Sunt deja la putere!

Într-o discuţie cu un fan USL acesta a afirmat că şi un cimpanzeu ar fi de preferat în locul lui Traian Băsescu şi PDL. Îl felicit, premoniţia i s-a adeverit. Cimpanzeii sunt la putere!

Ceva se-ntâmplă!

Sub asaltul năucitor al USL-eilor, România a fost cotropită din nou de un tip de politică pe care îl credeam dispărut. Acela al primatului impostorilor şi al gargaragiilor. El, de fapt, nu dispăpruse de tot ci fermenta ca o cocă puturoasă sub pulpana ANTENELOR lui Voiculescu. Numai acolo zoaiele se lăţeau seară de seară peste o naţie tot mai manelizată şi îndobitocită de urlete. Apropo, nu aţi observat că la nici o altă televiziune nu se răcneşte ca la A3? Propagarea gratuita în eter ( cine are o antena prinde cu uşurinţă Antena 1), dar şi pe net (în vreme ce alte posturi cer taxa pentru a fi văzute, generosul dom’profesor lasă orice tiriplic sa preia emisiunile cloacelor sale. Ca şi OTV, de altfel), au dus la o diseminare incredibilă a mesajului transmis. Adăugaţi la asta prostiile crase făcute de guvernanţii precedenţi şi o să aveţi explicaţia isteriei anti-reformă care a ucis orice iniţiativă bună-rea şi care a dus la giganticele procente ale monstruoasei coaliţii. Alegerile locale din iunie au confirmat acest trend, ba chiar au dus la o adevărată disoluţie a PDL, considerat ţapul ispăşitor al situaţiei din ţară. E copleşitoare contribuţia ANTENELOR la această impresie dar, evident şi portocalii au contribuit cu vârf şi îndesat la construire propriei imagini catastrofale. Dar, despre asta, poate altădată, când va fi mai linişte. Că acum numai linişte nu e. Aduşi la putere, atenţie, nu prin vot popular, ci prin panglicării pidosnice, (exact ce combăteau cu spume la gură până atunci), USL-iştii au reuşit ca, în numai o lună să dea cu mucii în fasole mai abitir decâi PDL-ul în cinci ani. Gafele sunt monumentale şi iarăşi, ar fi intersant de analizat mai încolo. Lupta feroce pentru punerea pe labe a CCR, a ICR, a Arhivelor Naţionale, a tot ce miroase pentru ei a Traian Băsescu, au dovedit (pentru cine nu refuză să-şi dea basmaua jos de pe ochi) câtă sete de „progres” şi de „cinste” au aceşti şleahtici! Dar nu asta vreau să evidenţiez, ci faptul că, spre consternarea lor, apar tot mai multe semnale de respingere din partea celor care mai gândesc cu capul lor, nu cu balele lui Ciutacu. Acei pe care i-au crezut prea devreme puşi cu botul pe labe şi reduşi la stadiul de aplaudaci. Chiar dacă sunt (încă) o minoritate, chiar dacă marea majoritate a reduşilor sclavi ai ANTENELOR încă mai cred că Patapievici e un vândut ungurilor, evreilor, mă rog,... oricui, societatea românească de azi nu mai e cea din care s-au decriogenat fosilele trecutului. Nu mai înghite pe nemestecate orice îi bagi pe gât! Aşa imperfecte cum au fost, aşa trecute prin Parlament cu forcepsul, micile reformuţe ale lui Boc şi Băse dau semne de viaţă. Intelectualitatea cârcoteşte când pui botniţa singurului ambasador al culturii române în străinătate, mediul academic dă în clocot când află că primul ministru Ponta este un plagiator ordinar, iar, bomboana pe colivă, justiţia, atât de docilă cândva, a prins gustul independenţei şi nu mai ia poziţia de drepţi când , auzi colo, Ministrul de resort ameninţă arestarea procurorilor unui caz!!! Ba, mai mult, îl aruncă la zdup pe însuşi „capo dei tutti capi”, ,marele Bombo! Sigur, nu s-a făcut România Ţara Făgăduinţei, evident, dar, vorba aceea, ceva se întâmplă. Speranţele n-au murit toate, ba chiar există semne că mult trâmbiţata victorie din toamnă nu mai e chiar atât de categorică pe cat pare. Ca să nu sper la mai mult!

Victor Ponta: "Eu merg la Bruxelles"!

Sigur (evident), pe el, Ca şi nou adus de barză, Ponta merge la Brussel, Că e cel mai... varză!

Paralele imposibile

Acum câteva luni, preşedintele Băsescu avea nefericita inspiraţie de a provoca demiterea doctorului Raed Arafat dela conducerea SMURD. A fost scânteia care a aprins valul de demonstraţii din iarnă, care a zgâlţâit serios puterea politică. Noua putere, venită, atenţie, nu prin vot sau legitimare politică, ci prin şopârleli de culise şi acte de vânzare-cumpărare, se pare că se şi consideră eternă şi imuabilă. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decretul de numire a prim+ministrului Ponta, că acesta a şi început lupta cea grea de refacere a ţării după „dictatura” PDL. Priorităţile ţării, ... bugetul?, ...Salariile?... Ariereatele?...Inflaţia? ....Criza zonei Euro? Neeee! Nici vorbă! Altele, mai gave: Institutul de Stat în Construcţii, Volodea Tismăneanu, Curtea Constituţională (!!), TVR şi, mai nou, Institutul Cultural Roman! Astea sunt urgenţele guvernului celor care plângeau pe umerii pensionarilor astă iarnă! Descăpăţâmnarea ICR a iscat un mic protest, al papioanelor, care m-a făcut să mă gândesc la o paralelă cu scandalul Arafat, de acum cateva luni. Dar, după câteva minute, am revenit cu picioarele pe pământ. Atunci trendul era altul. Acum, şi un cimpanzeu dacă ar fi pus la alegeri împotriva unui PDL-ist, gloata isterizată ar vota cimpanzeul. Anii de antenizare au lucrat eficient. Protestul câtorva naivi cu papioane nu va duce la ceva nici măcar asemănător cu evenimentele din iarnă. Singurul aliat rămâne timpul care, poate mai curând decât ne vom aştepta, va dezvălui adevătrata faţă a hidrei aduse la putere de entuziasmul popular. Şi, poate atunci va veni şi momentul în care anumite paralele

După alegerile locale -iunie 2012 , apud Silviu Brucan

Aceasta este o realitate Şi ne-adaptăm la ea, precum la tot, Căci "stupid people" e-n majoritate Şi, cel mai groaznic, are drept de vot!

Nori grei asura ţării

Din "Miza anului electoral 2012", de Adrian Papahagi Ca în primii ani ’90, lupta e inegală. Un USL profilat, îngrijorător, la 60% din intenția de vot cu greu poate fi contracarat de un PDL aflat la ora decontului. Oricâte i-am reproșa, până iese din raclă Albă-ca-Zăpada – dacă se mai deșteaptă vreodată – PDL reprezintă, în logica electorală a anului 2012, singura și ultima redută a dreptei, împotriva căreia se dezlănțuie acum furia noului hegemon. Zdrențuit și trădat, PDL rămâne partidul care, cu toate păcatele sale, a guvernat responsabil, a permis justiției să-i aresteze primari și parlamentari și a tolerat, cu un preț enorm, presa ostilă – ceea ce, se vede limpede, USL nu este dispus să facă.

Adio AGONIA

Cu câţiva ani în urmă, am descoperit cu încântare site-ul AGONIA şi secţiunea sa de epigramă. Pot afirma că pasiunea mea pentru epigramă a căpătat amploare din momentul în care am văzut prima epigramă publicată şi comentariile iscate.Ce nume semnau: Calimero, Silvia Van, Mitică Genuneanu. Am primit chiar şi o steluţă de la Sorin Olariu.
Se întâmpla acum 9 ani.
Între timp, anii au trecut, site-ul s-a dezvoltat. Au apărut alţi epigramişti dedaţi la ale virtualului, s-a creat o adevărată şcoală de epigramă la care au predat, pe lângă cei de mai sus:Cornel Rodean, Nae Bunduri, Tataia, Jupp, Norică, Marinică Dobreanu şi alţii. Aşa au apărut nume ca Atropa, Neluţu Gârda, Vali Slavu, Florin Rotaru, care fac cinste epigramei la ora actuală.
Fiecare e cu slăbiciunile sale omeneşti, cu părerile sale, cu orgoliile sale. Cu unii ne-am certat rău, cu unii ne-am împăcat, cert e că, una peste alta, am scos împreună o Antologie exemplară, una e pe cale de apariţie, la fel de bună. Cine a vrut, a învăţat şi astăzi, majoritatea epigramiştilor tineri şi buni sunt agoniştii noştri care se adună la fiecare festival să pozeze împreună. Aceştia au alcătuit o comunitate invidiată şi solidă.
Pe lângă ei,însă, a înflorit şi o tagmă a nechemaţilor, plini de orgolii şi ifose, fără nici cea mai mică receptivitate la critică şi observaţii, ba mai mult, cu un tupeu nemărginit, vituperând la adresa celor care nu acceptă prezenţa micimii lor epigramatice pe site.
Toţi aceşti (şi aceste, ca să justific acuzaţia de "misoginism" adresată de o cuconiţă cu mare ego) veleitari au convins pe unii administratori ai AGONIEI că observaţiile sunt "jigniri", critica este "vedetism" şi că porţile trebuie lăsate liber, ca tot românul (şi românca -vezi paranteza de mai sus) să poată posta orice-i trece prin căpşor şi ia forma de 4 "versuri".
Protestele mele (ca să nu vorbesc de alţii) au trecut, încet-încet, la off topic.
Ba chiar, doamna Reiter şi-a permis să îmi trimită un mail jignitor la adresa mea acuzându-mă de "bârfe de 2 lei". O somez public să îşi probeze aceste acuzaţii.
După care o las liniştită cu pseudo-epigramiştii pe care îi cultivă mămos, dar o atenţionez că secţiunea va trebui să poarte alt nume decât "EPIGRAMĂ".
Acest text va fi postat şi pe blogul meu personal şi îl voi semnala tuturor epigramiştilor din grupul meu de adrese, aşa că scoaterea sa nu va ajuta la nimic ci, dimpotrivă, va demonstra punctul de vedere şi opţiunea AGONIEI.
Acest text este ultima mea contribuţie pe AGONIA,în cazul în care nu primesc scuzele de rigoare.