miercuri, 24 noiembrie 2010

Să vorbim ca să ne aflăm în treabă

Poezioara mea-parodie, "L'hiver sur la ulitza", prezentă şi pe acest blog, a starnit neaşteptate ecouri. Inclusiv o reacţie "corectă politic" a unei doamne stabilite chiar în Franţa, care mă acuza, nici mai mult nici mai puţin decât de "discriminare". Mai să mă tăvălească în catran şi fulgi, nu alta! Redau cateva din răspunsurile mele depe http://www.agonia.ro/.
Haideţi, doamnă, să fim serioşi! Unde naiba vedeţi dumneavoastră discriminarea aici? Dacă vreţi, discriminat mă simt eu, care văd listele de admitere la facultăţi unde e rubrică separată "Rromi", locuri furate unor canididaţi care poate au capacitate, dar nu aparţin unei minorităţi "discriminate".Chiar credeţi că francezii au adunat de pe străzi nişte lepre, uitându-se la culoarea pielii?Înseamnă că nu aţi simţit ruşinea fără seamăn pe care o simt oridecâte ori, în orice capitală europeană, mă agasează nesimţirea şi hoţia de care dau dovadă aceşti "discriminaţi" care nu au în comun cu mine decât paşaportul românesc.Şi să pui asta pe seama "discriminării", iertaţi-mă, este o orbire fără măsură!Pentru ceilalţi "incorecţi politic", mulţumiri pentru sesizarea adevăratelor valenţe ale textului!
O să salvez toate aceste comentarii şi o să le pun deoparte, bine. Poate într-un viitor (sper) apropiat le voi arăta şi altora şi vom râde în hohote, văzând ce furtună s-a stârnit în păhăruţul meu cu apă. Şi poate vom înţelege ce înseamnă să-ţi pui ochelari de cal şi să refuzi să vezi alte tonuri decât roz. Sper din tot sufletul să nu ajungem ca în State, unde unui om NEGRU la piele să trebuiască să-i spui AFRO AMERICAN (!!!!!), altfel te mănâncă alţii asemenea dumneavoastră. Eu, în parodia mea am expus o realitate, o stare de fapt, vizibilă oriunde in Europa, dacă vrei să o vezi şi nu te imbeţi cu apa chioară a unor imagini idilice. N-am spus că trebuie gazaţi ţiganii, ci am spus că nu sunt de acord cu discriminarea pozitivă ( cu atât mau mult cea negativă), care face ca unii să fie mai egali ca alţii şi, mai mult, pupaţi în fund (îmi cer scuze pentru cuvântul "pupaţi"), poate-poate se fac gigea!Şi dacă unii înţeleg "rasism" şi "discriminare" acolo unde nu e, e treaba lor. Activismul de sorginte hormonală e boala democraţiei. Când a fost în vremuri totalitare, am văzut unde a dus. Acum, măcar (unii) putem râde. Lăsaţi-ne măcar acest drept.
Eu nu ştiu unde aţi văzut că munceau şatrele din Franţa. Va spun eu, doamnă, muncesc oamenii sărmani plecaţi pentru asta.Am întâlnit pe unde m-a dus jobul români care MUNCEAU şi în Franţa, şi în Germania, şi în Italia, dar n-am văzut firicel de fustă creaţă. Pe acelea le-am văzut "muncind" cu puradelul în braţe, fie prin faţa magazinelor, fie prin metrourile marilor metropole. Iar domnii masculi aveau o ciudata pasiune de a se plimba cu o haină pe braţ prin metrou, ciocnindu-se "întâmplător" de oameni. Şi, de fiecare dată, evident dintr-un rasism sfidător, a trebuit să îmi pipăi buzunarul să văd dacă mai am portmoneul. O data a fost lipsă la apel, dar, mă rog, era un discriminat şi nu e cazul să îl cert pentru asta!Aşa că, mai slăbiţi-mă cu imaginile lacrimogene cu bieţii exploataţi.Am prieteni negri, am prieteni chinezi, de toate rasele. Nu mă interesează culoarea pielii când imi aleg prietenii. Şi nu trebuie să vă dau dumneavoastră socoteală asupra scrisului meu. Vă place, bine, nu vă place, au revoir!

duminică, 7 noiembrie 2010

Un reper al tinereţii mele

A murit Adrian Păunescu. Prilej pentru unii să-l bălăcărească, pe alţii, să-l idolatrizeze.
Că a fost un mare poet, că nu... asta numai istoria o va dovedi. În literatură, ierarhiile sunt o prostie. Mai ales cele făcute prin vot popular.
Eu vreau să vorbesc ca unul efectiv marcat de AP. Generaţia mea a fost generaţia însemnată cu fier roşu de Cenaclul Flacăra. Place sau nu unora, acolo am învăţat să apreciem poezia, muzica, atmosfera de libertate. Acolo i-am descoperit pe Bob Dylan, pe Rolling Stones, pe Pink Floyd, dar şi pe Maiakovski, pe Esenin, pe Federico Garcia Lorca, dar şi pe Vali Sterian, şi pe Victor Socaciu, pe Tatiana Stepa, şi... mai vreţi?
S-a spus că a fost un fenomen propagandistic pro-Ceauşescu. Poate, dar nu uitaţi că, pe Ceauşescu l-au dat jos exact aceşti „îndoctrinaţi”. La Revoluţie se cântau cântece de la Cenaclul Flacăra! Păi, unde e „îndoctrinarea”? Atunci, ori a fost o acţiune perfect sinucigaşă a poetului de curte Păunescu, ori a fost pur şi simplu un mare fâs al aparatului de propagandă. Iarăşi, istoria va descifra şi această enigmă.
Cert este că nu ne agăţa nimeni cu arcanul să mergem, ba chiar îţi trebuiau „pile” serioase ca să prinzi un bilet. Şi vorbim de spectacole pe stadioane, unde, - pare ridicol astăzi, gândindu-ne la bălăcăreala numită „fotbal”-încap 20-30.000 de oameni! Se făceau spectacole până la ora 3-4 dimineaţa şi, credeţi-ne, cei care zâmbiţi îngăduitor, nu pleca NIMENI până la sfârşit! Cântam de răguşeam, recitam cu un Păunescu în delir şi totdeauna într-o formă de zile mari. Putea să plouă cu găleata, nu conta!
Au fost primele noastre diferende cu părinţii atunci, cu autoritatea, în general. Vă amintiţi vorbele care circulau printre „oamenii de bine”? Că Păunescu-orgii, beţii, droguri ( droguri! Pe vrema lu’Ceaşcă!) .
Şi acum când (re)citesc „Ruga pentru părinţi”, îmi dau lacrimile. Ca atunci! Şi, nu ştiu cum, este imposibil a o citi fără să îmi sune in urechi vocea lui Ştefan Hruşcă: „ Enigmatici şi cumiiinţi....”
După Revoluţie, Păunescu a fost propria sa victimă. Cei care îl adulau acum îl ocoleau. Creaţia sa se întorsese împotriva sa. Devenise anacronic. Ce e de apreciat, după mine, a fost însă consecvenţa sa. Nu a căutat să fie altceva decât ce a fost. Nu s-a dat mare dizident, mare anticomunist. Nu a întors-o spre capitalism nici măcar de faţadă, ca Tătuca Iliescu. A fost şi a rămas un comunist în fiinţă şi un naţionalist în credinţă. Şi trebuie apreciat, chiar dacă nu eşti de aceeaşi părere.
Poţi fi de acord cu el sau nu. Îl poţi urî sau adula. Cam ăsta a fost Păunescu. N-a prea lăsat loc de comme çi-comme ça.
Şi.... mai vorbim peste vreo douăzeci de ani!

luni, 1 noiembrie 2010

Plăieşii lui Porumboiu la porţile Europei

Ce n-au reuşit nemţenii, nici ieşenii megieşi,
Iată, face Porumboiu, cu armata de plăieşi!
Chiar dacă la ei acasă este foame şi e frig,
Ei au dus echipa asta până-n Europa League!
Ce Dinamo, ce Craiova, ce Rapid şi care Stea?
Tot Vasluiul este „fruncea” şi echipa „cea mai cea”!
Europa-i speriată, face-n apărare zid,
Începând cu Barcelona, până la Real Madrid!
Explicaţii pot fi multe, câtă iarbă pe Pâmănt,
Dar, au declarat aseară purtătorii de cuvânt,
Că ameninţări există, după cum s-a dovedit:
Cică, fotbaliştii nu sunt ceva neobişnuit,
Nici suporterii nu-s fiare, bătăuşi, sau huligani
Şi nici clubul nu e-n lipsă, precum altele, de bani.
Însă au aflat un lucru, care le tot dă fiori:
Moldovencele-s frumoase şi-i vrăjesc pe jucători!
Ba, există situaţii, dovedite, mă-nţelegi,
De-au rămas la moldovence, galeriile întregi!
Trebuie măsuri luate, totul pentru-a evita
Un conflict cu Europa şi demografia sa.
Şi atunci, spre a fi pace, şi-n Vaslui şi primprejur,
Va ieşi Vasluiul sigur, poate chiar din primul tur!

miercuri, 27 octombrie 2010

Candidatul

Parodie după „Sergentul” de Vasile Alecsandri –

Pe drumul de costişă, ce duce la Vaslui,

Mergea un om, cu jale zicând în gândul lui:

„Mai lungă-mi pare calea, acuma la votare,

Aş vrea să zbor, dar preţul şi pe Low-Cost e mare”!

Şi, bietul om, slab, palid, având sumanul rupt

Şi o cămaşă veche, bucăţi, pe dedesubt,

Păşea, trăgând sacoşa cu lapte şi cu pâine,

Şi se gândea cu grijă la ce mănâncă mâine.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată

Şi înjura de mamă şi înjura de tată.

Şi îi ieşea afară, din vechiul său palton

O sticlă de tărie şi-al pensiei talon.

Românul venea singur, pe drumul plin de soare,

Când, iată că aude fanfare sunătoare.

Şi vede, nu departe, în faţa lui venind,

O caravană mare, afişe împărţind.

Erau de la partidul aflat la guvernare,

Şi promiteau şi luna şi toată-a mării sare.

În frunte, Candidatul, mergând cu un Merţan,

La bravii săi tovarăşi privea, rânjind viclean.

Şi inima, în pieptu-i, bătea cu foc, deşteaptă,

Căci el visa, privindu-i, diurna ce-l aşteaptă.

Deodat’, el dă cu ochii de searbădul român,

Ce sta, sorbind din sticlă, sub un stejar bătrân.

Şi mult se minunează şi nici nu-i vine-a crede,

Când îi luă talonul şi pensia i-o vede.

Opreşte caravana şi,-n stilu-i consacrat,

Rosteşte-o cuvântare, desigur, ne-ntrebat,

Şi-i spune cu blândeţe: „De unde vii, străine?”

„ De la Vaslui vin, tată”! „Cum e acolo”? „Rău”!

„Dar pensia aceasta, cum, cine ţi-a adus-o?”

„Mi-a dat-o Iliescu, iar Băse mi-a redus-o”!

„Şi iar votezi cu dânşii?” „Ştiu eu, dacă, drept plată,

Îmi dai un kil de zahăr, eu te votez îndată!

Mai bagă o făină, mai bagă şi un pui

Şi te votez pe tine, în scaun, la Vaslui”!

Atuncea, Candidatul, vorbeşte cu-al său staff,

Îi zvârle o găleată şi-un kil de lapte praf,

Şi pleacă mai departe, că privindu-l sfidător,

Românului, la urmă, trăgându-i şi-un picior!

marți, 26 octombrie 2010

L'hiver sur la ulitza

L’hiver sur la ulitza


A-nceput de ieri să cadă

Câte-un rrom, pe urmă doi.

Franţa pusă e pe sfadă,

Şi ni-i dă pe toţi grămadă,

Înapoi.


Nu e cuşer, dar e bine

Pentru Sarkozy, acum;

Taberele-s toate scrum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.


Sunt ţigani şi balabuste,

Vin la Otopeni, ţipând,

Şi se-mping şi sar râzând,

Şi se-mpiedică de fuste,

Vrând-nevrând.


Cei mai mari, acum, din sfadă,

Stau, pe-ncăierare puşi,

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi stau grămadă

Lângă uşi.


Colo-n colţ, acum răsare

Un ţigan mai mărunţel,

Chinuindu-se să care

O sacoşă mult mai mare

Decât el.


Opt cercei într-ânsa are,

Cinci brăţări şi-un portofel,

De la nişte trecătoare,

Pe sub turnul ăla mare,

Zis Eiffel.


Altul, zău, cu dânsul, n-are

Nici bagaje, nici nimic,

Doar un lanţ, cu-o cruce mare,

Care saltă în mişcare

Pe buric.


Trei ţigănci cu burta mare

Şi cu rochii fistichii,

Nu au loc ca să coboare,

C-alăptează fiecare

Doi copii.


Un reporter vine-n grabă

Să le ia un interviu

Şi se-nvârte în pustiu

Până când răspunde-o babă,

Cam târziu.


Se-oţărăşte rău bătrâna

Către cel cu microfon,

Şi-l înjură francofon,

Fi’ncă nu mai e româna

De bonton.


Zice: -„Merde, cam mare graba,

N-am făcut nimica rău,

Uite-aici, îţi spune baba,

Ne băgară pe degeaba

La bulău.


Şi, degeaba ne-au dat banii

Că, mai şmecheri suntem noi.

Într-un an sau maxim doi,

Ne întoarcem, toţi ţiganii

Înapoi.


Nu e mare socoteală

Că acasă ne-aţi trimis,

Ne-adunăm la repezeală

Şi să vezi atunci ciordeală

La Paris”!

joi, 4 martie 2010

ZÂMBETONIERA la Ploieşti



E, nu sunt chiar 20 de ani, 4 luni, 3 săptămani şi 2 zile, dar 20 de ani, 4 luni, 2 săptămâni şi 3 zile tot sunt!

Aseară, la Casa de Cultura a Studenţilor din UPG Ploieşti (sau, pe limba noastră, IPG Ploieşti), a avut loc primul spectacol din acest mileniu al trupelor reunite ale vremurilor bune ale culturii studenţeşti ploieştene.

Pretextul a fost re-re-lansarea ZÂMBETONIEREI, care, nu-i aşa, trebuia să o lansez şi în oraşul meu natal! Şi, pentru asta, am chemat sub arme, ca sprijin, floarea cea vestită, în frunte cu bobocul Daniel Iancu şi continuând cu boboceii Make, Ovidiu Mihăilescu , Puiu Creţu , dar şi port-altoiul Eugen Avram, pe lângă buturugile Mircea Melnic, Adi Ilie, Teo Medar, (ex-SATURNALIS), mlădiţa Râmă şi crengile: CATHARSIS, dar şi Dl. Marian Nicu şi Adi Nicorici.

Au lipsit motivat, Sergiu Simionescu şi Florin Toma.

Au fost prezenţi, nemotivat, Gabi Ioniţă şi cameratorul său, oficialităţi locale, dar şi un individ butonist la sonorizare.

Picaţi pe fondul războiului fratricid dintre Casa de Cultura şi conducerea UPG, ca de obicei, la mijloc, ne-am străduit să arătăm curajoşilor care s-au aventurat în sală cum se distrau odată burtoşii de pe scenă. Şi,sincer,în afară de burtoşii de pe scaune, mi s-a părut că văd adevărate hohote şi de la actuali studenţi, actuale soţii, profesori kamikaze, care au nesocotit anatema aruncată de Big Chief.

Ce-a fost? ZÂMBETONIERĂ cu sos de Stavrid cu Colţi de Argint, caricaturi Costel Pătrăşcan pe toţi pereţii, Romeo şi Julieta varianta IPG '89, AD LITTERAM la superlativ, Daniel Iancu imperial, Eugen Avram providenţial, Ovidiu Mihăilescu faţă de dur şi Make în pădurea cu alune!Şi, evident, deasupra tuturor, imponderabilul Adrian Ilie, capabil de o discuţie elevată şi cultă la cap, unică prin faptul că domnişoara de la masă n-a scos o vorbuliţă!

Mai mult, CATHARSIS regal sau regal CATHARSIS, cum doriţi, şi contribuţia studenţimii ploieştene actuale, un ansamblu de dans modern, ATLANTIS, care l-a făcut pe Mircea Melnic să regrete că nu a rămas repetent 25 de ani!

Remarcăm sigur că da, şi cuplul de prezentatori Mircea şi cuierul, spir(i)tuali, ironici şi prezenţi!

De fapt, adevăratul spectacol a urmat în miez de noapte, la Casa ploieşteană unde am fost martorii duelului bateriilor, în care Duracell-ul Make l-a epuizat pe titirezul Râmă.

Să ne vedem, deci, peste alţi 20 ani şi restul zile!!!

miercuri, 27 ianuarie 2010

ZÂMBETONIERA.... cimeeent!


Am comis-o şi pe asta!
Am reuşit sa realizez a doua carte de epigrame, culese în doi anişori.
Aş adăuga la lista de mulţumiri şi pe Băse, care a numit acelaşi guvern. Chiar mă îngrijoram, când erau alegerile că, dacă ieşea Prostănacul, se schimba guvernul şi se duceau dracului 30% din epigrame, care erau cu Boc şi boccii săi!
Vă aştept luni, 1 februarie, ora 17.30, la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, în piaţa Amzei, la lansarea oficiala a carţii.
Lansarea mai neoficială va avea loc pe 7 februarie, la Club Mojo, cu ajutorul prietenilor de la BOCANCUL LITERAR, la seara Pariului Pe Prietenie de la ora 18.00. Pentru cine nu ştie, Club Mojo este fostul Backstage, pe Gabroveni, 14.
Printre invitaţi, Eugen Avram, Make şi... mai aştept confimări.
Să fiţi atenţi ca strada e ţăndări si se merge doar pe un podeţ pe partea cu clubul. Ar fi indicat să renunţaţi la maşini, pentru ca nu ştiu să văspun unde să parcaţi staţia de metrou Unirii e la doi paşi şi... au bere bună la Mojo!
P.s. Acum, ca ZÂMBETONIERA e realitate, (s-a întărit), pot face si distribuire. Cine o doreşte, ma poate contacta pe mail şi o trimit pe poşta, sistem ramburs. Costul cartii, fara costurile de expediere, este de 13RON.

luni, 18 ianuarie 2010

În sfârşit,o voce raţională!

Scrisoare Deschisa: Stiinta la Rascruce de Vremuri
de Prof. univ. dr. Daniel David HotNews.ro

Asistam in ultima vreme la o recrudescenta a irationalului si ignorantei in forma non-stiintei si/sau pseudostiintei. Astfel, la Televiziunea Nationala se discuta in mod serios daca Astrologia este sau nu este stiinta, exista o ofensiva pentru scoaterea teoriei evolutioniste din manualele scolare, iar unii demnitari (ex. ministri) declara in mod public ca ei cred in Horoscop si Astrologie si ca isi ghideaza comportamentele si dupa ce spun acestea si/sau au clarvazatori ca si consultanti personali etc.Este drept ca in spatiul public fiecare poate promova ceea ce doreste, in conditiile in care respecta legea. Daca mass media privata poate alege in numele „rating-ului” sa promoveze irationalul si chiar prostia – o face pe banii ei –, institutiile publice nu au dreptul sa faca acest lucru! Desigur, in numele libertatii de gandire, se pot aborda oricand teme de frontiera sau neobisnuite, care inca nu sunt cunoscute sau epuizate de stiinta. Dar a reinventa teme moarte (ex. astrologia) si/sau a rezolva probleme rezolvate, in spatiul public, din fonduri publice, este o irosire iresponsabila a resurselor acum cand specia noastra se confrunta cu provocari majore care ii pun sub semnul intrebari insasi existenta. Ajunge sa amintim doar provocarile legate de: 1. schimbarea climei; 2. suprapopulare; 3. epuizarea resurselor; 4. foametea si mortalitatea infantila uriasa (in anumite zone ale globului); 5. amenintari potentiale din spatiul cosmic (ex. ciocnirea cu meteoriti masivi) etc.Ce facem noi in aceste situatii? Ne disipam resursele promovand pseudostiinta si non-stiinta, lovind astfel in stiinta, care este singurul demers care a aratat pana acum ca in principiu poate solutiona unele din aceste probleme. Cine credeti ca va dezvolta agricultura si zootehnia? Incantatiile sau ingineria genetica? Cine credeti ca va rezolva problemele de sanatate? Conjunctia „Jupiter cu Venus in Sagetator” sau o tehnologie medicala avansata? Si putem continua cu multe astfel de intrebari.Stiinta este un demers care rezolva probleme (teoretice si/sau practice). Nu inseamna ca a rezolvat toate problemele cu care ne confruntam si ca avem raspunsuri la toate intrebarile; stiinta este un demers continuu! Asadar, faptul ca anumite probleme nu sunt inca rezolvate de stiinta nu inseamna insa ca trebuie sa le dam pe mana pseudostiintei/non-stintei, mai ales cand acestea nu se prezinta ca alternative stiintei, ci se doresc recunoscute chiar ca parte a stiintei! Legenda Calului Troian este o ispita constanta!Rugam institutiile private de mass media sa sprijine promovarea stiintei si boicotarea sistematica a pseudosiintei si non-stiintei, atunci cand acestea pretind a fi similare stiintei. Solicitam in mod direct institutiilor publice de mass media intrarea in normalitate, prin sprijinirea modalitatilor serioase de acces la cunoastere (cunoasterea stiintifica, cunoasterea teologica si cunoasterea filosofica) si punerea pseudostiintei si nonstiintei la locul cuvenit: spectacol (entertaiment) si/sau cai alternative stiintei.Ar fi pacat ca eforturile si sacrificiile atator oameni de stiinta de-a lungul evolutiei civilizatiei umane sa fie invinse si sa paleasca in fata irationalului – prin simplul fapt ca este mai atractiv si bine promovat - acum cand avem atata nevoie de o abordare stiintifica serioasa.
Prof. univ. dr. Daniel DavidUniversitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Romania
Mount Sinai School of Medicine, New York, SUA
www.clinicalpsychology.ro