A început revoluţia bunului simţ !(?)

Antonescu cel năuc,
Nu s-a complicat deloc:
Şi-a şters contul de Facebook,
Şi-a intrat în FeseBoc!

Bucureştiul ar putea rămâne fără gaze!!

Extraordinar! Nu-mi vine să cred ce citesc.
Şedinţă la Ministerul Economiei. S-a solicitat sporirea importurilor de gaze naturale. Există pericolul ca cetăţenii Bucureştiului (şi poate nu numai) să rămână fără căldură. Şocant este nu că se poate întâmpla asta, ci că se întâmplă după nici o săptămână de temperaturi mai serioase, de iarnă. Să fim serioşi, până acum a fost un fel de primăvară! Păi atunci, unde sunt munţii ăia de gaze inmagazinate în subteran care, ne asigurau oficialii TRANS şi ROMGAZ, sunt suficienţi să trecem prin iarnă? Ce naiba ne făceam dacă începea gerul din Noiembrie, ca în alte dăţi?
Nu cred în teoriile care văd conspiraţii peste tot. Nu cred că asta face parte dintr-un plan de diabolizare a Puterii. Deşi, vorba cuiva, urlătorii din piaţă n-or să strige „Jos Oprescu, ci, evident, „Jos Băsescu”! Pentru că, nu-i aşa, tot „tiranul” e de vină că nu-i gaz pe ţeavă!
Mai degrabă cred în realitatea prostiei româneşti şi a muncii specific „la stat”, extenuantă între 10.00 şi 10.05, când se mută dosarele de pe un birou pe altul şi când se calculează sporurile de neimaginat pentru un truditor la patron. Cu adăugirea că ultimului nu-i arde de ars prin pieţe şi „agore”, pentru că are treabă.
Pe bune.

… demonstranti, ati pierdut inainte de a incepe ! Obisnuiti-va cu ideea Alin Fumurescu ianuarie 19, 2012 Dezbatere, Politica & Doctrine Deocamdata nu

… demonstranti, ati pierdut inainte de a incepe ! Obisnuiti-va cu ideea
Alin Fumurescu ianuarie 19, 2012 Dezbatere, Politica & Doctrine
Deocamdata nu sunt comentarii 161 Vizualizari

… nu e insa cazul nici sa va enervati, nici sa va lasati cuprinsi de disperare. Sa va enervati, n-are rost : asta nu e o parere, e un fapt. Sa va lasati cuprinsi de disperare, iarasi n-are rost : dimpotriva, puteti sa va felicitati. O meritati din plin.

Si-acum sa vedem de ce ati pierdut inca inainte de a incepe. Pai, mai intai de toate, pentru ca va imaginati – fiecare in felul vostru – o lume mirifica, sublima, dar una care prezinta si-un mic defect : lipseste cu desavarsire. O lume care n-a fost si nu va fi niciodata posibila. Vorba lui Michael Munger, de la Duke University, un libertarian declarat, nesuferit de inteligent chiar si pentru libertarieni : « Libertarianismul e precum inorogul care trage vanturi cu aroma de trandafiri. Toti il iubim, dar asa ceva nu exista » (nu se exista, ar fi zis un ardelean J). Prin extensie, argumentul poate fi aplicat deopotriva celor care viseaza o democratie directa, vreo forma hipster de socialism sau comunism, pensiile si salariile cresc pentru ca asa vrea majoritatea, sau pur si simplu o lume in care politicienii sunt de buna credinta, nu mai exista coruptie, toti isi fac treaba, toti sunt angajati civic, nimeni nu mai scuipa seminte pe jos, si, daca tot e sa tragem vanturi (ceea ce nu-i sigur), macar sa fie cu aroma de trandafiri. s.a.m.d.. Daca oamenii ar fi zei, zicea Aristotel, n-ar mai avea nevoie de politica. Dar nu suntem nici macar ingeri.

Asta asa, la modul general. Intrand acum in detaliile mundane, esecul devine si mai mult o chestiune de fapt. Din nou, de la general, spre particular : marea ingrijorare a tuturor protestatarilor de buna credinta pare sa fie posibilitatea de manipulare a demonstratiilor in favoarea opozitiei. A USL. Consensul e ca « toti sunt o apa si-un pamant » si ca protestele sunt impotriva intregii clase politice. De fapt, impotriva « sistemului ». Colac peste pupaza, dupa cum remarca Mihai Gotiu, frica de manipulare poate fi cea mai mare manipulare. [Nota : Mihai, n-ai mentionat sursa de inspiratie - discursul inaugural al lui FDR : « All we have to fear is fear itself ! »] Asa si e, cu amendamentul ca, in politica reala, lucrurile nu se opresc nici la pupaza, dar nici la colac. Peste colacul lui Gotiu mai vine o pupaza, care zice ca asta e manipularea manipularii, si-apoi inca un colac, care zice ca asta e manipularea manipularii manipularii, si tot asa, pana la sfarsitul lumii asteia. In politica, manipularea manipularii e tot o manipulare care se cere manipulata.

Si altfel nu poate fi. Asta e conditia umana.

Mai mult. Lumea zice ca s-a saturat de politica si de politicieni – dar si asta e tot politica. Cand iesi in strada sau ramai pe canapea, tot politica faci. « Anti-sistemul » e tot un sistem. Nu va mai amagiti singuri. Nimeni nu poate sari peste propria-i umbra. Asta-i valabil si-n Romania si aiurea.

Inorogii care trag vanturi cu aroma de trandafiri sunt mirifici, sublimi, dar lipsesc cu desavarsire. Macar asta s-ar cuveni lamurit din capul locului.

Si-acum detaliile din ce in ce mai meschine – da’ asta-i viata, n-avem ce face. Nu ne hranim cu ambrozie (ba chiar si zeii aia de-o faceau nu erau scutiti de problemele astea, mai triviale). Daca Boc isi da demisia, USL va castiga viitoarele alegeri, vreti, nu vreti. Ce-ar insemna asta, nu ma mai caznesc sa explic. Cine nu intelege, sa nu inteleaga. Daca Basescu isi da demisia si se organizeaza anticipate, tara se scufunda in haos pentru cateva luni. In actualul context, haosul echivaleaza cu prapastia. Daca nu ma credeti, intrebati-i pe unguri. Intrebati-l pe Orban, care, ocos, n-a vrut « sa-si vanda tara ». O face acum, de nevoie, in conditii mai proaste. Uitati de maririle de salarii si pensii, ca alea nu vi le poate asigura decat inorogul de mai sus. Decalarea alegerilor ? Da, asta se mai poate – asta e fezabil. Rosia Montana ? Da, si proiectul asta se mai poate opri. Si asta e fezabil. Ma indoiesc, insa, ca aceste solutii punctuale (vezi reintoarcerea lui Arafat la Minister si reluarea dezbaterilor pe legea Sanatatii) ii vor multumi pe cei care vor « revolutia sistemului ». (A propos, « revolutie » inseamna intoarcerea la punctul de plecare. La care punct s-ar intoarce acesti « revolutionari » mi-e neclar – spre deosebire de Decembrie ’89).

Buuun. As putea continua asa mult si bine, cu tema violentelor, a lipitorilor de afise adusi cu autocarele, dar mi-e teama ca va demoralizez de tot si nu fac decat sa aman o concluzie care nu poate fi evitata : ati pierdut ! Indiferent din ce parte va uitati, indiferent dinspre ce parte ati intrat in piata, la demonstratii, ati pierdut. Inorogii nu exista. Asta-i faptul.

Si-acum vine partea buna : Nu conteaza ! Nu conteaza ca ati pierdut ! Conteaza ce ati pierdut si cum. Spune-mi ce-ai pierdut ca sa-ti spun cine esti. Sunteti intr-o companie buna. Daca e sa ne luam numai dupa Romania si numai dupa ultimele doua decenii (desi exemplele ar fi mult mai numeroase) n-aveti de ce sa va rusinati. Dimpotriva ! Si cei care am iesit in strada in Decembrie ’89 tot inorogi visam. Si noi am pierdut. Revolutia noastra a fost « furata ». Dar nu m-am plans nici atunci, nici acum. Nimeni nu-mi poate fura mie ceea ce-am simtit atunci – sentimentul acela de eliberare. Si-apoi Piata Universitatii. SI-acolo am pierdut – dar cat de frumos am facut-o ! Mi-a placut, chiar cand am fost la mineriade, chiar cand mi-am incasat portia de lacrimogene, chiar cand m-am speriat mai mult de gospodinele isterice strigand « Ucide-l ! Ucide-l ! » decat de mineri sau de scutieri, chiar cand am fost arestat intervievand cativa soldati pusi sa pazeasca cladirea Radioului. Si-am mai iesit o data in strada, in 1996, cand cu victoria CDR. Si-atunci am pierdut. Nici atunci nu mi-a parut rau, dupa cum nu-mi pare nici acum.

Pierzand, am castigat de fiecare data. Atata vreme cat te ambitionezi sa castigi prin KO, n-ai cum sa nu pierzi.

Asa ca repet : Ati pierdut !

Cand, insa, incepi sa contabilizezi punctele castigate, lucrurile incep sa se prezinte intr-o alta lumina. Ce-ar fi fost Romania fara Decembrie ’89, fara Piata Universitatii, fara Victoria CDR din 1996?

Nu va iluzionati : politica nu se poate conduce din strada. In strada stai cat stai, dupa care mergi acasa – si tot altii fac legile. Sa nu se iluzioneze insa nici cei care incearca sa va minimizeze efectul.

Lumea nu s-a schimbat cu « cinici », nici cu « realisti ». Lumea s-a schimbat cu oameni care au pierdut fugarind inorogi.

Si, daca nu ma credeti, uitati-va la Iisus.

El nu si-a facut iluzii.

Sugestie către UE

Ca să nu mai dăm prilej de confuzii legate de termenii RROM - ROMÂN, şi ca să înţeleagă şi alţii ce provoacă această confuzie, propun ca, de acum încolo, ţiganilor din Ungaria să li se zică MMAGHIARI, celor din Bulgaria BBULGARI, celor din Serbia, SSÂRBI ş.a.m.d.

Mari comici în viaţă

Din ciclul „Ba pe-a mamii dumneavoastră”, să ne distrăm şi să ne crucim citind:

Bistriţa , 29 noiembrie 2011. Conferinţă de presă USL. Întrebare referitoare la eliminarea lui Ion Iliescu din PSD, ţinînd cont de violenţele din timpul mineriadelor. Răspuns.
“Pe ce se bazează asta? Pe un veridict al justiţiei? E la fel de adevărată ca aceea că Băsescu a furat Flota acestei ţări. În fata justiŢiei, e o afirmaţie la fel de adevărată, ba chiar cea cu Flota e pusă la frigider. Mai vedem, e suspendată. În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineti, cu ce le făcea? Cu mîinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoasteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu. [...] Dacă vreţi să zicem aşa, Ion Iliescu e retras, e într-o poziţie de onoare, participă la nişte întîlniri ale PSD, spune lucruri corecte. Ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie, iar România, stimate domn, e singura ţară din Europa care e condusă de doi comunişti, Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce demult România.” - Crin Antonescu, preşedinte PNL, copreşedinte USL, fost şi presupus viitor candidat la Preşedinţia României.

Alo, Crinuleţ, dar ai uitat de Ministrul Agriculturii, care a asigurat pâinea pe care au mâncat-o minerii atunci!

Viziunea politică a unui lider umflat cu pompa

Iulie 2010. La Budapesta, premierul Viktor Orban denunţă cu mânie proletară acordul cu FMI, anunţând eliberarea Ungariei de sub jugul financiar mondial. Ţara merge înainte fără „sclavia” instituţiei mondiale!
La Bucureşti, preşedintele PSD, Viktor Ponta, exultă, constatând cât de josnic e Guvernul României şi, evident, Băsescu ( el, împreună cu co-păcăliciul de la conducerea USL, nu ştiu să spună „preşedintele Băsescu”, măcar) care ţin ţărişoara noastră la cheremul bancherului mondial.
Noiembrie 2011. Ungaria e în prag de criză. Forintul scânceşte, datoria publică e undeva pe la 80%, perspectivele sunt sumbre. Ce fac băţoşii guvernanţi maghiari? Îşi recunosc greşeala şi reîncep tratativele cu FMI pentru salvarea ţării. Victoraş şi ai săi? „Aaa, păi noi n-am spus aşa ceva. Băsescu dezinformează şi incită. Jos cu el”!
Octombrie 2011. După săptămâni încordate de discuţii şi tratative duse prin cancelariile europene pentru a scoate din rahat (scuzaţi eufemismul) Grecia, se ajunge la un compromis care şterge dintr-un foc jumătate din datoria ţării , colosala sumă de peste 100MILIARDE de Euro, cu condiţia ca şi grecii să-şi pună un picuşor pielea la saramură şi să o lase cu souvlaki şi tzatziki mai domol, renunţând la al 14-lea salariu şi la a 15-a pensie. Poate de asta, premierul de atunci, Giorgios Papandreu dă cu leuca la întoarcerea la Atena şi anunţă un referendum prin care să ceară acordul „boborului”. Ca şi cum cineva ar putea aproba entuziast să-şi reducă veniturile şi să munească niţeluş mai mult, doar de dragul amorului de ţară. Consternare generală în Europa, sentimentul că liderii au fost traşi pe sfoară prinde rădăcini. Un singur greieraş cântă voios la Bucureşti, că bine face grecul, nu ca despotul Băsescu! Poporul să-şi exprime voinţa, nu tiranul!. Referendum! Asta e. Că, nu demult, şi la noi, printr-un referendum, românii au decis Parlament unicameral şi maxim 300 de burtoşi în Parlament, nu se pune, că a fost o şmecherie de-alui Băsescu. Jos cu el!
Octombrie 2011. Papandreu e făcut cu ou şi cu oţet în Parlamentul Greciei şi îşi dă demisia, fiind înlocuit cu un nou premier, care recunpaşte că ţara nu are alternativă şi se angajează să ducă la îndeplinire un program înfiorător de austeritate , dar pe măsura situaţiei disperate. Reacţia lui Pontandreu? Alo....!
Octombrie 2011. Într-o postare pe blog, viitorul posibil prim-ministru al României se declară extaziat de premierul spaniol, Zapatero,pe care îl declară cel mi bun purtător al numelui de cizmar”, cum se traduce, nu ca Băsescu al nostru, care... Mă rog, logica scapă, dar asta nu îl deranjează pe mult prea micul Titulescu, ocupat cu războiul prostănaco-prostănac din partid.
Noiembrie 2011. Alegeri parlamentare în Spania. Confruntaţi cu un şomaj înspăimântător, peste 20% şi cu perspactiva neagră a repetării scenariului grec, spaniolii îi dau un şut în poponeţ marelui cizmatero şi aduc la putere Partidul Popular de dreapta, care anunţă sfârşitul siestei şi măsuri de austeritate.
Ocupat să-i administreze bunga-bunga lui Geoană, Victoraş şi Crinuleţ au uitat de Berlusconi, aruncat şi el peste copaie de italieni. Dar au un alt Cavaliere aici, la Bucureşti. Care , pentru toate cele de mai sus, trebuie suspendat! Jos cu el!
Curat viziune politică! Dovedită cu vârf şi îndesat până acum.

Mi-e dor să merg la meci / Amintiri din copilăria ploieşteană

Mi-e dor să merg, cu tatăl meu, la meci,
Să înfruntăm răcoarea şi nămolul,
Să stăm chirciţi sub stropii mari şi reci
Şi să urlăm când bagă gol Petrolul!

Mi-e dor să stăm pe scorojite bănci,
Pe locuri vechi şi lângă cunoştinţe,
Şi să luăm, de-un leu, de la ţigănci,
Cornete încărcate cu seminţe.

Mi-e dor să-mi facă tata, din ziar,
Un coif împăturit în unghiuri scurte,
Cu care să m-asemăn cu-un zidar
Ce-a dat cu var pereţii dinspre curte.

Mi-e dor să fiu copil emoţionat,
Pe care-l trec uimirea şi fiorii
Când, pe terenul verde şi tuşat,
De la cabine, intră jucătorii.

Mi-e dor să fiu la table, copilot,
Să suflu-n zar, să iasă cel valabil,
Şi s-aruncăm cutie, zaruri, tot,
Atunci când marţul e inevitabil.

Mi-e dor să ne mutăm pe stadion,
Cum trece vremea, să nu ţinem seama,
Doar-doar Petrolul iese campion,
Şi chiar de-o să ne certe-acasă mama.

Mi-e dor să mergem iar la fotbal, toţi,
Ca la un joc, sau ca la sărbătoare.
Jandarmi să nu mă cate şi-n chiloţi,
Să-mi dea bastoane pentru-o scobitoare!

Mi-e dor să vizionez un meci curat,
Să văd, pe stâlpi, cum publicul se suie,
Şi să aud scandând adevărat,
Mai mult cu „Hai” şi mai puţin cu „Muie”!

Şi mai mi-e dor, o spun ca un profan,
Cu galeria să pornim cântarea,
Pe stradă, la Ploieşti, că şi-acest an,
Am evitat din nou retrogradarea!