate cele de mai sus, trebuie suspendat! Jos cu el!
Curat viziune politică! Dovedită cu vârf şi îndesat până acum.