Fabula taurului îndrăgostit

În Castilia toridă,
Într-un ranch întins, imens,
Sta un taur de corridă,
În adevăratul sens.

O magnifică fiinţă,
Ce-a luptat adeseori,
Posedând pe conştiinţă
Zeci şi zeci de matadori.

Şade azi, privind pe stradă,
Printre frunze de copaci,
Deplasându-se, -o cireadă,
De încântătoare vaci.

Toate l-au vrăjit de-a dreptul,
Ce mai mers şi ce mai trup!
Mai c-ar deveni adeptul
Unui mic amor în grup!

Una-i mai deosebită,
Şi ieşită din tipic,
A mai primă clasă vită,
Despre uger... nu mai zic!

Dragostea e declanşată
Şi-i atât de mare-n el,
C-ar sări pe ea îndată,
Să conceapă un viţel.

Însă vraja nu durează,
Timpul curge foarte crud,
Ceata se îndepărtează
Pe un drum mergând spre sud.

Şi, când după trei uluce
Şi iubita a cotit,
Rupe gardul şi se duce,
După ea, îndrăgostit!

N-a văzut, vai, din păcate,
(Evident, de-atât amor),
Un panou, ce vrea s-arate
Drumul către abator.

Astfel, din nefericire,
S-a întors acest atlet,
La pachet, cu-a lui iubire,
Dar, sub formă de cotlet.

Iar morala pare fadă,
Şi nimic n-aduce nou:
De te iei după cireadă,
Eşti, automat, un bou!