joi, 19 iulie 2012
Ordonanţa de Urgenţă Ghiţă
Cu toate că sunt un partizan hotărât al exercitării votului,
Cu toate că i-am certat de fiecare dată pe cei „scârbiţi” de clasa politică , cerându-le să meargă la vot,
Cu toate că am considerat întotdeauna că este un drept câştigat cu sânge în Decembrie ’89,
Din cauza modului grotesc în care o gaşcă autoproclamată „reprezentativă” a pus bocancii pe gruazul acestei ţări,
Din cauza modului sfidător în care ne consideră pe toţi proşti care trebuie să creadă toate idioţeniile,
Din cauza ruşinii pe care o încerc când prietenii şi colegii mei din Europa civilizată mă întreabă „cum e posibil aşa ceva”,
Din cauză că nu a fost nimeni întrebat dacă e cazul să se ceară părerea poporului, ci aşa li s-a sculat unor exaltaţi,
Din cauză că nu doresc să legitimizez in deplinătate această LOVITURĂ DE STAT,
Am decis:
Art. 1. Subsemnatul va BOICOTA farsa electorală de la 29 iulie;
Art. 2. Subsemnatul va încerca să convingă pe cât mai mulţi să se alăture acestei forme de protest.
Prezenta Ordonanţă intră în vigoare de la apariţia ei pe Monitorul calculatorului.
vineri, 13 iulie 2012
Semne pentru viitor
Pe la televiziuni, apar, ca reprezentanţi ai USL la dezbateri, tot felul de păcălici despre care habar n-ai fi avut că sunt parlamentari. Dincolo de insipiditatea-inodoritatea lor absolută (deşi, pentru ultima nu bag mâna în foc), te şochează gândirea şi modul lor de exprimare otova. Sunt în stare să debiteze aceeaşi placă minute în şir. La întrebări concrete, punctuale, slobozesc lozinci, citate din filozofia ciutacă, orice, numai nimic exact la subiect. La replici argumentate, se fac că plouă şi continuă imperturbabili propoziţiile învăţate pe de rost.
Ce mă îngrozeşte e că sunt oameni relativ tineri. Aproape de generaţia mea. Nu sunt dinozauri de la Ştefan Gheorghiu. Apropo, aţi observat gă „greii” adevăraţi din PSD ( nu zic de PNL, căci acolo e greu să afli măcar aşa ceva) se cam codesc să iasă la lumină?
Dincolo, e o mobilizare totală. Normal. Dar mişcarea de primenire e evidentă. Chiar daca un Videanu sau un Blaga sau un Oltean ies în faţă, nu mai zic de Robespierre Macovei., e evidentă trecerea în back-up a Elenei Udrea şi a Robertei Anastase. Dar cei mai vocali sunt o Andreea Vass, o Raluca Turcan, adică oameni cât de cât proaspeţi. Şi, foarte important, femei. Nu îmi dau seama de ce nimeni nu observă numărul masiv al fetelor din PDL. Eu zic că e un lucru de aplaudat. Ia uitaţi-vă, de pildă prin PSD sau PNL. In afara de comisarul NKVD Norika Nikolai, sau diafana Adriana Săftoiu, cam pauză. Mai era bătăuşa de la Craiova, dar acum e primăreasă, se burzuluieşte la bozgorii craioveni. Şi, cam atât.
Asta ce înseamnă? Evident, că Băsescu e de vină!!
miercuri, 27 iunie 2012
Sunt deja la putere!
Într-o discuţie cu un fan USL acesta a afirmat că şi un cimpanzeu ar fi de preferat în locul lui Traian Băsescu şi PDL.
Îl felicit, premoniţia i s-a adeverit. Cimpanzeii sunt la putere!
joi, 21 iunie 2012
Ceva se-ntâmplă!
Sub asaltul năucitor al USL-eilor, România a fost cotropită din nou de un tip de politică pe care îl credeam dispărut. Acela al primatului impostorilor şi al gargaragiilor. El, de fapt, nu dispăpruse de tot ci fermenta ca o cocă puturoasă sub pulpana ANTENELOR lui Voiculescu. Numai acolo zoaiele se lăţeau seară de seară peste o naţie tot mai manelizată şi îndobitocită de urlete. Apropo, nu aţi observat că la nici o altă televiziune nu se răcneşte ca la A3? Propagarea gratuita în eter ( cine are o antena prinde cu uşurinţă Antena 1), dar şi pe net (în vreme ce alte posturi cer taxa pentru a fi văzute, generosul dom’profesor lasă orice tiriplic sa preia emisiunile cloacelor sale. Ca şi OTV, de altfel), au dus la o diseminare incredibilă a mesajului transmis. Adăugaţi la asta prostiile crase făcute de guvernanţii precedenţi şi o să aveţi explicaţia isteriei anti-reformă care a ucis orice iniţiativă bună-rea şi care a dus la giganticele procente ale monstruoasei coaliţii.
Alegerile locale din iunie au confirmat acest trend, ba chiar au dus la o adevărată disoluţie a PDL, considerat ţapul ispăşitor al situaţiei din ţară. E copleşitoare contribuţia ANTENELOR la această impresie dar, evident şi portocalii au contribuit cu vârf şi îndesat la construire propriei imagini catastrofale. Dar, despre asta, poate altădată, când va fi mai linişte. Că acum numai linişte nu e.
Aduşi la putere, atenţie, nu prin vot popular, ci prin panglicării pidosnice, (exact ce combăteau cu spume la gură până atunci), USL-iştii au reuşit ca, în numai o lună să dea cu mucii în fasole mai abitir decâi PDL-ul în cinci ani. Gafele sunt monumentale şi iarăşi, ar fi intersant de analizat mai încolo. Lupta feroce pentru punerea pe labe a CCR, a ICR, a Arhivelor Naţionale, a tot ce miroase pentru ei a Traian Băsescu, au dovedit (pentru cine nu refuză să-şi dea basmaua jos de pe ochi) câtă sete de „progres” şi de „cinste” au aceşti şleahtici!
Dar nu asta vreau să evidenţiez, ci faptul că, spre consternarea lor, apar tot mai multe semnale de respingere din partea celor care mai gândesc cu capul lor, nu cu balele lui Ciutacu. Acei pe care i-au crezut prea devreme puşi cu botul pe labe şi reduşi la stadiul de aplaudaci. Chiar dacă sunt (încă) o minoritate, chiar dacă marea majoritate a reduşilor sclavi ai ANTENELOR încă mai cred că Patapievici e un vândut ungurilor, evreilor, mă rog,... oricui, societatea românească de azi nu mai e cea din care s-au decriogenat fosilele trecutului. Nu mai înghite pe nemestecate orice îi bagi pe gât! Aşa imperfecte cum au fost, aşa trecute prin Parlament cu forcepsul, micile reformuţe ale lui Boc şi Băse dau semne de viaţă. Intelectualitatea cârcoteşte când pui botniţa singurului ambasador al culturii române în străinătate, mediul academic dă în clocot când află că primul ministru Ponta este un plagiator ordinar, iar, bomboana pe colivă, justiţia, atât de docilă cândva, a prins gustul independenţei şi nu mai ia poziţia de drepţi când , auzi colo, Ministrul de resort ameninţă arestarea procurorilor unui caz!!! Ba, mai mult, îl aruncă la zdup pe însuşi „capo dei tutti capi”, ,marele Bombo!
Sigur, nu s-a făcut România Ţara Făgăduinţei, evident, dar, vorba aceea, ceva se întâmplă. Speranţele n-au murit toate, ba chiar există semne că mult trâmbiţata victorie din toamnă nu mai e chiar atât de categorică pe cat pare. Ca să nu sper la mai mult!
marți, 19 iunie 2012
Victor Ponta: "Eu merg la Bruxelles"!
Sigur (evident), pe el,
Ca şi nou adus de barză,
Ponta merge la Brussel,
Că e cel mai... varză!
duminică, 17 iunie 2012
Paralele imposibile
Acum câteva luni, preşedintele Băsescu avea nefericita inspiraţie de a provoca demiterea doctorului Raed Arafat dela conducerea SMURD. A fost scânteia care a aprins valul de demonstraţii din iarnă, care a zgâlţâit serios puterea politică.
Noua putere, venită, atenţie, nu prin vot sau legitimare politică, ci prin şopârleli de culise şi acte de vânzare-cumpărare, se pare că se şi consideră eternă şi imuabilă. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decretul de numire a prim+ministrului Ponta, că acesta a şi început lupta cea grea de refacere a ţării după „dictatura” PDL.
Priorităţile ţării, ... bugetul?, ...Salariile?... Ariereatele?...Inflaţia? ....Criza zonei Euro? Neeee! Nici vorbă! Altele, mai gave: Institutul de Stat în Construcţii, Volodea Tismăneanu, Curtea Constituţională (!!), TVR şi, mai nou, Institutul Cultural Roman! Astea sunt urgenţele guvernului celor care plângeau pe umerii pensionarilor astă iarnă!
Descăpăţâmnarea ICR a iscat un mic protest, al papioanelor, care m-a făcut să mă gândesc la o paralelă cu scandalul Arafat, de acum cateva luni.
Dar, după câteva minute, am revenit cu picioarele pe pământ. Atunci trendul era altul. Acum, şi un cimpanzeu dacă ar fi pus la alegeri împotriva unui PDL-ist, gloata isterizată ar vota cimpanzeul. Anii de antenizare au lucrat eficient. Protestul câtorva naivi cu papioane nu va duce la ceva nici măcar asemănător cu evenimentele din iarnă.
Singurul aliat rămâne timpul care, poate mai curând decât ne vom aştepta, va dezvălui adevătrata faţă a hidrei aduse la putere de entuziasmul popular. Şi, poate atunci va veni şi momentul în care anumite paralele
miercuri, 13 iunie 2012
După alegerile locale -iunie 2012 , apud Silviu Brucan
Aceasta este o realitate
Şi ne-adaptăm la ea, precum la tot,
Căci "stupid people" e-n majoritate
Şi, cel mai groaznic, are drept de vot!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
