Pontăcelul (după Elena Farago)

Ante scriptum: Mi-am dat seama că "Baronelul" e cam forţat şi că acest titlu e mai haios.

-„De ce m-ai luat cu procurori,
Băsescule, tu nu ştii oare
C-or să mă bage la răcoare,
Până plătesc judecători?

Tot om politic sunt şi eu
Şi-mi place să mai fur şi mie!
Ce ură trebuie să-ţi fie
Pe cloaca din judeţul meu!

De ce să mă fi pus la zid,
Că am şi eu, colegi, ca tine
Şi-ar plânge Ponta după mine
Şi tot activul de partid!

Şi-ar plânge Adrian Năstase
C-am cotizat abia o lună,
Îndură-te, ai fire bună
Şi dă comandă să mă lase!”

Aşa plângea un mic baron,
Pe când îl ridicau mascaţii,
Şi-urlau cu el, ca apucaţii,
Colegii lui, la unison.

Au încercat să-l slobozească,
Ameninţând judecătorii,
Numai că, vezi tu, roata morii,
Nu mai putea să se oprească!

Degeaba faci pe resemnatul,
Baronule, se-ngroaşă gluma.
Ci, la Parchet te du acuma,
Şi dă, urgent, cu subsemnatul!

Declară că, de-acu ‘nainte,
Vei cotiza cu judecată,
Să fie lumea împăcată,
Că, nu se ştie niciodată
Cine-o să iasă Preşedinte!

Felix (După Tanu, de Elena Farago)

Felix e-un motan cuminte
Şi-i atâta de spălat,
C-are voie să se ceară
Preşedinte de Senat!

Antoneasca îl iubeşte
Şi e zilnic la TV.
Astăzi însă, e absentă.
Nu a explicat de ce.

„Miau!”, pe-ANTENE o îmbie,
Insă Crina stă pe loc.
„Taci, măi Felixe, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc”!

„Ce-ai păţit?”
„Păi... dom' Patriciu,
Aşa tare m-a certat...!”
„I-ai greşit ceva?”
„ De unde?
Fiindcă ne-am aliat!”

„Ştiu, c-aşa se cam aude.
Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,
Pentru asta te-aş exclude,
De-ai fi în partidul meu!”

Contra spălaţilor pe creier

Bun găsit într-un an nou! Să fie acesta anul regăsirii noastre, al reintrării românilor pe făgaşul civilizaţiei? Mă îndoiesc, dar sper.
Mai cu seamă când aflăm că ceea ce numim noi "civilizaţie" a devenit un talmeş-balmeş de concesii şi abdicări de la normalitate. Zilele trecute, o cuconiţă ofuscată mă beştelea pe AGONIA că sunt un nemernic care îşi bate joc de bieţii ţigani (bine, dumneaei le zice încă rromi, dar o să-i treacă).
Amu i s-a căşunat iar pe mine că am ce am cu bietul homosexual Elton John, care a devenit mămică şi, prin extensie, sunt în urmă cu mentalităţile moderne. În acest caz, DA, sunt în urmă!
Deci, faptele brute. Numitul Elton John, sau cine se ascunde sub acest pseudonim artistic, un mare cântăreţ, pe care îl apreciez, nu s-a mulţumit că şi-a pus voalul de mireasă neprihănită în biserică, pentru alesul-aleasă al inimii sale. Ci, sentimentul matern i-a impus sa aibă un copil! Bine, dar, pentru asta e necesar un proces tehnologic "câh"! Vai, tu, şi atunci, cum să facem? Simplu. Angajăm o nefericită care, pentru o sumă frumuşică, va purta în pântece una bucată copil, care se va livra la destinaţie cu scutec şi cu caca , la termenul cunoscut de anormalii ăia hetero. Bine, pentru început, facem un pic de tam-tam, că, de fapt noi vroiam să adoptăm un micuţ ucrainean bolnav de SIDA, dar încuiaţii ăia nu ne-au lăsat. Probabil că nici solicitarea din Somalia nu a găsit un răspuns pe măsură, că dădea mai bine la presă.
Apoi, preluăm marfa, ...pardon, pruncul, lăcrimăm un picuţ, emoţionaţi, ca mamele, deh, şi gata!
Măi, măi, dar ce simplu e! Bun, dar acum intervin problemele. Cine-l alăptează? Tatul sau mamul? A, scuzaţi, angajăm dădacă!!! Noi doar trebuie să ieşim la pozuţe din când în când şi să-i ştergem mucii când bate blitzul.
Dincolo de amuzament, problema e gravă. De fapt a pornit de la ideea cretină că un cuplu de homosexuali poate fi numit "familie". Cu tot ce derivă de aici. Uitând că menirea unei familii, dincolo de aspectele economice şi sociale, este de a asigura propagarea speciei umane, de a avea urmaşi cărora să li se transmită valorile morale şi intelectuale ale părinţilor. Că e creştină, musulmană, budistă, atee, cum vreţi, o familie se reduce la taţi, mame, copii. Aţi observat că nu am spus tata, mama, pentru că există religii care permit mai mulţi/te. Dar şi aici, factorul sexual este subjugat aceluiaşi scop.
Pe când, o uniune de tip homosexual, chiar dacă vrea, NU POATE face asta. Ea este doar expresia alăturării a doi indivizi cu aceleaşi înclinaţii. Că e legal, că e moral, că e sănătos, nu discutăm. Ea nu poate avea , biologic vorbind, aceleaşi finalităţi. Şi atunci, ce facem? Ne scărpinăm cu stânga în urechea dreaptă şi obţinem prezenta struţo-cămilă. Care jigneşte majoritatea oamenilor normali, pentru că ne este impusă a o respecta ca pe o normalitate, când, de fapt, NU E!
Mai rău e că s-a dezvoltat o şleahtă de spălaţi pe creier care, în numele "corectitudinii politice", ne ceartă pe cei care ofensăm pe bieţii neînţeleşi. Că ei, săracii, se simt altfel, dar noi trebuie să îi acceptăm aşa cum sunt. OK, îi acceptăm. Dar nu, staţi aşa, nu numai atât! Ei, sărmanii, se simt frustraţi că nu au viaţă de familie. Haideţi, fiţi înţelegători, că trebuie să se cotârcească şi ei în cadru legal! Mă rog, nu i-a oprit nimeni nici până acum, dar vrea şi el, bietul, să-şi pună voal şi să arunce buchetul...! Şi, stai aşa, ce facem cu instinctul matern? Că tare îl/o roade la poponeţ!!
Unde ne vom opri? La urma urmei, e de înţeles şi nătângul ăla din Moldova care şi-a regulat iapa. El de ce n-ar avea dreptul la o familie cu ea? Sau un biet pedofil, că doar el vrea mai repede ce alţii au mai târziu!! Cu ce diferă ei de alde Elton John?
Coana mare, activista, îmi îndeasă pe gât nişte statistici in care se susţine că mai toţi copiii crescuţi în astfel de "familii" au ieşit oameni normali şi serioşi. Nu zău? Cât de normali? Şi ce relevanţă au aceste statistici, când această nebunie a început acum maxim 20 de ani? Cât de reprezentativi pot fi acei copii? Li se opune o istorie de 2000 de ani!
Tot zbuciumata activistă mi-l ridică în slăvi pe Elton John , cu generozitatea sa. Hai, tanti, că e ridicol! Bravo lui, dacă a fost aşa. Dar ce legătură e intre bunătate şi, coada vacii? Poţi fi un homosexual cumsecade, la locul tău, aferim, tot respectul. Nu asta a iscat toată nebunia! MAMĂ, el nu va fi NICIODATĂ!
Iar faptul că se încearcă a ne îndobitoci într-atât încât să considerăm anormalul drept culmea normalului, este o jignire uriaşă.

Să vorbim ca să ne aflăm în treabă

Poezioara mea-parodie, "L'hiver sur la ulitza", prezentă şi pe acest blog, a starnit neaşteptate ecouri. Inclusiv o reacţie "corectă politic" a unei doamne stabilite chiar în Franţa, care mă acuza, nici mai mult nici mai puţin decât de "discriminare". Mai să mă tăvălească în catran şi fulgi, nu alta! Redau cateva din răspunsurile mele depe http://www.agonia.ro/.
Haideţi, doamnă, să fim serioşi! Unde naiba vedeţi dumneavoastră discriminarea aici? Dacă vreţi, discriminat mă simt eu, care văd listele de admitere la facultăţi unde e rubrică separată "Rromi", locuri furate unor canididaţi care poate au capacitate, dar nu aparţin unei minorităţi "discriminate".Chiar credeţi că francezii au adunat de pe străzi nişte lepre, uitându-se la culoarea pielii?Înseamnă că nu aţi simţit ruşinea fără seamăn pe care o simt oridecâte ori, în orice capitală europeană, mă agasează nesimţirea şi hoţia de care dau dovadă aceşti "discriminaţi" care nu au în comun cu mine decât paşaportul românesc.Şi să pui asta pe seama "discriminării", iertaţi-mă, este o orbire fără măsură!Pentru ceilalţi "incorecţi politic", mulţumiri pentru sesizarea adevăratelor valenţe ale textului!
O să salvez toate aceste comentarii şi o să le pun deoparte, bine. Poate într-un viitor (sper) apropiat le voi arăta şi altora şi vom râde în hohote, văzând ce furtună s-a stârnit în păhăruţul meu cu apă. Şi poate vom înţelege ce înseamnă să-ţi pui ochelari de cal şi să refuzi să vezi alte tonuri decât roz. Sper din tot sufletul să nu ajungem ca în State, unde unui om NEGRU la piele să trebuiască să-i spui AFRO AMERICAN (!!!!!), altfel te mănâncă alţii asemenea dumneavoastră. Eu, în parodia mea am expus o realitate, o stare de fapt, vizibilă oriunde in Europa, dacă vrei să o vezi şi nu te imbeţi cu apa chioară a unor imagini idilice. N-am spus că trebuie gazaţi ţiganii, ci am spus că nu sunt de acord cu discriminarea pozitivă ( cu atât mau mult cea negativă), care face ca unii să fie mai egali ca alţii şi, mai mult, pupaţi în fund (îmi cer scuze pentru cuvântul "pupaţi"), poate-poate se fac gigea!Şi dacă unii înţeleg "rasism" şi "discriminare" acolo unde nu e, e treaba lor. Activismul de sorginte hormonală e boala democraţiei. Când a fost în vremuri totalitare, am văzut unde a dus. Acum, măcar (unii) putem râde. Lăsaţi-ne măcar acest drept.
Eu nu ştiu unde aţi văzut că munceau şatrele din Franţa. Va spun eu, doamnă, muncesc oamenii sărmani plecaţi pentru asta.Am întâlnit pe unde m-a dus jobul români care MUNCEAU şi în Franţa, şi în Germania, şi în Italia, dar n-am văzut firicel de fustă creaţă. Pe acelea le-am văzut "muncind" cu puradelul în braţe, fie prin faţa magazinelor, fie prin metrourile marilor metropole. Iar domnii masculi aveau o ciudata pasiune de a se plimba cu o haină pe braţ prin metrou, ciocnindu-se "întâmplător" de oameni. Şi, de fiecare dată, evident dintr-un rasism sfidător, a trebuit să îmi pipăi buzunarul să văd dacă mai am portmoneul. O data a fost lipsă la apel, dar, mă rog, era un discriminat şi nu e cazul să îl cert pentru asta!Aşa că, mai slăbiţi-mă cu imaginile lacrimogene cu bieţii exploataţi.Am prieteni negri, am prieteni chinezi, de toate rasele. Nu mă interesează culoarea pielii când imi aleg prietenii. Şi nu trebuie să vă dau dumneavoastră socoteală asupra scrisului meu. Vă place, bine, nu vă place, au revoir!

Un reper al tinereţii mele

A murit Adrian Păunescu. Prilej pentru unii să-l bălăcărească, pe alţii, să-l idolatrizeze.
Că a fost un mare poet, că nu... asta numai istoria o va dovedi. În literatură, ierarhiile sunt o prostie. Mai ales cele făcute prin vot popular.
Eu vreau să vorbesc ca unul efectiv marcat de AP. Generaţia mea a fost generaţia însemnată cu fier roşu de Cenaclul Flacăra. Place sau nu unora, acolo am învăţat să apreciem poezia, muzica, atmosfera de libertate. Acolo i-am descoperit pe Bob Dylan, pe Rolling Stones, pe Pink Floyd, dar şi pe Maiakovski, pe Esenin, pe Federico Garcia Lorca, dar şi pe Vali Sterian, şi pe Victor Socaciu, pe Tatiana Stepa, şi... mai vreţi?
S-a spus că a fost un fenomen propagandistic pro-Ceauşescu. Poate, dar nu uitaţi că, pe Ceauşescu l-au dat jos exact aceşti „îndoctrinaţi”. La Revoluţie se cântau cântece de la Cenaclul Flacăra! Păi, unde e „îndoctrinarea”? Atunci, ori a fost o acţiune perfect sinucigaşă a poetului de curte Păunescu, ori a fost pur şi simplu un mare fâs al aparatului de propagandă. Iarăşi, istoria va descifra şi această enigmă.
Cert este că nu ne agăţa nimeni cu arcanul să mergem, ba chiar îţi trebuiau „pile” serioase ca să prinzi un bilet. Şi vorbim de spectacole pe stadioane, unde, - pare ridicol astăzi, gândindu-ne la bălăcăreala numită „fotbal”-încap 20-30.000 de oameni! Se făceau spectacole până la ora 3-4 dimineaţa şi, credeţi-ne, cei care zâmbiţi îngăduitor, nu pleca NIMENI până la sfârşit! Cântam de răguşeam, recitam cu un Păunescu în delir şi totdeauna într-o formă de zile mari. Putea să plouă cu găleata, nu conta!
Au fost primele noastre diferende cu părinţii atunci, cu autoritatea, în general. Vă amintiţi vorbele care circulau printre „oamenii de bine”? Că Păunescu-orgii, beţii, droguri ( droguri! Pe vrema lu’Ceaşcă!) .
Şi acum când (re)citesc „Ruga pentru părinţi”, îmi dau lacrimile. Ca atunci! Şi, nu ştiu cum, este imposibil a o citi fără să îmi sune in urechi vocea lui Ştefan Hruşcă: „ Enigmatici şi cumiiinţi....”
După Revoluţie, Păunescu a fost propria sa victimă. Cei care îl adulau acum îl ocoleau. Creaţia sa se întorsese împotriva sa. Devenise anacronic. Ce e de apreciat, după mine, a fost însă consecvenţa sa. Nu a căutat să fie altceva decât ce a fost. Nu s-a dat mare dizident, mare anticomunist. Nu a întors-o spre capitalism nici măcar de faţadă, ca Tătuca Iliescu. A fost şi a rămas un comunist în fiinţă şi un naţionalist în credinţă. Şi trebuie apreciat, chiar dacă nu eşti de aceeaşi părere.
Poţi fi de acord cu el sau nu. Îl poţi urî sau adula. Cam ăsta a fost Păunescu. N-a prea lăsat loc de comme çi-comme ça.
Şi.... mai vorbim peste vreo douăzeci de ani!

Plăieşii lui Porumboiu la porţile Europei

Ce n-au reuşit nemţenii, nici ieşenii megieşi,
Iată, face Porumboiu, cu armata de plăieşi!
Chiar dacă la ei acasă este foame şi e frig,
Ei au dus echipa asta până-n Europa League!
Ce Dinamo, ce Craiova, ce Rapid şi care Stea?
Tot Vasluiul este „fruncea” şi echipa „cea mai cea”!
Europa-i speriată, face-n apărare zid,
Începând cu Barcelona, până la Real Madrid!
Explicaţii pot fi multe, câtă iarbă pe Pâmănt,
Dar, au declarat aseară purtătorii de cuvânt,
Că ameninţări există, după cum s-a dovedit:
Cică, fotbaliştii nu sunt ceva neobişnuit,
Nici suporterii nu-s fiare, bătăuşi, sau huligani
Şi nici clubul nu e-n lipsă, precum altele, de bani.
Însă au aflat un lucru, care le tot dă fiori:
Moldovencele-s frumoase şi-i vrăjesc pe jucători!
Ba, există situaţii, dovedite, mă-nţelegi,
De-au rămas la moldovence, galeriile întregi!
Trebuie măsuri luate, totul pentru-a evita
Un conflict cu Europa şi demografia sa.
Şi atunci, spre a fi pace, şi-n Vaslui şi primprejur,
Va ieşi Vasluiul sigur, poate chiar din primul tur!

Candidatul

Parodie după „Sergentul” de Vasile Alecsandri –

Pe drumul de costişă, ce duce la Vaslui,

Mergea un om, cu jale zicând în gândul lui:

„Mai lungă-mi pare calea, acuma la votare,

Aş vrea să zbor, dar preţul şi pe Low-Cost e mare”!

Şi, bietul om, slab, palid, având sumanul rupt

Şi o cămaşă veche, bucăţi, pe dedesubt,

Păşea, trăgând sacoşa cu lapte şi cu pâine,

Şi se gândea cu grijă la ce mănâncă mâine.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată

Şi înjura de mamă şi înjura de tată.

Şi îi ieşea afară, din vechiul său palton

O sticlă de tărie şi-al pensiei talon.

Românul venea singur, pe drumul plin de soare,

Când, iată că aude fanfare sunătoare.

Şi vede, nu departe, în faţa lui venind,

O caravană mare, afişe împărţind.

Erau de la partidul aflat la guvernare,

Şi promiteau şi luna şi toată-a mării sare.

În frunte, Candidatul, mergând cu un Merţan,

La bravii săi tovarăşi privea, rânjind viclean.

Şi inima, în pieptu-i, bătea cu foc, deşteaptă,

Căci el visa, privindu-i, diurna ce-l aşteaptă.

Deodat’, el dă cu ochii de searbădul român,

Ce sta, sorbind din sticlă, sub un stejar bătrân.

Şi mult se minunează şi nici nu-i vine-a crede,

Când îi luă talonul şi pensia i-o vede.

Opreşte caravana şi,-n stilu-i consacrat,

Rosteşte-o cuvântare, desigur, ne-ntrebat,

Şi-i spune cu blândeţe: „De unde vii, străine?”

„ De la Vaslui vin, tată”! „Cum e acolo”? „Rău”!

„Dar pensia aceasta, cum, cine ţi-a adus-o?”

„Mi-a dat-o Iliescu, iar Băse mi-a redus-o”!

„Şi iar votezi cu dânşii?” „Ştiu eu, dacă, drept plată,

Îmi dai un kil de zahăr, eu te votez îndată!

Mai bagă o făină, mai bagă şi un pui

Şi te votez pe tine, în scaun, la Vaslui”!

Atuncea, Candidatul, vorbeşte cu-al său staff,

Îi zvârle o găleată şi-un kil de lapte praf,

Şi pleacă mai departe, că privindu-l sfidător,

Românului, la urmă, trăgându-i şi-un picior!