Fabula cucurigului

Când zorii zilei dau năvală,
Drapat cu penele de gală,
Sfidând şi beznă, dar şi frig,
Cocoşu-ncepe-un cucurig.

Stăpân e, absolut, pe-ogradă,
Fiindcă, fără vreo bravadă,
Numai prin truda dumnealui,
E plină curtea azi de pui.

Găinile i-au fost iubite,
Ba, fost-au, cică, tăvălite,
În braţele-i ca nişte furci,
Şi-o raţă şi vreo două curci!

E ora patru dimineaţa
Şi soarele-şi arată faţa,
Grăbit să vadă încetat
Acest sonor cucurigat.

Cu timbrul său, dar şi cu tonul,
Ar dărâma şi Ierihonul,
Căci scoate, fără opinteli,
O sută zece decibeli!

Din casa unde-şi doarme somnul
Doamna stăpână şi cu domnul,
Nu mai răzbat sforăituri
Şi-au apărut înjurături.

Căci domnul a venit azi noapte,
După un chef şi alte fapte
(Ce-o să le trecem sub perdea),
Şi-a adormit pe canapea.

Acuma, dus e somnul dulce,
Căci cine poate să se culce,
Să doarmă, să-şi găsească loc,
Când cântă-afar-un dobitoc?

Şi-odată, enervat, se scoală,
Şi, cum era, în pielea goală,
Se duce,-nhaţă un topor
Şi-o ia spre cucurigător!

..............................................
Pe-acei ce sunt mai slabi din fire,
Rugăm să nu mai dea citire
La tragicul deznodământ,
Că-i film de groază, pe cuvânt!
...................................................

Esenţa e, că pân’ la urmă,
Cântatul cocoşesc se curmă,
Stăpânul e la loc, în pat
Iar prânzul este rezolvat.

Deci, ce ne-nvaţă personajul?
Oricât ţi-e de util mesajul,
Ai grijă când şi cui vorbeşti,
Că-altfel, în ciorbă o sfârşeşti!