miercuri, 30 noiembrie 2011

Mari comici în viaţă

Din ciclul „Ba pe-a mamii dumneavoastră”, să ne distrăm şi să ne crucim citind:

Bistriţa , 29 noiembrie 2011. Conferinţă de presă USL. Întrebare referitoare la eliminarea lui Ion Iliescu din PSD, ţinînd cont de violenţele din timpul mineriadelor. Răspuns.
“Pe ce se bazează asta? Pe un veridict al justiţiei? E la fel de adevărată ca aceea că Băsescu a furat Flota acestei ţări. În fata justiŢiei, e o afirmaţie la fel de adevărată, ba chiar cea cu Flota e pusă la frigider. Mai vedem, e suspendată. În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineti, cu ce le făcea? Cu mîinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoasteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu. [...] Dacă vreţi să zicem aşa, Ion Iliescu e retras, e într-o poziţie de onoare, participă la nişte întîlniri ale PSD, spune lucruri corecte. Ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie, iar România, stimate domn, e singura ţară din Europa care e condusă de doi comunişti, Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce demult România.” - Crin Antonescu, preşedinte PNL, copreşedinte USL, fost şi presupus viitor candidat la Preşedinţia României.

Alo, Crinuleţ, dar ai uitat de Ministrul Agriculturii, care a asigurat pâinea pe care au mâncat-o minerii atunci!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu